Plângere contravenţională. Sentința nr. 38/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 38/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 38/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința civilă nr. 38

Ședința publică din data de 08.01.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: A. R. P.

GREFIER: M. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta SOCIETATEA COMERCIALĂ S. SRL, cu sediul procesual ales în municipiul București, Șoseaua Panduri, nr. 21, ., . ( la A. L. ), în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ C., cu sediul în C., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că intimatul ANAF a solicitat, prin întâmpinare, comunicarea actelor de procedură la sediul din București, ., sector 5 și dispune rectificarea în sistemul informațional ECRIS a sediului intimatului. Totodată, constată că petentul a depus cerere de renunțare la judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Constată că:

Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria C. sub nr._ petentei SOCIETATEA COMERCIALĂ S. SRL a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ C., prin care a solicitat anularea ca netemeinic a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr_ emis de intimat la data de 05.07.2014.

La termenul de judecată din data de 08.01.2015, petenta a depus la dosarul cauzei cerere scrisă de renunțare la judecată.

Renunțarea la judecata reprezintă un act de dispoziție aflat la indemna reclamantului si reglementat de art. 406 C.p.civila, potrivit căruia „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecată, fie prin cerere scrisa”.

Fiind întrunite cerințele legale, instanța va lua act de renunțarea petentei la judecată, conf. art. 406 Cod procedură civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 Cod proc.civ., ia act de cererea petentei SOCIETATEA COMERCIALĂ S. SRL, cu sediul procesual ales în municipiul București, Șoseaua Panduri, nr. 21, ., . ( la A. L. ), de renunțare la judecarea plângerii contravenționale formulată în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ C., cu sediul în C., ., jud. C..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 ianuarie 2015.

P., GREFIER,

A. R. P. M. R.

Red.jud.A.R.P.

Tehno. Red. M.R.

4ex/20.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 38/2015. Judecătoria CONSTANŢA