Plângere contravenţională. Sentința nr. 2725/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2725/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 27932/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2725

Ședința publică din data de 10.03.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. E. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, având ca obiect plângere contraventionala R14_.

La apelul nominal facut in sedinta publică se prezintă apărătorul petentului, av. G. O., in baza împuternicii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța se declară competentă general,material și teritorial cf .disp. art.94 pct. 4 C.proc.civ. coroborat cu art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod pr. civilă instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorul petentului estimează că prezenta cauză poate fi soluționată in termen de o lună.

Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună, termen apreciat ca fiind optim și previzibil față de obiectul cauzei.

Instanța pune in discuție excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Apărătorul petentului solicită instanței respingerea excepției, ca neîntemeiată.

Instanța, deliberând asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar, o respinge, ca neîntemeiată, având in vedere că procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la data de 26.08.2014, conform plicului, iar din dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție depus de intimată rezultă o dată anterioară sesizării instanței.

În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod pr. civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

În dovedirea cererii, apărătorul petentului solicită instanței administrarea probei cu înscrisuri.

În conformitate cu disp. art. 255 raportat la dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod pr. civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă si concludentă în soluționarea cauzei.

Apărătorul petentului învederează că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.

Instanța constatând dosarul în stare de judecată, acorda cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Apărătorul petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, având in vedere că petentul a făcut dovada înstrăinării autoturismului, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.09.2014 petentul G. E. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/04.08.2014 întocmit de intimată, și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că la data săvârșirii contravenției menționate în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat acesta nu mai era proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, surprins circulând fără a deține rovinietă, întrucât i l-a înstrăinat la data de 23.06.2015 numitului P. G..

În drept, petentul nu a invocat dispozițiile OG2/2001.

În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind atașată dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, stabilită conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Intimata a depus întâmpinare, prin compartimentul registratură, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.

Intimata a arătat că părțile contractante au obligația legală de a face demersuri în vederea transcrierii autovehiculului pe numele cumpărătorului la MAI-DRPCIV pentru a se asigura opozabilitatea tranzacției conform Ordinului 1501/2006, încheierea unui contract de vânzare cumpărare neputând fi opus intimatei, iar responsabilitatea deținerii rovinietei revine petentului.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 411 alin. 1, pct. 2 C.pr.civ., dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania.

În probațiune, intimata a solicita încuviințarea probei cu înscrisuri și au fost atașate înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.

În temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2014 petentul G. E. a fost sancționat cu amendă contravențională în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 20.03.2014 pe DN22 a, km 83+600 Hârșova, fără a deține rovinietă valabilă.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, care prevăd că ” Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.

S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto depusă la dosar iar acesta a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator M. Hriscu.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fiind lovit de un caz de nulitate absolută prevăzut de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Potrivit deciziei nr. 6/2015 pronunțată de ÎCCJ ca urmare a soluționării recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

De asemenea, din examinarea art. 4 și art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic. Potrivit art. 1 din Legea 455/2001 semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, putând fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic. Astfel, în asemenea circumstanțe, rezultă că înscrisul comunicat de agentul constatator nu constituie un proces verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces verbal de contravenție în format electronic, încălcând dispozițiile OG 2/2001 care impun forma scrisă a procesului verbal.

Or, procesele verbale contravenționale emise în temeiul O.G. nr. 15/2001 sunt generate electronic fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

Astfel, instanța reține că procesul-verbal contestat comunicat petentului pe suport de hârtie a fost generat și semnat electronic conform prev. Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator M. Hriscu, nefiind îndeplinită astfel condiția semnăturii olografe a agentului constatator.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2014 și pe cale de consecință, va dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale aplicată prin acest act sancționator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul G. E., cu domiciliul in CONSTANTA, I.C. BRATIANU, nr. 106, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.- CESTRIN, cu sediul in sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal . nr._/04.08.2014 întocmit de intimată.

Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 520 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 23.03.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2725/2015. Judecătoria CONSTANŢA