Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5281/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5281/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 10579/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINTA CIVILA NR. 5281/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ D. 08.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ D.

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect reprezentativitate sindicat modificare comp org de conducere, formulata de petent S. D. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA CONSTANTA având C._, număr de înregistrare in Registrul persoanelor juridice la poziția 7/2002 cu sediul procesual ales in Constanta, ., ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015. Solicitările părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 07.05.2015 i apoi la 08.05.2015, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.04.2015 sub nr._ petentul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ C. a formulat cerere de înscriere a mențiunilor privind noile organe de conducere ale petentului și cele referitoare la modificarea statutului.

În susținerea cererii petentul a arătat că în cadrul ședinței de sindicat din 26.01.2015 Adunarea Generală a hotărât următoarele:

- Alegerea liderului de sindicat în persoana doamnei R. I.,

- Alegerea viceliderului de sindicat în persoana doamnei P. V.,

- Alegerea comitetului de sindicat format din 9 membri.

De asemenea au fost aleși membrii comisiei de cenzori, contabilul și secretarul sindicatului.

În drept petentul a invocat art. 20 din Legea nr. 62/2011.

La cerere petentul a atașat copii ale următoarelor înscrisuri: procesul verbal al adunării generale din 26.01.2015, statutul sindicatului, sentințe civile.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea Adunării Generale a SINDICATULUI D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ C. din data de 26.01.2015 s-au stabilit următoarele:

-Alegerea liderului de sindicat în persoana doamnei R. I.,

-Alegerea viceliderului de sindicat în persoana doamnei P. V.,

-Alegerea comitetului de sindicat format din 9 membri.

De asemenea au fost aleși membrii comisiei de cenzori, contabilul și secretarul sindicatului.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 62/2011: "Organizațiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoștința judecătoriei sau a Tribunalului Municipiului București, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere.

(2)Instanța prevăzută la alin. (1) este obligată să menționeze în registrul special al sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere al organizației sindicale.

(3)Cererea privind modificarea statutelor și/sau a componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:

a)procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;

b)copie a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copie a ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz;

c)statutul, în forma modificată;

d)lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția."

Instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate, petentul depunând toate documentele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive instanța va admite cererea și va dispune înscrierea în Registrul special al sindicatelor ținut de Judecătoria C. a modificărilor intervenite în compunerea organelor de conducere ale Sindicatului din Administrația Publică Locală C. conform procesului verbal al adunării generale a Sindicatului din Administrația Publică Locală din C. din 26.01.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de petentul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ C. având C._, număr de înregistrare in Registrul persoanelor juridice la poziția 7/2002 cu sediul procesual ales in Constanta, ., ., ..

Dispune înscrierea în Registrul special al sindicatelor ținut la Judecătoria C. a modificărilor intervenite în compunerea organelor de conducere ale Sindicatului din Administrația Publică Locală C. conform procesului verbal al adunării generale a Sindicatului din Administrația Publică Locală C. din data de 26.01.2015.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2015.

P., GREFIER,

R. E. L. R. GALIU

ThRed. jud. R.E.L../3ex/ 08.06.2015

emis 1 comunicare ­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5281/2015. Judecătoria CONSTANŢA