Plângere contravenţională. Sentința nr. 7360/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7360/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 7907/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7360/2014
Ședința publică din data de 08.07.2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre petentul O. I. împotriva intimatei C. DE T. PUBLIC CLUJ-N. SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001.
In probatiune, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil raportat la prevederile art. 250, 255 și 265 din Codul de Procedura Civila și de natură a conduce la soluționarea procesului.
Având în vedere mijloacele de probă încuviințate in probatiune, anume înscrisurile existente la dosar, instanța apreciază că nu mai este necesară estimarea duratei cercetării procesului, conform art. 238 din Codul de Procedură Civilă, din moment ce plangerea poate fi solutionata chiar la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declarata incheiata cercetarea procesului si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvantul in dezbateri, retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 15.04.2014, sub nr._, petentul O. I. a solicitat instantei anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._, încheiat la data de 14.04.2014.
În esenta, in motivarea plângerii, petentul a arătat că, la momentul la care a urcat in autobuz, avea o discutie cu cineva despre problemele de sanatate ale mamei sale, pe care o adusese la Cluj cu ambulanta de la D. si, fiind ravasit si cu moralul bulversat, a uitat sa-si composteze biletul.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
Cererii i-a fost atasata copia procesului-verbal de contraventie nr._/14.04.2014 (fila 4).
Plangerea a fost legal timbrata (fila 3).
La data de 08.05.2014, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimată. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plangerii, ca neintemeiata. A aratat intimata ca, in urma unui control efectuat pe linia 34, contestatorul a fost gasit fara bilet de calatorie.
Petentul nu a formulat raspuns la intampinare.
In probatiune, s-a incuviintat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
In fapt, instanta are in vedere ca, la data de 14.04.2014, petentul a fost identificat circuland pe linia 34 din cadrul Companiei de T. Public Cluj-N., intre statiile I. Mall si Campus Universitar, fara a avea legitimatie de calatorie, avea biletul necompostat. Aceasta stare de fapt a fost prezentata de catre agentul constatator in cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ (fila 4) si, in consecinta, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției constând în încălcarea dispozițiilor art. 2 din HCL nr. 767/26.10.2004.
Starea de fapt retinuta de agentul constatator nu a fost contestata de catre petent, care, insa, a invocat motive de natura a circumstantia starea de fapt si a apreciat ca nu trebuia sa fie sanctionat contraventional.
În drept, potrivit art. 2 din Anexa 1 la HCL Cluj-N. nr. 767/2004, calatorii sunt obligati sa prezinte legitimatia de calatorie, la solicitarea organului de control. Nerespectarea acestui tip de obligatie se sanctioneaza, conform art. 2 din HCL Cluj-N. nr. 767/2004, cu amenda de la 100 la 150 lei.
In temeiul art. 11 din Anexa 1 la HCL Cluj-N. nr. 767/2004, contraventiilor le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001. Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petentul, în motivarea plângerii contravenționale, nu a invocat vreun motiv de nelegalitate al actului contestat.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, instanța a administrat proba cu înscrisuri în apărarea sa, însă contravenientul nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt necorespunzătoare adevărului ce ar justifica sancționarea sa nelegală.
Apararile petentului, in sensul ca la momentul la care a urcat in autobuz, avea o discutie cu cineva despre problemele de sanatate ale mamei sale, pe care o adusese la Cluj cu ambulanta de la D. si, fiind ravasit si cu moralul bulversat, a uitat sa-si composteze biletul, oricat de justificative ar putea parea, nu pot dovedi netemeinicia aplicarii sanctiunii contraventionale. Mai mult, instanta arata ca circumstantele invocate nici nu au fost dovedite si, oricum, petentul ar fi trebuit sa-si indeplineasca obligatia prev. de art. 2 din HCL nr. 767/2004, adica sa realizeze imediat dupa urcarea in autobuz perforarea biletului de calatorie. Ori, cat timp a existat o nerespectare a conduitei impuse de HCL nr. 767/2004, se justifica sanctionarea contraventionala.
Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat. Sunt întrunite elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 2 din Anexa 1 la HCL Cluj-N. nr. 767/2004, intrucat petentul nu a fost in masura sa prezinte legitimatia de calatorie la solicitarea organului de control, sa inmaneze biletul de calatorie valabil perforat anterior momentului la care a inceput controlul.
Cu privire la sancțiunea aplicată petentului, amenda în cuantum de 100 lei, instanta constata ca a fost corect individualizata conform prev. art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si aplicata in temeiul art. 2 din HCL Cluj-N. nr. 767/2004, avand in vedere scopul reglementarii HCL Cluj-N. nr. 767/2004, anume: asigurarea conduitei publicului calator in mijloacele de transport in comun, cetățenii fiind obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională si a mentine in totalitate procesul-verbal de contraventie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul O. I., CNP_, cu domiciliul în localitatea D., Aleea Păcii, ., ., jud. Hunedoara în contradictoriu cu intimata C. DE T. PUBLIC CLUJ-N. SA, cu sediul in localitatea Cluj-N., ., nr. 128-130, jud. Cluj si, in consecinta:
Mentine in totalitate procesul-verbal de contraventie nr._, astfel cum a fost intocmit la data de 14.04.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecatoria Cluj-N.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2014
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex/11.07.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5845/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7841/2014. Judecătoria... → |
|---|








