Autorizarea accesului la informatiile autoritatiilor publice. Sentința nr. 6646/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6646/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 3781/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 6646
Ședința publică din 11.06.2014
Completul compus din:
P.: M. R.
Grefier: M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect autorizare căsătorie/perimare, acțiune formulată de reclamant Z. A. în contradictoriu cu pârâta PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu părțile potrivit disp art 85 si următ C..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne in pronunțare asupra sesizării de perimare.
I N S T A N T A
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 07.02.2013, reclamantul Z. A. a chemat în judecată pe pârâta PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C. pentru a se dispune autorizare căsătorie.
Prin încheierea dată la data de 27.03.2013, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conform art. 155 ind 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Având în vedere că din data de 27.03.2013 a trecut mai mult de 1 an, timp în care pricina a rămas în nelucrare din culpa creditoarei, instanța urmează să admită sesizarea și să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamant Z. A. în contradictoriu cu pârâtaPREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. R. M. D.
Red.Jud. M.R
Tehnored. M.D
3 ex/04.07.2014
| ← Curatelă. Sentința nr. 6258/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Stare civila. Sentința nr. 1323/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








