Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 5097/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11
Ședința publică din data de 06.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : D. R.-V.
GREFIER: D. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect contestație la executare/suspendare executare silită, acțiune formulată de contestatoarea ..R.L. (J_, CUI_), cu sediul în C., Portul C., Radacina Mol 3, Depozitul 2, Incintele 1 și 3, județ C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – Colectare Contribuabili Mijlocii, Serviciul Executare Silită, cu sediul în C., Bvd.I.G.D., nr.18, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.12.2014 și 06.01.2015 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_ ,contestatorul . a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intima ANAF sa dispuna anularea adresei de infiintare a popririi nr._/2014 si a deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr._/2014.
În motivarea în fapt a contestației,petentul a arătat,in esenta,că au fost incalcate de catre intimata regulile referitoare la executarea silita. În drept au fost invocate dispozitiile art.129 si urm.Cod pr.fiscala. În dovedirea contestatiei la executare,petentul a solicitat proba cu înscrisuri. Prin întâmpinare,intimata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
În motivarea întâmpinării,intimata a arătat,în esență,că
au fost respectate dispozitiile referitoare la executarea silita.
In drept au fost invocate dispozitiile OG nr.92/2003.
Analizând actele si lucrarile dosarului,instanta constata intemeiata contestatia la executare,in sensul urmatoarelor considerente.
Astfel,intimata a emis adresa de infiintare a popririi nr._/5.02.2014 prin care s-au indisponibilizat sumele de bani pe care contestatoarea i le-ar fi datorat debitoarei . SRL.
Intimata a considerat ca aceste sume erau datorate de catre debitoare tertului poprit(contestatoarei) in baza contractului de vanzare-cumparare nr.29/17.05.2013.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza rezulta ca . SRL nu datoreaza vreo suma de bani contestatoarei.
In consecinta,actiunea va fi admisa,urmand a fi anulate pentru neintrunirea conditiilor prevazute de art.780 si urm. Cod pr..civ. atat adresa de infiintare a popririi cat si decizia de instituire a masurilor asiguratorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ..R.L. (J_, CUI_), cu sediul în C., Portul C., Radacina Mol 3, Depozitul 2, Incintele 1 și 3, județ C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – Colectare Contribuabili Mijlocii, Serviciul Executare Silită, cu sediul în C., Bvd.I.G.D., nr.18, județ C. Anuleaza adresa de infiintare a popririi nr._/5.02.2014 si decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr._/3.02.2014,emise de intimata.
Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,6.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R.-V. D. M.
Red.jud.D.R.V./4 ex.
05.05.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 316/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 287/2015.... → |
---|