Contestaţie la executare. Sentința nr. 4530/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4530/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 4530/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4530/2015

Ședința publică din 7 mai 2015

Instanța constituită din

Președinte: F. I.

Grefier: R. T.

Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de contestatorul T. L. în contradictoriu cu intimații M. M. V. și T. D. D., litigiul având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publica se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7 mai 2015.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.01.2015 sub nr. de dosar_ contestatorul Ț. L. în contradictoriu cu intimații M. M. V. și Ț. D. D. a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 22/2015 al B.E.J. C. M. R. solicitând:

- Constarea prin încheiere a suspendării de drept, în temeiul art. 817 alin. 2 C.pr.civ. a urmăririi silite asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1

- Anularea executării silite imobiliare începute în dosarul nr. 22/2015 al B. C. M. R. asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1

- Anularea somației de executare silită imobiliară din data de 06.01.2015 întocmită în dosarul execuțional de mai sus.

Contestatorul a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată consând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

În motivarea acțiunii se arată că imobilul care face obiectul executării silite reprezintă proprietatea devălmașă a contestatorului și a soției sale Ț. D. D., fiind un bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

Contestatorul a arătat că soția sa este urmărită silit pentru suma de 15.455 lei datoria acesteia fiind personală și reprezentând cheltuieli de judecată stabilite în dosarul nr._ *, nefiind o datorie comună a părților.

În continuare, se învederează că potrivit art. 817 C.pr.civ. executarea silită se poate realiza doar asupra părții din imobil care aparține debitorului urmărit silit și numai după ce creditorul a cerut împărțeala bunurilor.

Potrivit contestatorului, întrucât creditorul a început direct executarea silită imobiliară, fără a cere anterior partajul, și mai presus de toate a început executarea silită imobiliară asupra întregului imobil, actele de executare efectuate sunt nelegale motiv pentru care se impune anularea lor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 1 și art. 817 alin. 1 și 2 C.pr.civ.

Contestatorul a atașat înscrisuri (f. 6-15).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 684 lei (f. 92).

Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.

La dosar a fost depusă o copie a dosarului de executare nr. 22/2015 al B.E.J. C. M. R. (f. 31-91).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele aspecte.

În fapt, instanța reține faptul că imobilul înscris în CF_ Cluj-N. (nr. CF vechi 9250) se află în proprietatea comună a contestatorului Ț. L. și a soției sale Ț. D. Dița.

Totodată, instanța reține faptul că prin sentința civilă nr. 194 pronunțată la data de 29.02.2012 de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * intimata Ț. D. a fost obligată la plata, către intimatul creditor M. M. V., a sumei de 9.761 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Ulterior, prin Decizia civilă nr. 84/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în același dosar, intimata Ț. D. a fost obligată la plata, către intimatul creditor M. M. V., a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată iar prin sentința civilă nr. 2970 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, aceeași intimata a mai fost obligată să achite aceluiași creditor suma de 1821 lei.

Prin cererea de executare silită introdusă de creditorul M. M.-V. la B.E.J. C. M. R. s-a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentante de hotărârile indicate mai sus, pentru recuperarea sumei de 13.582 lei împotriva debitoarei Ț. D. D., creditorul solicitând recuperarea creanței prin toate modalitățile prevăzute de lege precum și prin executarea imobiliară asupra imobilului înscris în CF_ Cluj-N. situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj.

Ulterior, prin procesul verbal din data de 15.04.2015 (f. 79) B.E.J. C. M.-R. a dispus suspendarea execuării imobiliare împotriva imobilului înscris în CF_ Cluj-N. situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, coproprietatea debitoarei Ț. D. D. și a soțului acesteia Ț. L., până la momentul efectuării partajului.

În raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța apreciază că în speță contestația la executare este parțial rămasă fără obiect și parțial neîntemeiată pentru următoarele considerente.

În drept, se reține ca executarea silita este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge – cu concursul organelor competente – pe debitorul sau, care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire, în mod silit, procedura fiind reglementată în Cartea a V-a din Codul procedură civilă.

Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ. „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Totodată, conform art. 817 alin. 1 C.pr.civ „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora”, alin. 2 al aceluiași text stabilind faptul că „până la soluționarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, urmărirea imobilului este de drept suspendată. Dacă nu s-a făcut decât cerere de partaj, până la soluționarea acesteia, prin hotărâre rămasă definitivă, se suspendă prescripția dreptului la acțiune contra debitorului coproprietar sau devălmaș”

În ceea ce privește cererea de suspendare de drept, în temeiul art. 817 alin. 2 C.pr.civ a urmăririi silite asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1, instanța o va respinge ca rămasă fără obiect având în vedere faptul că în cauză executorul judecătoresc a dispus, la data de 15.04.2015, suspendarea executării silite desfășurate asupra imobilului, până la soluționarea partajului.

Totodată, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de anulare a executării silite imobiliare începute în dosarul nr. 22/2015 al B. C. M. R. asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1 precum și cererea de anulare a somației de executare silită imobiliară din data de 06.01.2015 întocmită în dosarul execuțional de mai sus.

În acest sens, instanța reține faptul că demararea executării silite pentru întreg imobilul, cu toate că acesta se afla în proprietatea comună a soților nu conduce la anularea executării silite întrucât chiar legiuitorul menționează la art. 817 alin. 2 C.pr.civ. faptul că „până la soluționarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, urmărirea imobilului este de drept suspendată”. Astfel, legiuitorul permite urmărirea imobilului aflat în coproprietate cu singura condiție că până la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj această urmărire să fie suspendată, urmând ca ulterior acestui moment, urmărirea silită să se desfășoare în continuare pentru partea din imobil care a revenit debitorului coproprietar. Instanța reține faptul că în situația în care legiuitorul ar fi apreciat ca nelegală urmărirea silită imobiliară asupra unui imobil aflat în coproprietate, atunci acesta ar fi trebuit să menționeze expres acest aspect.

În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va admite în parte având în vedere faptul că primul petit al acțiunii, mai precis cererea de suspendare, a fost respinsă ca rămasă fără obiect întrucât, doar ulterior comunicării acțiunii, la data de 15.04.2015, în dosarul execuțional a fost dispusă suspendarea urmăririi silite imobiliare. Sub acest aspect, instanța reține faptul că cheltuielile de judecată dovedite de contestator sunt reprezentate de taxa de timbru în sumă de 684 lei, onorariu de avocat în sumă de 1860 lei și taxă xerocopiere dosar în valoare de 55 de lei. În consecință, în temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ. instanța va obliga intimatul M. M. V. la plata către contestator a sumei de 1300 lei reprezentând ½ din valoarea totală a cheltuielilor de judecată efectuate.

Cu toate că prezenta contestație a fost îndreptată atât împotriva creditorului câr și a debitoarei, instanța reține faptul că aceasta din urmă nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată întrucât executarea silită a a fost demarată asupra întregului imobil la solicitarea intimatului creditor, acesta fiind cel căzut în pretenții prin admiterea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ț. L., având CNP_ cu domiciliul situat în Cluj N., .. 9, jud. Cluj având domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. Gidro S. I. situat în Cluj-N., .. 21, . în contradictoriu cu intimatul M. M. V. având CNP_ cu domiciul în Cluj-N., ., corp 1, . și intimata Ț. D. D. având CNP_ cu domiciliul în Cluj N., .. 9, jud. Cluj, astfel:

Respinge cererea de suspendare de drept, în temeiul art. 817 alin. 2 C.pr.civ, a urmăririi silite asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1, ca rămasă fără obiect.

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de anulare a executării silite imobiliare începute în dosarul nr. 22/2015 al B. C. M. R. asupra imobilului situat în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad. 2695 și 2695-C1 precum și cererea de anulare a somației de executare silită imobiliară din data de 06.01.2015 întocmită în dosarul execuțional de mai sus.

Obligă intimatul M. M. V. la plata către contestator a sumei de 1300 lei reprezentând ½ din valoarea totală a cheltuielilor de judecată efectuate.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015

PREȘEDINTEGREFIER

F. I. T. R.

Red./Dact. I.F. 5 ex – 14.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4530/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA