Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 8921/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. T.
Grefier R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. R., CU D.. ALES și pe pârât R. M., autoritate tutelară C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ N. - AUTORITATEA TUTELARĂ, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.12.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță sub nr._ din data de 05.04.2012, reclamanta R. M., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul R. Marușciac, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: 1. exercitarea în comun a autorității părintești a minorului M. M., 2. stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile privind sănătatea, educarea și creșterea minorului, inclusiv cele pentru menținerea relațiilor personale dintre minor și părintele la care minorul nu are stabilită locuința astfel: cheltuieli medicale privind răceli curente și alte boli de sezon vor fi achitate de tată, cheltuieli medicale majore vor fi achitate de mamă prin asigurarea sa de sănătate într-un procent de 85% din costuri, sub condiția ca tatăl să trimită documentele doveditoare mamei, cu diferența suportată de tată sau de asigurarea de stat de sănătate din România; cheltuielile privind educarea minorului vor fi acoperite de ambii părinți astfel: reclamanta va contribui cu 472 euro, iar tatăl va contribui cu o sumă raportată la veniturile sale de la data introducerii acțiunii; 3. locuința minorului va fi asigurată de părintele la care stă minorul, de reclamantă în timpul vizitelor la ea și de pârât în restul timpului, 4. să se dispună ca mama să aibe legături personale cu minorul astfel: asigurarea posibilității de a avea convorbiri cu acesta pe Skype bisăptămânal în zilele de școală, seara între orele 19-20, și o dată la sfârșit de săptămână; comunicări privind starea de sănătate a minorului, rezultatele sale școlare, activități extrașcolare prin mail; comunicarea datelor de identificare ale medicului de familie și ale medicului curant al minorului; în vacanța de vară minorul să fie la mamă timp de o lună în perioada 15 iulie –15 august; o săptămână în vacanța de C. în perioada 23-29 decembrie în anii impari și în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie în anii pari; o săptămână de P. în anii pari; vacanța semestrială din februarie, în anii impari și cea de toamnă în anul par; în lipsa părinților copilul să poată fi îngrijit de bunica maternă sau paternă; 5. să se suplinească acordul tatălui la eliberarea unui pașaport individual; minorul să poată părăsi țara cu mama sa în timpul programului de vizitare a acesteia fără acordul tatălui, la fel să poată părăsi țara și cu tatăl său în timpul în care copilul locuiește la acesta; 6. să se spulinească acordul tatălui pentru ca minorul să poată călători neînsoțit de un adult doar cu serviciul special al liniilor aeriene de însoțire a minorilor pentru călătoriile cu avionul la și de la mamă; 7. să fie necesar acordul ambilor părinți pentru înscrierea la cursuri și activități extrașcolare și cursuri de vară, instituții de învățământ, modificarea locuinței minorului, religie; 8. să se stabilească locuința minorului la tată; 9. cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că dorește exercitarea în comun a autorității părintești a minorului M. M. deoarece îi este dificil să obțină informații despre starea de sănătate, situația școlară, extrașcolară a acestuia, existând riscul de alienare parentală. În ceea ce privește programul de vizită reclamanta precizează că în 2009, 2010, 2102, pârâtul nu a respectat drepturile minorului și reclamanta nu a reușit să petreacă suficient timp cu acesta. În ceea ce privește pensia de întreținere reclamanta precizează că beneficiază din partea angajatorului Comisia Europeană de o alocație ce este virată direct minorului și astfel este injust ca ea să mai plătească și pensie de întreținere, și totodată raportat la nevoile actuale ale minorului acesta primește o pensie superioară nevoilor sale.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 397, art. 400-403 C.civ., Legea 272/2004; art. 275 C.p.c., Legea 248/2005.
Cererea a fost legal timbrată (f.114,10).
În probațiune, s-au depus un set de înscrisuri (f. 11-28).
La data de 05.06.2012 (f.33) s-a depus întâmpinare de către pârât. Acesta a invocat 1. excepția inadmisibilității petitului I al cererii (excepție ce a fost calificată prin încheierea de la fila 111 ca apărare de fond urmând a fi analizată ca atare), 2. excepția autorității de lucru judecat pentru petitele I-VII (excepție ce a fost unită cu fondul prin încheierea de la fila 111), 3. excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești în ceea ce privește petitele II, III.1, IV, V și VI (excepție ce a fost calificată prin încheierea de la fila 111 ca apărare de fond urmând a fi analizată ca atare), 4. excepția lipsei calității procesuale active în privința petitelor III.5 și VII (excepție ce a fost admisă pentru petitul III.5 și respinsă pentru petitul VII prin încheierea de la fila 111), 5. excepția prematurității petitelor II, III, IV, V, VI (excepție ce a fost respinsă prin încheierea de la fila 111), 6. excepția lipsei de obiect în privința petitului IV (excepție ce a fost calificată prin încheierea de la fila 111 ca apărare de fond urmând a fi analizată ca atare).
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a formulat și cerere reconvențională solicitând numirea sa ca administrator al bunurilor minorului în ceea ce privește suma de 8190 euro pensie de întreținere scadentă și neachitată și stabilirea domiciliului minorului la mama acestuia dacă se va încuviința cererea reclamantei de instituire a exercitării autorității părintești în comun. Potrivit înscrisului de la fila 139 pârâtul a renunțat la cererea reconvențională.
Pârâtul a cerut aplicarea dispozițiilor art. 15 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003, însă la termenul din data de 14.02.2013 (f.163) s-a renunțat la această cerere. Pârâtul a cerut obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a arătat că minorul M. Marușciac s-a născut în data de 14.05.2002 din relația extra-conjugală a sa cu reclamanta. În primul an de viață al acestuia cei doi s-au ocupat de creșterea sa locuind împreună, dar din 2003 ca urmare a despărțirii lor minorul a locuit cu mama sa majoritatea timpului. În noiembrie 2004, reclamanta s-a decis să emigreze solicitând pârâtului să se ocupe de creșterea minorului, astfel că de comun acord au decis ca acesta să îi fie încredințat conform convenției încheiate în 02.11.2004, confirmate prin s.c. nr._/2004 a Judecătoriei Cluj-N.. Pe parcursul anilor relațiile mamă-minor s-au degradat datorită vizitelor rare ale acesteia. Ulterior în din 2009 reclamanta a demarat o . procese (ordonanța președențială, acțiune privind modificarea programului de vizitare a minorului), iar reclamantul a cerut pe cale reconvențională obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere având în vedere că aceasta s-a angajat la Comisia Europeană. Pârâtul apreciază că în ceea ce privește programul de vizitare și pensia de întreținere nu au intervenit împrejurări de fapt noi care să ducă la schimbarea acestora. Pârâtul menționează că începând cu vara anului 2011 și-a dat acordul ca minorul să petreacă 3 săptămâni cu mama și familia acesteia în Italia sau Luxembourg; în anul 2012 reclamanta a petrecut cu minorul o săptămână de P.; minorul are pașaport valabil, iar în ceea ce privește costurile pentru menținerea relațiilor cu minorul acestea sunt la alegerea reclamantei.
Pârâtul solicită respingerea cererea reclamantei de exercitare în comun a autorității părintești a minorului M. M. deoarece între părinți subzistă neînțelegeri majore ce ar duce la un lug șir de procese, între ei existând opinii diferite în ceea ce privește modul de creștere și educare al minorului, și ei au domicilii în state diferite.
În drep s-au invocat prevederile art. 115,119,137,166 C.p.c., art. 396, art. 483 C.civ., Regulamentul 2201/2003 al CE.
La data de 25.09.2012 (f.50) reclamanta a depus răspuns la întâmpinare. Aceasta arată că dorește exercitarea în comun a a autorității părintești a minorului M. M., solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat având în vedere noile dispoziții ale Codului Civil, faptul că s-au modificat veniturile și locul de muncă al său; solicită respingerea excepțiilor depășirii puterii atribuțiilor judecătorești, prematurității, lipsei calității procesual active; solicită unirea cu fondul a excepției lipsei de obiect a petitului IV.
La fila 59 s-a depus de către reclamantă cerere reconvențională care a fost calificată de instanță prin încheierea de la fila 111 ca precizare de acțiune. Astfel reclamanta solicită 1. exercitarea în comun a autorității părintești a minorului M. M., 2. stabilirea locuinței minorului la ea, 3. pensia de întreținere datorată de pârât să fie folosită exclusiv în interesul întreținerii relației minorului cu tatăl său; iar în subsidiar (f.66) în cazul în care nu va fi admisă precizarea de acțiune solicită admiterea cererii inițiale cu următoarele modificări: 1. exercitarea în comun a autorității părintești a minorului M. M., 2. stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile privind sănătatea, creșterea și educarea minorului, inclusiv cele pentru menținerea relațiilor personale dintre minor și părintele la care minorul nu are locuința astfel: mama va contribui cu 150 euro/lună, iar tatăl cu o sumă raportată la veniturile sale toate acestea începând cu data de 01.05.2012; locuința minorului va fi asigurată de părintele la care stă acesta, de reclamantă în timpul vizitelor la ea, de tată în restul timpului; 3. stabilirea unui program pentru ca reclamanta să aibe legături personale cu minorul astfel: a) asigurarea posibilității de a avea convorbiri cu acesta pe Skype bisăptămânal în zilele de școală, seara între orele 19-20, cu durata dorită de minor, și o dată pe săptămână la sfârșit de săptămână; comunicări privind starea de sănătate a minorului, rezultatele sale școlare, activități extrașcolare trimestrial și ori de câte ori situația se modifică radical prin mail la adresa_; b) comunicarea datelor de identificare ale medicului de familie și ale medicului curant al minorului; c) stabilirea unui program de vizită astfel: prin găzduirea minorului la domiciliul ei sau în alt loc, cu petrecerea timpului în România sau în alt loc, la domiciliul mamei sau în vacanță cu menținerea contactului telefonic cu tatăl, astfel: în vacanța de vară timp de o lună în perioada 15 iulie –15 august; o săptămână în vacanța de C. în perioada 23-29 decembrie în anii pari și în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie în anii impari (se consideră an par dacă ziua de 30 decembrie este în anul par); o săptămână de P. în anii pari; vacanța semestrială din februarie în anii impari și cea de toamnă (octombrie sau noiembrie) în anul par; d) în lipsa părinților copilul să poată fi îngrijit de bunica maternă sau paternă; 5. să se suplinească acordul tatălui la eliberarea unui pașaport individual; minorul să poată părăsi țara cu mama sa în timpul programului de vizitare a acesteia fără acordul tatălui, la fel să poată părăsi țara și cu tatăl său în timpul în care copilul locuiește la acesta; 6. să se stabilească ca fiind necesar acordul ambilor părinți pentru înscrierea la cursuri și activități extrașcolare și cursuri de vară, instituții de învățământ, modificarea locuinței minorului, religie; 8. să se stabilească locuința minorului la tată; 9. cu cheltuieli de judecată, fără compensarea lor cu cheltuielile celeilalte păți.
La termenul din data de 22.11.2012 (f.111) instanța a încuviințat în probațiune interogatoriul pârâtului (f.148), și efectuarea anchetelor sociale la domiciliul pârâtului (f.129), respectiv al reclamantei conform Regulamentului 1206/2001 (f.244).
La termenul din data de 14.02.2013 (f.163) s-a încuviințat și administrat proba cu interogatoriul reclamantei (f.156)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta R. M. și pârâtul R. Marușciac sunt părinții minorului M. M. CNP_, născut în afara căsătoriei (f.70-104, 115,129,244).
Potrivti art. 6 alin. 6 C.civ., art. 5 alin. 2 Legea 71/2011 dispozițiile legii noi (Noul Cod Civil) sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.
Minorul M. M. are situația legală a copilului din afara căsătoriei, cu filiația stabilită față de ambii părinți iar potrivit art. 260, art. 448 C.civ., art. 7 din Legea 272/2004 are aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie. Potrivit art. 505 C.civ. (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc; (2) dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Potrivit art. 46 din Legea 71/2011 dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Potrivit art. 403 C.civ. în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Totodată, potrivit art. 506 C.civ. cu încuviințarea instanței de tutelă părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești sau cu privire la luarea unei măsuri de protecție a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia; ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.
Potrivit art. 398 C.civ. exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți; (2) iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Art. 507 C.civ. prevede că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune când: unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
Având în vedere înscrisurile de la filele 326, 129, (anchetele sociale efectuate), 178, 182, pârâtul este cel care se ocupă în mod concret și efectiv de creșterea și educarea minorului, locuind împreună cu aceasta, așa cum se arată în cuprinsul anchetei sociale și așa cum ambele părți au învederat instanței.
În cauză, pârâtul se opune la exercitarea comună a autorității părintești (f.42).
Potrivit dispozițiilor Codului Civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți (art.397), exercitându-se concomitent și în mod egal. cod civil prevede ca “parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca”(art.503 alin.1), excepțiile fiind consacrate de art.398, art.507 C.civ., subliniindu-se astfel caracterul de exceptie al măsurii exercitării autoritătii părintesti de către un singur parinte.
Analizând cererea reclamantei, instanța va urmări în permanență principiul interesului superior al copilului consacrat de art.263 din Codul Civil si art.2 alin.3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, acestui principiu urmând a i se subordona măsura stabilirii locuinței minorului și exercitării autorității părintești, în condițiile în care părțile nu au ajuns la un acord.
Instanța va avea în vedere, pe lângă dispozițiile legale expuse anterior și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu, că în lumina drepturilor garantate de Convenție, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie. Același principiu a fost aplicat și în cauza Monory contra României și în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că în cazul în care copii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, instanța trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.
Pentru determinarea interesului superior al copilului, instanța apreciază că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite între părinti și copil, atașamentul și preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit de care dispun fiecare dintre părinți, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.
Totodată, instanța are în vedere și disp.art. 14 alin.(1) si art.30 si urm. din Legea nr.242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Din ansamblul acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale atât cu ambii părinți, cât si cu rudele sale și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături apropiate, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
In cauza Amanalachioai contra Romaniei (privind in special, imposibilitatea înapoierii fiicei minore a reclamantului), Curtea a reiterat importanta păstrarii unui just echilibru intre interesele copilului si cele ale tatălui, masurile restrictive trebuind să se bazeze pe considerente inspirate de interesul copilului care au suficientă greutate si soliditate, să corespundă unor circumstante cu totul excepționale care să poată justifica o ruptură a legăturii dintre copil si părinte, existând riscul unei înstrăinări crescânde și definitive care nu poate fi deloc considerata ca fiind în interesul superior al copilului.
Prin prisma dispozițiilor art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15.05.2003 și ratificată de România prin Legea nr.87/2007 și art.16 din Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, relațiile personale constante dintre copil și părinții săi nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când există motive temeinice, de natura a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Analizând corespondența depusă la dosarul cauzei, răspunsurile la interogaotrii, anchetele sociale, evaluările psihologice (f.140, 182), înscrisul de la fila 178, instanța reține că reclamanta se arată interesată de soarta copilului său, ceea ce denotă preocuparea sa pentru evolutia minorului, astfel încât nu se poate vorbi de o lipsă reală de interes din partea acesteia fată de propriul copil. Totodată instanța reține faptul că între părti există neîntelegeri, însă acestea nu pot determina admiterea cererii de exercitarea exclusivă a autoritătii părintesti de către tată în conditiile în care consultarea mamei copilului cu privire la ceea ce este important pentru minor, este posibilă, nefiind împiedicată de nimic să-si exprime vointa în acest sens, faptul că reclamanta suferă de epilepsie (f.141, 160 pct. 23) neîncadrându-se în situațiile excepționale prevăzute de art. 398, art.507 C.civ., această boală putând fi ținută sub control cu ajutorul medicamentelor de specialitate, iar reclamanta urmează tratament și consultă periodic medicul (f.160 pct.23)
Instanta nu poate să dea satisfactie dorintei, uneori egoiste, a unuia dintre părinti, ci este obligată să constate suferinta copilului aflat sub autoritatea ambilor părinti, să stabilească o legătură de cauzalitate între suferinta copilului si exercitarea în comun a autoritătii părintesti precum si să constate că solutia o reprezintă exercitarea autoritătii părintesti exclusiv de către părintele solicitant, ceea ce în spetă nu s-a demonstrat.
Autoritatea părintească presupune o . drepturi și obligatii părintesti privitoare la persoana și bunurile copilului (de a ține, întreține, îndruma, supraveghea copilul, precum și de a administra bunurile acestuia și de a-l reprezenta ori după caz de a-i încuviința actele juridice civile), precum si nevoia copilului de a fi crescut de ambii părinti, iar părintele nu trebuie încurajat să abandoneze aceste obligatii pe care le are referitor la deciziile care îl privesc pe copil.
O anumită starea de indiferentă manifestată de reclamantă fată de minor după plecarea din țară nu poate justifica, dat fiind timpul relativ scurt de la nasterea copilului, dar si starea conflictuală dintre părti, lipsirea de prerogativele exercitării autoritătii părintesti fată de copilul său, asumarea conditiei de părinte necesitând în unele cazuri un anumit timp pentru întelegere si responsabilizare.
Sigur că ori de câte ori se vor ivi divergențe majore între părinti în legătură cu exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești, fie datorită exercițiului abuziv, fie din cauza “rezistenței” părintelui în a cărui grijă efectivă se află copilul, care împiedică exercitarea drepturilor în discuție, soluționarea lor va cădea în sarcina instanței. Exercitarea abuzivă de către oricare dintre părinți a drepturilor ce i-au fost conferite față de persoana copilului, de natură a stânjeni sau a periclita procesul de creștere, educare, formare și instruire a acestuia, îndreptățește instanța sesizată de celălalt părinte să dispună limitarea sau chiar suprimarea acestor drepturi, în funcție de natura abaterilor constatate.
Instanța atrage atenția părților că trebuie să manifeste bună-credință în derularea relațiilor cu minorul precum și a legăturilor afective ce se vor stabili de acesta cu persoane din familia extinsă, că interesul superior al copilului este de a crește într-un mediu echilibrat din toate punctele de vedere și că acest interes primează față de orice alt interes al părinților săi.
Drepturile părintești trebuie exercitate de părinți cu bună-credință și în mod deosebit în interesul copilului, părțile nereușind însă să depășească până în prezent tensiunile inerente unei relatii eșuate și să adopte o hotărâre comună, responsabilă, cu privire la exercitarea autorității părintești, lăsând în sarcina instanței o decizie pe care, firesc ar fi fost să o adopte prin acordul comun.
Indiferent de starea de tensiune existentă între părti, calitatea de părinte subzistă, ca și relația părinte-copil, relație față de care minorul manifestă interes în ambele sensuri (f.178,182). Aceasta are un caracter subiectiv, fiecare partener al relației înțelegând-o din punctul lui de vedere. Starea tensionată dintre părinții minorului nu justifică vreo restrângere din acest punct de vedere, ci relevă doar modalitatea greșită în care aceștia înteleg să abordeze conflictul dintre ei în detrimentul minorului, care oricum e lipsit de mediul firesc de dezvoltare ca urmare a separării părinților săi, important însă fiind pentru copil ca relația de rudenie să nu sufere modificări și să nu fie influențat în vreun fel de părinții săi în raport de celălalt părinte, având în vedere vârsta fragedă a minorului și faptul că acesta este în plin proces de dezvoltare, un astfel de tratament ar fi total inadecvat și condamnabil, minorul este și trebuie să rămână prioritatea părinților și în niciun caz nu trebuie transformat într-un mijloc de șicanare a părților.
Totodată instanța atrage atenția părților să limiteze discuțiile privind procesul în care sunt antrenate și să ia măsuri ca elemente din cadrul acestuia să nu ajungă la cunoștința minorului, acesta nefiind suficient de matur pentru a înțelege aceste aspecte, neputându-le conștientiza și analiza în mod independent, aspect ce va avea cu siguranță repercursiuni în ceea ce privește dezvoltarea sa emoțională, chiar în prezent înregistrându-se o . probleme în acest sens (f.182), fiind de dorit o estompare a acestora și în niciun caz o augumentare.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept expuse, instanța apreciază că cererea reclamantei privind exercitarea în comun a autorității părintești a minorului M. M. este întemeiată, minorul nefiind într-o situație care să reclame acordarea custodiei exclusive tatălui pârât, și urmează să dispună exercitarea autorității părintești cu privire la minorul M. M., născut în data de 14.05.2002 și având CNP_, de către ambii părinți.
Având în vedere această soluție și argumentele arătate, instanța urmează să respingă ca neîntemeiate apărările formulate de pârât în întâmpinare cu privire la acest aspect și reține având în vedere precizarea de acțiune (f.59) că se impune și respingerea ca neîntemeiată a apărării întemeiate pe inadmisibilitatea petitului I al cererii.
Puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 Cod civil și ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă. Potrivit art. 1200 pct. 4 Vechiul Cod civil, „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat”, iar potrivit art. 166 Cod procedură civilă, „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
Așadar, efectele lucrului judecat constau în: exclusivitate, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; incontestabilitate, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs; executorialitate, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului; obligativitate, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea.
Potrivit art. 1201 Vechiul Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din textul legal menționat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Or în prezenta cauză având în vedere cele anterior prezentate și temeiurile de drept evocate mai sus se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește acest petit.
În privința locuinței copilului, art.400 C.civ. aplicabil și în cauză, stipulează că în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Potrivit art. 496 C.civ. (2) dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, (3) în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani, (4) locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege, (5) părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2004 (f.104) s-a stabilit potrivit tranzacției părților ca minorul M. M. să aibe domiciliul la domiciliul tatălui său, respectiv pârâtul din prezenta cauză.
Instanța reține analizând anchetele sociale efectuate, înscrisurile depuse de părți privitoare la imobilele ce le dețin, că ambele părți sunt în măsură să asigure în mod eficient și efectiv condiții locative de calitate minorului. Prin urmare instanța va avea în vedere interesului superior al copilului consacrat de art.263 din Codul Civil si art.2 alin.3 din Legea 272/2004 acestui principiu urmând a i se subordona măsura stabilirii locuinței minorului. Analizând înscrisurile de la filele 140, 182, 178, 244, instanța reține că minorul este integrat în colectivul școlar din care face parte, acesta este implicat în activități extrașcolare, este atașat emoțional de părinți și bunici deopotrivă, a stabilit relații de prietenie cu colegii săi, prin urmare stabilirea locuinței sale la mama sa în străinătate, la această vârstă fragedă, nu este considerată oportună de către instanță fiind de natură a dezechilibra emoțional minorul, acesta în prezent fiind într-o ascensiune în ceea ce privește „vindecarea” problemelor emoționale datorate lipsei mamei și nefiind indicată aducerea acestuia într-o stare de regres manifestată de data aceasta de lipsa tatălui față de care este atât de atașat. Prin urmare instanța reține că se impune ca locuința minorului să rămână la tatăl său, respectiv la pârât, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind stabilirea locuinței minorului la ea.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a acestui petit invocată de pârât, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată având în vedere că prin sentința civilă nr._/16.12.2004 (f.104) s-a stabilit potrivit tranzacției părților că minorul M. M. să aibe domiciliul la domiciliul tatălui său, respectiv pârâtul din prezenta cauză, prin urmare în cauza ce a făcut obiectul dosarului_/211/2004 în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/16.12.2004 nu a existat o judecată asupra fondului cauzei.
Având în vedere această soluție, raportat la modul cum este formulată precizarea de acțiune de la filele 66 se impune analizarea cererii subsidiare a reclamantei.
Dintru-nceput instanța reține că reclamanta este de acord cu stabilirea locuinței minorului la tatăl său, având în vedere petitul VII al acțiunii precizate, motiv pentru care urmează să dispună stabilirea locuinței minorului M. M., născut în data de 14.05.2002 și având CNP_, la pârâtul R. Marușciac.
În ceea ce privește petitul I al cererii instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește petitul II al cererii precizate instanța reține cu luarea în considerare și a motivelor din cererea introductivă, că se solicită de fapt reducerea pensiei de întreținere:
Prin sentința civilă nr._/2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. (f.82), în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 196/2011 (f.75), respectiv decizia civilă nr. 2719/R/2011 (f.70), reclamanta din prezenta cauză, R. M., a fost obligată să plătească minorului M. M., o pensie de întreținere majorată față de cea stabilită prin sentința civilă nr._/2004 a Judecătoriei Cluj-N. (f.104), de la cota de ¼ din venitul minim pe economie la suma de 350 euro lunar, începând cu data de 17.06.2009 și până la majoratul minorului sau până la noi dispoziții.
La momentul pronunțării sentinței civile nr._/2010, minorul avea vârsta de 8 ani.
Conform art. 403 N.C.civ. În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Potrivit art. 531 alin. 1 din N.C.civ., Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, iar potrivit alin. 2 din același act normativ Pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
Art. 516 alin. 1 din N.C.civ. instituie obligația de întreținere între părinte și copilul său, iar potrivit art. 525 din același act normativ Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Dispozițiile art. 529 alin.1 N.C.civ. statuează că Întreținerea este datorată potrivit cu ►nevoia celui care o cere și cu ►mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, când întreținerea este acordată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Potrivit art. 530 N.C.civ. obiectul întreținerii constă în asigurarea mijloacelor necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului. Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.
Contribuția lunară la întreținerea minorului, la care orice părinte este obligat prin dispozițiile legale, se stabilește de către instanță, nu numai prin raportare la starea de nevoie a minorului, dar și în funcție de veniturile efectiv realizate de către părintele a cărui obligare se cere. Nevoile beneficiarului și posibilitățile de plată ale debitorului pensiei sunt criterii legale care trebuie folosite cumulativ, cu ocazia fixării cuantumului ei.
Rezultă așadar că la momentul pronunțării sentinței civile nr._/2010 astfel cum a fost modificată în căile de atac, instanța a avut în vedere veniturile din muncă ale reclamantei din prezenta cauză.
În contextul actual, având în vedere răspunsul la interogatoriu al reclamantei (f.160 pct. 24) aceasta urmează să câștige un salar net de aproximativ 2300 euro, aspect contrazis însă de ancheta socială de la filele 327 unde se menționează conform celor menționate de reclamantă că salarul este de 2700 euro, toate acestea fiind combătute de înscrisul de la fila 297 –stat de plată care atestă că reclamanta câștigă suma de 3.768,89 euro net. Raportând cota de ¼ prevăzută de art.529 alin. 2 C.civ. la suma de 3.768,89 euro, rezultă că pensia de întreținere maximă la care poate fi obligată reclamanta este de 942,23 euro/lună, sumă care este net superioară pensiei de întreținere de 350 euro lunar stabilită prin sentința civilă nr._/2010.
Instanța va avea în vedere faptul că nevoile minorului M. M., în prezent în vârstă de 11 ani, au crescut față de momentul pronunțării sentinței civile nr._/2010.
De asemenea, conform răspunsului la întrebarea 26 din interogatoriul administrat (f.160), reclamanta a declarat că nemulțumirea ei este dată de faptul că nu cunoaște destinația acestor sume, modul în care le administrează pârâtul și nici dacă minorului îi este suficientă această sumă. Instanța remarcă din păcate, faptul că și la mai bine de 2 ani (prin raportare la data deciziei 2719/R/08.07.2011 (f.70), având în vedere răspunsul mai sus enunțat, principala problemă este de fapt nu cuantumul pensiei prestate, având în vedere faptul că mama este îngrijorată dacă minorului îi sunt suficienți 350 euro/lună, ci faptul că aceasta ajunge la pârât, el fiind cel care dispune de ea în interesul minorului, și acest aspect este doar o măsură prin care se urmărește ca părțile să se rănească reciproc, fiind de indicat ca pe viitor părțile să încerce să ajungă la un consens și să se dedice într-u totul creșterii și educării minorului.
Instanța reține că părintele la care locuiește minorul (tatăl –pârâtul) îndeplinește în natură și în bune condiții obligația sa de întreținere, în niciun caz nu s-ar putea admite obligarea acestuia la plata în numerar a pensiei de întreținere, fiindcă ar însemna ca pârâtul să fie obligat la o dublă plată, ceea ce este inacceptabil, o excepție de la cele menționate ar fi în cazul în care minorul s-ar muta din locuința tatălui în condițiile art. 498 C.civ. însă nu este cazul în speța de față.
Instanța reține că alocația familială alocată conform Regulamentului 31/1962 are o natură socială, de drept public, ce excede caracterul de pensie de întreținere care intră în domeniul dreptului privat. Între un angajat cu un copil și un angajat fără copii nu există diferențe din punct de vedere al salariului efectiv încasat, dat fiind că suma cu titlu de alocație se adaugă la salar și nu se scade din acesta, iar ambele categorii de angajați primesc aceeași sumă ca și contraprestație a muncii lor, de unde rezultă că alocația nu se acordă ca urmare a muncii. Obligația de întreținere este o obligație personală a părintelui iar nu a statului sau a angajatorului (art.499, art. 514 C.civ.). Mai trebuie amintit că întreținerea se stabilește prin raportare la veniturile totale ale celui ce urmează a o plăti, putând fi variabilă, pe când alocația este stabilită și acordată în cuantum fix, în cuantum egal pentru toți cei care îndeplinesc condițiile de acordare, fără vreo raportare la circumstanțele personale ale copilului sau ale părintelui.
Având în vedere cele mai sus enunțate, instanța reține că petitul II al cererii precizate în ceea ce privește pensia de întreținere cu luarea în considerare și a motivelor prezentate în cererea introductivă este neîntemeiat, urmând să-l respingă, și pentru aceleași motive va respinge ca neîntemeiate apărările pârâtului cu privire la acest petit, precum și excepția autorității de lcuru judecat invocată de acesta în privința acestui petit.
În ceea ce privește petitul III și VI al cererii precizate instanța reține cu luarea în considerare și a motivelor din cererea introductivă:
Potrivit art. 494 C.civ. părinții sau reprezentanții legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neînțelegerile se soluționează de către instanța de tutelă, cu ascultarea copilului, în condițiile art. 264.
Potrivit art. 503 C.civ. modul de exercitare a autorității părintești, (1) părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, (2) față de terții de bună-credință, oricare dintre părinți, care îndeplinește singur un act curent pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești, este prezumat că are și consimțământul celuilalt părinte.
Prin urmare legea prezumă mandatul tacit reciproc între părinți pentru actele curente, această prezumție aplicându-se și în cazul actelor curente încheiate de unul dintre părinți după . C.civ. (art. 50 Legea 71/2011). Această prezumție este relativă însă, neînțelegerile dintre părinți urmând a fi tranșate de instanța de tutelă conform art. 486 C.civ. Clasificarea unui anume act ca fiind sau nu unul curent, este o chestiune de apreciere, cu excepția cazului în care potrivit unei dispoziții exprese a legii este necesară învoiala părinților, prin urmare având în vedere art. 498 C.civ., art. 47 din Legea 272/2004, instanța reține că înscrierea copilului la o anumită unitate de învățământ, activități extrașcolare nu depășesc anvergura unui act curent. Cu titlu exemplificativ nu pot fi considerate acte uzuale și prin urmare presupun acordul fiecărui părinte actele medicale efectuate asupra minorului, afară cele de rutină, de prevenție generală, tratamentele de urgență.
În ceea ce privește schimbarea locuinței minorului, în cazul în care părinții nu conviețuiesc se stabilește prin acordul acestora și poate fi schimbată, cu excepțiile anume prevăzute de lege, numai cu acordul lor (art. 496 alin. 2 și 4 C.civ.), iar schimbarea locuinței copilului împreună cu părintele la care locuiește, dacă este de natură să afecteze autoritatea părintească sau exercițiul unor drepturi părintești ale celuilalt părinte, nu poate avea loc decât cu acrodul acestuia din urmă (art. 497 alin. 1 C.civ.) în caz de neînțelegere fiind aplicabile dispozițiile art. 486 C.civ.
În ceea ce privește religia copilului părinții sunt cei care îndrumă copilul potrivit propriilor lor convingeri în alegerea religiei, în limitele legii, fără a putea impune acestuia o anumită religie sau un anumit cult religios; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă (art. 491 C.civ., art. 25 Legea 272/2004).
Conform art. 43 alin. 3 lit. e din Legea 272/2004 organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății sunt obligate să adopte, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru informarea părinților și a copiilor cu privire la sănătatea și alimentația copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei și salubrității mediului înconjurător.
Conform art. 48 alin. 3 din Legea 272/2004 copilul, personal și, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalitățile și rezultatele evaluării și de a se adresa în acest sens conducerii unității de învățământ, în condițiile legii.
Din analiza răspunsurilor la interogatoriul luat reclamantei care se coroborează cu cele din interogatoriul pârâtului (f.148) rezultă că reclamantei nu i s-a refuzat dreptul de a lua la cunoștință depsre situația școlară a minorului și activitățile extrașcolare (pct.11,12,16 f.158), aceasta are cunoștință despre medicul curant și de familie al minorului (pct. 13,14,15 f.158), nu i s-a refuzat dreptul de a lua legătura cu minorul acesta din urmă având telefon (f.151 pct. 13).
Pentru toate motivele mai sus enunțate instanța urmează să respingă ca neîntemeiate petitele III (pct.1,2,3) și VI ale cerereii cererii precizate cu luarea în considerare și a motivelor din cererea introductivă, și de asemenea va respinge ca neîntemeiate apărările invocate de pârât prin întâmpinare cu privire la aceste aspecte precum și excepția autorității de lucru judecat cu privire la acestea.
În ceea ce rivește pct. 5 al petitului III instanța prin încheierea de la fila 111 a admis excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârât cu privire la acesta, și prin urmare instanța ve respinge acest petit ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
În ceea ce privește pct. 4 al petitului III instanța reține că prin decizia civilă nr. 196/2011 pronunțată în dos._ (f.75) care a modificat s.c._/2010, rămasă irevocabilă prin d.c. 2719/R/2011 (f.70), s-a stabilit următorul program de vizitare: stabilește în favoarea reclamantei un program de vizitare a minorului: în vacanța de vară a copilului timp de o lună, în perioada 15 iulie-15 august, o săptămână în vacanța de C., în perioada 23-30 decembrie; o săptămână de paști, în ani alternativi, începând cu anul 2010 și vacanța de C., o săptămână în vacanța intersemestrială din luna februarie, din doi în doi ani, începând cu anul 2011, toate cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtului și petrecerea timpului fie la domiciliul reclamantei din România, fie la domiciliul acesteia din străinătate, cu obligația acesteia de a aduce minorul la domiciliul pârâtului, cu condiția ca reclamanta să nu conducă mașina în perioada în care se află singură cu minorul și cu încunoștiințarea pârâtului despre locul în care urmează a se defășura programul de vizitare și cu posibilitatea ca acesta să mențină legătura telefonic cu minorul.
Având în vedere dispozițiile art. 403 C.civ. precum și probatoriul administrat în cauză instața reține că s-au schimbat temeiurile care au dus la adoptarea programului de vizită mai sus enunțat, și prin urmare va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât cu privire la acest aspect.
Instanța constată că în atare situație, în conformitate cu prevederile art. 401, art. 496 alin. 5 C.civ., art. 15 Legea 242/2004, părintele la care minorul nu locuiește în mod statornic păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Pe cale de consecință, exercitarea în concret a acestui drept este însă subordonată imperativului promovării intereselor superioare ale minorului, astfel încât dreptul părintelui, mama –reclamanta, urmează să fie exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
De asemenea, instanța constată că relația dintre reclamanta și fiul ei intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 CEDO. Dispoziția convențională reclamă îndeplinirea de către autoritățile statului a unor obligații pozitive inerente respectării efective a vieții de familie, iar în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ea implică un drept al părintelui de a beneficia de măsuri adecvate pe care autoritățile naționale competente trebuie să le dispună pentru ca acesta să fie alături de copilul său, cu respectarea în mod evident a echilibrului între necesitatea existenței contactului minorului cu părintele său și asigurarea respectării intereselor superioare ale copilului (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc unul de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie (cauza Monory contra României).
Faptul că până la promovarea prezentei acțiuni între minor și reclamantă nu au existat contacte regulate, în conformitate cu programul de vizitare inițial stabilit, nu justifică, în opinia instanței perpetuarea acestei situații și pe viitor, ci în lumina jurisprudenței CEDO, instanței îi incumbă obligația pozitivă de a corecta această situație prin crearea cadrului faptic concret de exercitare a drepturilor corelative ale reclamantei și ale minorului.
Totodată instanța reține din răspunsurile la interogatorii că reclamantei i s-a permis un pogram de vizită mai extins decât cel stabilit de instanță (pct. 3 f.156), aspect ce este salutat de către instanță și fiind de recomandat ca și pe viitor părțile să se comporte în acest mod.
Cu privire la programul de vizitare propus, ca expresia practică a menținerii legăturilor între minor și reclamantă, instanța va da eficiență principiului preeminenței interesului superior al copilului și îl va încuviința în parte în următoarea formulă: în vacanța de vară timp de o lună în perioada 15 iulie –15 august; o săptămână în vacanța de C. în perioada 23-29 decembrie în anii pari și în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie în anii impari; o săptămână de P. în anii pari; vacanța semestrială din februarie în anii impari și cea de toamnă în anii pari, toate cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtului și petrecerea timpului prin găzduirea minorului la domiciliul reclamantei sau în alt loc, cu petrecerea timpului în România sau în alt loc, la domiciliul mamei sau în vacanță, cu menținerea contactului telefonic cu tatăl, cu obligația acesteia de a aduce minorul la domiciliul pârâtului.
La stabilirea acestui program de vizitare instanța are în vedere pe de o parte că însuși pârâtul a permis și anterior mamei un program de vizită extins (fila 156), astfel că apropierea dintre mamă și minor trebuie să se realizeze gradual, progresiv, iar pe de altă parte că, în situația în care întâlnirile dintre aceasta și minor s-ar realiza exclusiv în prezența tatălui fără posibilitatea ca minorul să fie luat și în afăra locuinței, dreptul de a menține relații personale și contacte directe ar fi lipsit de conținutul său firesc.
Totodată, instanța apreciază că programul care urmează a fi încuviințat, mai sus expus, are în vedere și nevoile reale ale copilului, acum în varsta de 11 ani, să nu îi fie afectat programul de odihnă și învățătură, cât și posibilitățile concrete ale celuilalt părinte de a-l respecta.
Instanța are în vedere inclusiv faptul ca acest program va putea fi revizuit în funcție de schimbarea împrejurarilor.
Având în vedere această soluție și cele mai sus stabilite, instanța consideră că s-a pronunțat și cu privire la petitul II teza finală (locuința minorului va fi asigurată de părintele la care stă acesta, de reclamantă în timpul vizitelor la ea, de tată în restul timpului), fiind de la sine înțeles că părintele la care se va afla minorul îi va asigura și locuința. Totodată în raport de soluția prezentată instanța va respinge restul pretențiilor reclamantei cu privire la programul de vizitare ca neîntemeiate, nefiind în acord cu interesul superior al minorului.
În ceea ce privește petitul IV și V al cererii precizate instanța reține cu luarea în considerare și a motivelor din cererea introductivă:
Analizând considerentele sentintei civile nr._/2010 (f.82) instanța reține că s-a constata, în cuprinsul acestora, că minorul are pașaport individual valabil din 11.06.2009 până în 11.06.2012, motiv pentru care va respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să-și dea consimțământul la eliberarea unui pașaport pentru copil, ca fiind lipsită de obiect, la momentul pronunțării hotărârii, chiar dacă la înregistrarea acțiunii de către reclamantă, copilul nu avea pașaport individual valabil, cel anterior expirând în 2008.
Prezumția de autoritate de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C.civ. include și considerentele hotărârii în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta; însă instanța reține că în prezent minorul are un nou pașaport (f.115) având numărul_ valabil din 29.05.2012 – până la 29.05.2017, iar în urma anlizării declarației autentificate sub nr. 1663/22.11.2013 de BNP V. I. Almira (f.325), autentificate sub nr. 1598/09.11.2012 de BNP V. I. Almira (f.216), instanța va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât cu privire la petitele IV și V.
Analizând pașaportul minorului de la fila 115 având numărul_ valabil din 29.05.2012 – până la 29.05.2017 instanța va respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să-și dea consimțământul la eliberarea unui pașaport pentru copil, ca fiind lipsită de obiect, și având în vedere această soluție va respinge ca lipsite de obiect și apărările invocate de pârât prin întâmpinare cu privire la acest aspect.
Instanța va respinge ca neîntemeiat și petitul V al cererii precizate având în vedere dispozițiile art. 30 din Legea nr. 248/2005, interesul superior al minorului, raportul de evaluare de la fila 182, apreciind că se impune ca minorul să fie însoțit de părintele său ori de un membru al familiei pe parcursul călătoriei cu avionul, având în vedere vârsta acestuia, stresul la care a fost supus până în prezent, durata zborului din țară până în Luxembourg sau alt stat, precum și faptul că minorul trebuie consiliat și pregătit să depășească shimbările privind părintele care îi este alături și trebuie ajutat să treacă cât mai repede peste acest șoc al schimbării, or cel mai bine poate face acest lucru o persoană apropiată lui –părinți, membrii ai familiei și în niciun caz un străin –însoțitor de zbor.
Având în vedere această soluție instanța va respinge ca neîntemeiate apărările pârâtului cu privire la acest aspect invocate prin întâmpinare.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată și precizată a fost admisă doar în parte, astfel cum rezultă din cele expuse, instanța în baza art. 274, 276 C.civ. va compensa în integralitate cheltuielile de judecată făcute de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge punctul 5 al petitului III din cererea formulată și precizată de reclamantă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă
Admite în partecererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată de reclamanta R. M. cudomiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 11, ., în contradictoriu cu pârâtul R. Marușciac cu domiciliul în Cluj-N. .. 165, ..
Dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minorul M. M., născut în data de 14.05.2002 și având CNP_, de către ambii părinți.
Stabilește locuința minorului M. M., născut în data de 14.05.2002 și având CNP_, la pârâtul R. Marușciac.
Stabileste in favoarea reclamanteiun program de vizitare a minorului, astfel: în vacanța de vară timp de o lună în perioada 15 iulie –15 august; o săptămână în vacanța de C. în perioada 23-29 decembrie în anii pari și în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie în anii impari; o săptămână de P. în anii pari; vacanța semestrială din februarie în anii impari și cea de toamnă în anii pari, toate cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtului și petrecerea timpului prin găzduirea minorului la domiciliul reclamantei sau în alt loc, cu petrecerea timpului în România sau în alt loc, la domiciliul mamei sau în vacanță, cu menținerea contactului telefonic cu tatăl, cu obligația acesteia de a aduce minorul la domiciliul pârâtului
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului să își dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului individual pe numele minorului M. M., ca fiind lipsită de obiect.
Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat a petitelor I-VII invocata de parat prin intampinare, ca neintemeiata.
Respinge restul pretențiilor reclamantei ca neîntemeiate.
Compensează integral cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Tutelă. Încheierea nr. 3701/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
