Stare civila. Sentința nr. 1323/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1323/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 23684/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr.1323

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.02.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: D.-Ș. R.-V.

GREFIER: T. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat de PROCUROR: P. D.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect stare civilă-completare certificat de căsătorie, cerere formulată de reclamanții I. E. (CNP_) I. I.-F. (CNP_) și D. APLLON-F.- prin reprez.legal I. E., toți cu domiciliul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu pârâtul C. L. C. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ȘI STARE CIVILĂ C., cu sediul în C., Bvd.A. L., nr.116C, City Park Mall, . Servicii Publice, județ C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 14.01.2014, 21.01.2014, 28.01.2014, 04.02.2014, 11.02.2014, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_ reclamantii I. E. si I. I.-F. si D. A.-F. au solicitat instantei ca in contradictoriu cu paratul C. L. Constanta sa dispuna modificarea certificatului inregistrat cu nr.1301/2005.

In motivarea in fapt a actiunii s-a aratat, in esenta, ca in urma modificarilor succesive intervenite in starea civila a partilor certificatul de nastere trebuie modificat.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri.

In drept au fost invocate dispozitiile art.57 si urm. Din Legea nr.119/1996.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constată că acțiunea promovată este intemeiată, urmând a o admite ca atare pentru considerentele care urmează.

Astfel, potrivit art.57 din Legea nr.119/1996:

,,Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.”

Instanta constata ca din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei rezulta necesitatea modificarii certificatului de nastere inregistrat cu nr.1301/4.04.2005 la Primaria Constanta, in sensul ca:

- la rubrica referitoare la numele de familie al copilului se va trece I. in loc de D.;

- la rubrica referitoare la numele de familie al tatalui copilului se va trece I. in loc de D.;

- la rubrica referitoare la numele de familie al mamei copilului se va trece I. in loc de D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea formulată de reclamanții I. E. (CNP_), I. I.-F. (CNP_) și D. APLLON-F. - prin reprez.legal I. E., toți cu domiciliul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu pârâtul C. L. C. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ȘI STARE CIVILĂ C., cu sediul în C., Bvd.A. L., nr.116C, City Park Mall, . Servicii Publice, județ C..

Dispune modificarea certificatului de nastere inregistrat cu nr.1301/4.04.2005 la Primaria Constanta, in sensul ca:

- la rubrica referitoare la numele de familie al copilului se va trece I. in loc de D.;

- la rubrica referitoare la numele de familie al tatalui copilului se va trece I. in loc de D.;

- la rubrica referitoare la numele de familie al mamei copilului se va trece I. in loc de D..

Cu drept la apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi,11.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-Ș. R.-V. T. E.

Red.Jud.D-Ș R-V/10.04.2014/6 ex

Tehored.Gr.T.E./10.04.2014

emis 4 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civila. Sentința nr. 1323/2014. Judecătoria CONSTANŢA