Plângere contravenţională. Sentința nr. 4470/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4470/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 4470/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4470

Ședința publică din 24.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. C.

GREFIER: R. N. F.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . SRL și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, având ca obiect plângere contravențională . NR._/24.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, iar petentul a depus dovada calității de reprezentant, după care,

Fiind primul termen de judecata cu partile legal citate, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina (conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002) si estimeaza durata cercetarii procesului la cel mult 3 termene (aprx. 2 luni).

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei contraventionale de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 11.09.2015 sub nr._ petenta . SRL a chemat in judecata pe intimata CNADNR, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/2015.

In fapt s-a aratat ca petenta a instrainat autovehiculul despre care este vorba in cauza anterior savarsirii faptei.

In drept se invoca prevederile OG nr. 15/2002.

Plangerea a fost legal timbrata.

Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca din probele administrate rezulta savarsirea faptei. Se arata ca din art. 7 si 8, coroborate cu art. 1 alin. 1 pct. b) din OG nr. 15/2002 rezulta ca de achitarea rovinietei raspunde persoana inscrisa in cartea de identitate a autovehiculului ca detinator sau utilizator, indiferent de persoana care conduce efectiv autovehiculul la momentul constatarii contraventiei. Se arata ca in lipsa indeplinirii formalitatilor legale eventualul act de instrainare a autovehiculului nu produce efecte fata de terti (cum in speta este CNADNR). Se arata ca a sustine teza contrara ar face ca partile sa nu fie niciodata convinse sa faca demersurile necesare pentru inscrierea in evidentele publice a adevaratului proprietar. Sustinerile privind semnatura electronica sunt neintemeiate.

In drept se invoca prevederile OG nr. 15/2002, OG nr. 2/2001, OMTI nr. 769/2010.

S-a formulat raspuns la intampinare, prin care s-a solicitat admiterea plangerii.

Nu s-a invocat un temei in drept.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/2015, întocmit de intimata, petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 250 pentru faptul ca autovehiculul acesteia a circulat in data de 08.05.2015 pe drum public, desi nu se achitase tariful prevazut de lege. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 si sanctionata cf. aceluiasi articol, alin. 32.

Inainte de a analiza motivele de nulitate invocate de catre petent, instanta este obligata, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sa verifice daca procesul-verbal contine mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savarsita si data comiterii acesteia, semnatura agentului. Or toate acestea sunt consemnate in actul contestat.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca textul incriminant (art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002) stabileste aceea ca: [f]apta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Evident ca subiect activ al acestei contraventii nu poate fi un autovehicul (desi in cuprinsul procesului-verbal contestat se arata ca autovehiculul apartinand petentului a circulat), cata vreme raspunderea contraventionala apartine persoanelor, iar nu bunurilor.

Apoi, analizand textul dupa regulile aplicabile dreptului contraventional (mai ales lex stricta sifaptul ca raspunderea contraventionala este personala) rezulta ca subiectul activ al contraventiei nu poate fi decat persoana care conduce autovehiculul pe drum public, fara a detine rovinieta valabila. Solutia se impune in ciuda textelor care arata care este persoana responsabila de achiztionarea rovinietei, cata vreme raspunderea contraventionala, ca si cea penala, este una personala, neputandu-se raspunde niciodata pentru fapta altuia. Trebuie subliniat ca fapta incriminata este aceea de a circula fara rovinieta valabila, iar a circula presupune activitatea de a conduce un autovehicul. De aceea, acela care incredinteaza autovehiculul sau altuia, care conduce fara rovinieta, nu poate savarsi aceasta contraventie, el neactionand conform verbum regens.

Daca legiuitorul ar fi dorit ca persoana care incredinteaza altuia autovehiculul pentru a circula pe drumuri publice, desi nu a achitat tariful de rovinieta, sa raspunda contraventional, ar fi trebuit sa arate aceasta clar, precis, dat fiind ca dreptul contraventional nu se preteaza unor interpretari atat de largi precum cele sustinute de intimata.

Mai departe trebuie aratat ca atata vreme cat se face dovada ca cel sanctionat nu conducea autovehiculul la momentul inregistrarii acestuia, atunci trebuie trasa concluzia ca acesta nu raspunde in realitate, nesavarsind fapta incriminata.

Iar in prezenta speta, din adeverinta emisa de SITL Jilava (fila 9), rezulta ca la momentul savarsirii faptei imputate petentul nu se mai afla in posesia autovehiculului_ . Ca atare s-a facut dovada contrarie celor retinute in procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care va fi astfel anulat.

Instanta retine insa si aceea ca punctul de vedere al intimatei, in sensul ca prin o asemenea solutie s-ar ajunge la ideea gresita de impunitate, nu este unul corect, cata vreme mai ales in materie contraventionala instanta nu poate decat sa aplice strict legea, iar legiuitorul este acela care poate lua masuri pentru combaterea unor eventuale abuzuri (inclusiv prin incriminarea faptelor precum cele descrise de intimata).

Totodata instanta retine ca in ceea ce priveste opozabilitatea drepturilor, acest concept nu este unul propriu dreptului contraventional, care nu tine cont niciodata de aparente, ci numai de realitate. Aceasta deoarece dreptul contraventional sanctioneaza fapte precise, iar nu inchipuiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea privind pe petent . SRL cu sediul în JILAVA, . și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în sector 1, București, .. 38 .

Dispune anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/2015.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. C. R. N. F.

Red. C A / Tehn. R F

4 exemplare/25.11. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4470/2015. Judecătoria CORNETU