Plângere contravenţională. Sentința nr. 1197/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1197/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 1197/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1197/2015

Ședința publică de la 06 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței

GREFIER: T. C.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul G. A.-C. domiciliat în Oradea, ..29, jud. Bihor CNP_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului S. M., cu sediul în S. M., ., nr. 5A, jud. S. M., pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind petentul și reprezentantul legal al intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la al doilea termen de judecată, pe rol la poziția 28 în ordine pe lista de ședință, plângerea este timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței nr._/26.06.2015 emisă de Oradea 1, după care;

Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin plângerea înregistrata sub dosar nr._ /29.06.2015, formulată de către petentul G. A. C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.06.2015 de intimatul I. S. M., solicită instanței în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._, atacat si a tuturor sancțiunilor dispuse - amenda contravenționala în suma de 877,5 lei, inlaturarea măsurii privind punctele de penalizare aplicate iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a AVERTISMENTULUI tot ca o măsura principal cu rol educativ, fara cheltuieli de judecata.

În motivare, petentul arată că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se retine in sarcina petentului, de către agentul constatator, contravenția prevăzuta de "art.121/1 din HG 1391/06", si sancționată de "art.102/3 din OUG 195/02 Rep "constând in aceea ca la data de 15.06.2015 orele 16:19, a condus auto marca Audi cu nr._ pe DN19 in loc Carei cu viteza de 138 km/h...."

Întrucât procesul verbal este redactat . nu permite înțelegerea tuturor caracterelor/cuvintelor inserate, nu pot exprima o opoziție certa cu privire la încadrarea juridica sau la descrierea faptei încadrarea juridica făcuta prin menționarea textelor de lege in mod indescifrabil impietează, asupra formulării opoziției petentului, iar cele expuse mai jos se bazează pe presupunerea încadrării corecte a faptei.

Caracterul confuz in care este întocmit, indescifrabil pe alocuri este confirmat si de faptul ca nu este stabilit cu exactitate locul producerii faptei, ca loc al săvârșirii faptei este menționat odată "DN 19 Carei-Peliti" apoi "loc. Carei" si in final "localitatea Bucuresti". Astfel îi este foarte greu sa apreciază daca încadrarea faptei a avut in vedere împrejurările in care s-a produs, si nici daca este o eroare sau o confuzie a agentului constatator.

Un alt aspect esențial care consideră că trebuie luat în considerare de către onorata instanță este cel prevăzut de dispozițiile art.16 alin.l și anume "procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu ... descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locul în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite..." .

Față de caracterul imperativ al prevederii legale, rog onorata instanță a reține faptul că agentul constatator nu a procedat la individualizarea exactă a locului unde s-a săvârșit presupusa contravenție, aspect ce conduce la imposibilitatea aflării adevărului și a realității care au stat la baza întocmirii prezentului proces verbal contestat. Subliniează importanta precizării exacte a locului unde s-a săvârșit presupusa contravenție întrucât, conform prevederilor art 49 alin,2 din Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 se " Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoria A si B. si limite de viteza superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteza mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul politiei rutiere". Or. agentul constatator a menționat doar ca a condus autoturismul cu viteza de 138 km/h daca era situat in localitate fara a indica ., sau un alt reper pentru a se putea stabili daca in zona amplasata exista o limitare a vitezei de mers .Simpla mențiune a faptului ca in acea zona exista o limitare a vitezei de mers la 70km/h fara a indica exact sectorul de drum nu exclude posibilitatea ca presupusa limitare sa nu coincidă cu poziția autoturismului pe care l-a condus. De asemenea deși procesul verbal e prezumat a fi temeinic, lipsa acurateței si rigorii întocmirii acestuia e de natura a răsturna aceasta temeinicie iar probarea faptelor descrise in cazul de fata nedescrise in cuprinsul procesului verbal nu poate fi făcuta in mod exclusiv in cadrul plângerii contravenționale.

Lipsa specificării exacte în Procesul Verbal a locului, adică a „împrejurărilor" în care a fost săvârșită fapta, cauzează subsemnatului numeroase prejudicii, dintre care cel mai mare fiind acela de a se afla în imposibilitate de a face dovada contrară . In plus prin inserarea in mod indescifrabil a articolelor ce constituie baza de sancționare legala, fapt ce nu permite petentului construirea unei apărări in vederea răsturnării prezumției de temeinicie a procesului verbal atacat.

Un alt aspect care consideră că trebuie luat în considerare este cel prevăzut de dispozițiile pct. 3.1.1 lit. b din Norma de metrologie legată NML02U0S/23.11.2005, aprobată prin Ordinul nr.301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei eroarea maximă tolerată este de +/-3% din valoarea convențional adevărată pentru viteze de până Ia 100 Km/h. Or, în cuprinsul procesului verbal de față atacat nu a fost specificat nici numărul autoutilitarei in mod lizibil pe care a fost amplasat aparatul radar si nici nu a fost indicat numărul de omologare/verificare metrologica ,sau cel puțin nu in mod lizibil, pentru a se putea verifica daca folosirea acestuia este conforma cu prevederile legale in vigoare. învederez astfel instanței faptul ca toate aspectele arătate mai sus sunt de natura sa probeze, lipsa legalității si temeiniciei procesului verbal atacat.

De asemenea, întrucât înregistrarea vitezei a fost realizata de pe autospeciala politiei aflata in mers este imperios necesara existenta omologării aparatului radar folosit de Biroul de Metrologie Legala pentru înregistrarea vitezei in mers si nu doar pentru cea in stationare.Lipsa unei astfel de omologări atrage in mod evident posibilitatea înregistrării eronate a vitezei la valori foarte mari.

Deși in practica judiciara romaneasca procesul verbal de constatare a contravențiilor făcea proba pana la dovada contrara, se observa o schimbare a acestei orientări si o raliere la cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in sensul de a aplica prezumția de nevinovăție si celui care ar fi săvârșit o fapta contaventionala. In acest sens, raportat si la modalitatea viciata de întocmire consideră ca exista un temei sustenabil pentru nulitatea procesului verbal CP nr._.

Solicită a se constata ca a fost aplicata o sancțiune mult prea mare in raport cu consecințele si circumstanțele comiterii faptei, in acest sens solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu măsura avertismentului tot ca sancțiune principal. In acest sens consideră ca sunt pe deplin aplicabile in speța prev. art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 care statuează ca „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date stabilite in procesul verbal". De asemenea potrivit art. 7 din O.G. 2/2001, avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa, aceasta putandu-se aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune. In concordanta cu prevederile legale menționate cea mai importanta precizare care se impune este necesitatea proportionalitatii intre fapta comisa si sancțiunea aplicata, aceasta intrucat proportionalitatea intre fapta comisa si consecințele ei este una din cerințele impuse prin jurisprudenta CEDO, in material aplicării oricăror masuri restrictive de drepturi.

In drept invocă: dispozițiile art. 7, 16 alin. 1 si 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, art.49, alin.2 din Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 .precum si pe oricare alta dispoziție legala aplicabila in speța.

In probatiune s-a depus: înscrisuri

Intimatul I. S. M.,a formulat întâmpinare la data de 21.09.2015, conform susținerilor de la fila 20, prin care solicită respingerea plângerii și menținerea în vigoare, în totalitate a procesului-verbal și a sancțiunii contravenționale aplicate ca fiind temeinice și legale.

În fapt se arată că la data de 15.06.2015 în jurul orelor 16.19 petentul-contravenient G. A. C. a condus autoturismul marca Citroen cu nr. înmatriculare_ pe raza localității Negrești Oas cu o viteză de 138 km/h depășindu-se viteza maximă admisă pentru sectorul de drum respectiv 70km/h, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.

După întocmirea procesului verbal de contravenție și aducerea la cunoștința petentului contravenient a conținutului acestuia, acesta a semnat procesul verbal cu obiectiuni

Cu ocazia formulării plângerii petentul a solicitat anularea procesului verbal din considerente ce țin de întocmirea deficitara a procesului verbal si de faptul ca agentul constatator nu a ținut cont de marja de eroare.

Din clișeele foto anexate și explicațiile agentului constatator rezultă rară nici un dubiu" că petentul a circulat cu viteza de 138 km/h în sectorul respectiv de drum.

În sistemul O.G. 2/2001 se prevăd cinci cazuri de nulitate a procesului verbal de contravenție. Aceste situații se referă la lipsa consemnării în procesul verbal a unor mențiuni privind: a) numele, prenumele și calitatea agentului constatator, b) numele, prenumele contravenientului, c) fapta săvârșită de acesta, d) data comiterii și semnătura agentului constatator. Cazurile de nulitate prevăzute expres de de O.G. 2/2001 atrag de drept nulitatea procesului verbal. Celelalte mențiuni din procesul verbal prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 sau în aliniatele următoare sunt obligatorii dar nu atrag nulitatea procesului verbal. Lipsa acestor mențiuni pot atrage cel mult nulitatea relativă, iar de esența nulităților relative este că acestea determină anularea actului doar când vătămările produse nu pot fi înlăturate prin alte modalități, ori in acest caz, petentul nu a făcut dovada existenței unor astfel de vătămări.

Potrivit art. 254 alin.(2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, normă specială, constatarea contravențiilor se poate face și fără oprirea contravenientului, precum și în lipsa acestuia, dacă săvârșirea contravenției este probată cu un mijloc tehnic certificat, potrivit legii, din dotarea poliției.

Cinemometrele utilizate de I.P J. S. M. sunt moderne posedă ambele variante de utilizare: staționare și/sau mișcare. Sunt montate pe autoturismele destinate și sunt atestate și avizate metrologic rară de a exista posibilitatea interschimbării acestora fără ca în prealabil să fie din nou atestate metrologic. Pe de altă parte agenții constatatori care desevesc astfel de aparatură sunt atestați iar plecarea acestora în misiuni pe anumite tronsoane și la anumite ore din zi sau din noapte se face cu aprobare și se consemnează în documentele interne de evidență.

Din probele administrate în cauză instanța constată că petentul a fost amendat contravențional potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.06.2015 de intimatul I. S. M., pentru încălcarea prevederilor prev de art. 121/1 din OUG 195/02, respectiv pentru motivul că la data de 15.06.2015 a condus auto marca Audi cu nr._ pe DN19 in loc Carei cu viteza de 138 km/h, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amenda contravenționala în suma de 877,5 lei.

Petentul nu și-a susținut plângerea contravențională așa cum a fost formulată neprobând cu nimic plângerea sa.

Pe parcursul procesului petentul nu a făcut dovada susținerilor sale conform petitului plângerii astfel că instanța în baza disp. art.31 din OG 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent, menținând ca temeinic si legal procesul verbal arătat mai sus, deoarece potrivit art. 249 N.c.p.civ. „oricine face o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească”.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE plângerea formulată G. A.-C. domiciliat în Oradea, ..29, jud. Bihor CNP_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului S. M., cu sediul în S. M., ., nr. 5A, jud. S. M., pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.06.2015,prin urmare:

-menține ca temeinic și legal procesul verbal arâtat mai sus.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06.10.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. M. T. C.

Red. C.S.M

Tehnored. T.C.

4 ex/08.10.2015

2com. /08.10.2015

1 ex.. petent G. A. C. domiciliat în Oradea, ..29, jud. Bihor

1 ex.intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului S. M., cu sediul în S. M., ., nr. 5A, jud. S. M.

CT. 06 octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1197/2015. Judecătoria CAREI