Opoziţie la vânzare. Sentința nr. 4317/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4317/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 4317/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4317

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. L.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii . si D. G. L., in contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect „opoziție la vânzare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 12.08.2014, iar contestatoarea D. G. L. a formulat cerere de amanare a cauzei, dupa care

Instanța respinge cererea de acordare a unui nou termen formulata de contestatoarea D. G. L. si din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 17.03.2011, contestatorii . si D. G. L. au formulat cerere de chemare in judecata în contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect „opoziție la vânzare”.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.08.2014, când cauza a fost suspendata in baza art.242 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă pentru lipsa părților.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar în materie comercială termenul de perimare este de șase luni și că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv 12.08.2014, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

In baza art. 248 al. 1 C.p.c. constata perimarea cererii formulate de contestatorii . cu sediul in BERCENI, .. 595 si D. G. L. cu domiciliul in sector 5, București, ., ., . cu intimata . SRLcu sediul in sector 4, București, ..

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 17.11.2015.

P. GREFIER

D. L. M. C.

Red. D.L.

Tehnored. M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie la vânzare. Sentința nr. 4317/2015. Judecătoria CORNETU