Partaj judiciar. Sentința nr. 4539/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4539/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4539/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 4539/2015
Ședință publică de la 26.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I. T. și pe pârât I. D., pârât M. D., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuțarea la data de 26.11.2015, când în aceeași constituire a reținut următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 24.11.2008 sub nr._, reclamantul I. T. a chemat in judecata pe pârâții I. G., I. D. și M. D., solicitând pronunțarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se constate deschisa succesiunea defunctei I. M., decedata la 22.12.2005, cu ultim domiciliu in ., sa se constate ca succesori ai defunctei I. M. sunt I. G., în calitate de soț supraviețuitor, având o cotă de ¼, I. T. și M. D., în calitate de fii, cu cotă de ¾ (3/12 pentru fiecare), să se constate că masa succesorală de pe urma defunctei I. M. se compune din cota de 1/2 din titlul de proprietate nr._/12.07.2001, pentru suprafața de 1 ha (5.370 mp, tarlaua 11, ..630 mp în tarlaua 2 . din construcția situată în com. Cornetu, ., jud. Ilfov, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, conform cotelor părților, și atribuirea în natură a loturilor ce se vor forma, cu cheltuieli de judecată.
În fapt reclamantul arată că împreună cu pârâții sunt moștenitorii defunctei I. M., solicitând sistarea stării de indiviziune între comoștenitori, conform cotelor succesorale ce revin fiecăruia.
Cererea se intemeiaza in drept pe art. 728 si urmatoarele Cod civil.
A depus la dosar, în copie, înscrisuri, respectiv acte de proprietate, și acte de stare civilă.
La termenul de judecată din data de 24.06.2010 reclamantul a depus la dosar copie a certificatului de deces al pârâtului I. G., decedat la data de 14.06.2010, instanța punând în vedere părților să facă dovada dezbaterii succesiunii acestuia și să indice moștenitorii acestuia.
Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2010, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.243 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la termenul din data de 09.06.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 15.02.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.1551 C.pr.civ., cererea fiind repusă pe rol la data de 16.05.2013.
Ulterior, reclamantul a depus o precizare a acțiunii, solicitând a se constata deschisă succesiunea defunctului I. G., să se constate că moștenitori ai acestuia sunt reclamantul și pârâții I. D. și M. D., fiecare cu o cotă de 1/3, să s constate că din masa succesorală fac parte terenul în suprafață de 5.370 mp, tarlaua 11, . fiind înstrăinat) precum și cota devălmașă din construcția indicată în cererea inițială.
Au fost încuviințate probe cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiați martorii V. G. și M. Ș., precum și expertize tehnice de specialitate, conform disp. art. 167 Cod de procedură civilă, rapoartele de expertiză fiind efectuate de expertul topo D. G., și de expertul în construcții și evaluator V. M..
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosar înscrisuri, după prima suspendare a cauzei, solicitând partajarea averii, în mod egal între frați, iar pârâtul I. D. să rămână în casa bătrânească, cu achitarea unor despăgubiri către ceilalți moștenitori, astfel că instanța le va avea în vedere ca și concluzii scrise.
F. de actele de la dosar, instanta constată umătoarele:
Conform art.651 cod civil „Succesiunile se deschid prin moarte.”
În cauza de față instanța constată că la data de 23.12.2004 a decedat I. M., iar la data de 14.06.2010 a decedat I. G., soț supraviețuitor postdecedat al defunctei I. M., conform actelor de stare civilă aflate la dosarul cauzei, astfel că va admite capătul de cerere privind deschiderea succesiunii defunctei I. M., decedata la 23.12.2004, cu ultim domiciliu in ., și a defunctului I. G., decedat la 14.06.2010, cu același ultim domiciliu.
Conform art. 669 Cod civil ,”copiii, sau descendentii succed tatalui, mamei, moșilor, moașelor si oricarui alt ascendant fara deosebire de sex si chiar de ar fi nascuti din deosebite casatorii. Ei succed in parti egale cand se gasesc in gradul intai si sunt chemati dupa propriul lor drept, ei succed pe tulpina cand sunt chemati toti sau unul dintre ei prin reprezentare” iar conform art.1 din Legea nr.319/1944 soțul supraviețuitor vine în concurs cu oricare clasă de moștenitori legali nefiind înlăturat de aceștia și neînlăturând pe niciunul dintre ei de la moștenire.
Din actele de stare civila reiese ca mostenitorii ai defunctei I. M. sunt I. T., fiu, cu o cotă de 3/12, I. D., fiu, cu o cotă de 3/12, M. D., fiică, cu o cotă de 3/12, și I. G., soț supraviețuitor postdecedat, cu o cotă de 3/12.
I. G. a decedat pe parcursul procesului de față, astfel că succesori ai acestuia sunt I. T., fiu, cu o cotă de 1/3, I. D., fiu, cu o cotă de 1/3, și M. D., fiică, cu o cotă de 1/3.
În ceea ce privește masa succesorală rămasă de pe urma defunctei I. M., față de actele de proprietate aflate la dosar, se compune din cota de 1/2 din construcția, având destinația de locuință, situată în com. Cornetu, ., jud. Ilfov, iar masa succesorală de pe urma defunctului I. G. se compune din cota de 3/12 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei I. M., din cota de 1/2 din construcția mai sus menționată, deținută în calitate de coproprietar, precum și din terenul arabil situat în tarlaua 11, . de 5.370 mp (4.272 mp din măsurători), conform titlului de proprietate nr._/12.07.2001, situat în com. Cornetu, ., celălalt teren fiind înstrăinat de autorul părților, în timpul vieții, conform explicațiilor părților date expertului topo la momentul efectuării expertizei.
Potrivit art. 6731 Codul de procedură civilă ”Dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia.
Dacă se împarte o moștenire, instanța va stabili datoriile transmise prin moștenire.
Instanța va face împărțeala în natură.
În temeiul celor stabilite, potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor.
În cazurile în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.”
Având în vedere și disp. art. 728 cod civil „Nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune”.
Este de principiu că proprietatea în majoritatea cazurilor este pură și simplă. Sunt situații când proprietatea este afectată de modalități și prezintă forme speciale. O astfel de modalitate a proprietății o reprezintă proprietatea indiviză. Această situația nu este întotdeauna avantajoasă și nici favorabilă pentru proprietari, de aceea pentru asigurarea unei bune circulații a bunurilor și în interesul coproprietarilor legea prevede ca indiviziunea să poată lua sfârșit oricând.
Astfel că orice proprietar poate cere ieșirea din indiviziune prin partaj, fără ca ceilalți coproprietari să se poată opună.
Având în vedere cele expuse instanța va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și va dispune ieșirea din indiviziune a părților, corespunzător cotelor deținute de aceștia, urmând ca, în temeiul art.67310,alin.1 C.pr.civ., să atribuie cele trei loturi rezultate, cu obligarea pârâtului I. T. la plata sultei corespunzătoare către ceilalți coproprietari, în vederea egalizării acestora.
În temeiul art.274 C.pr.civ., având în vedere cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, văzând culpa procesuală a pârâților în cauza de față, instanța va admite cererea și va obliga pârâții I. D. și M. D. la plata către reclamantul I. T. a cheltuielilor de judecată, în sumă de 673,10 lei pentru fiecare pârât, reprezentând cota de 1/3 din taxa de timbru și onorariu de expert, conform cotei lor succesorale din masa partajabilă, iar în ceea ce privește cererea de acordare a altor cheltuieli de judecată, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât nu s-au făcut dovezi de efectuare a altor cheltuieli de judecată, în afara plăți taxei de timbru și a onorariilor de expert.
De asemenea, cu aceiași motivare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului I. D. de obligare a reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite acțiunea precizată privind pe reclamantul I. T., cu domiciliul în Cornetu, ., Județul Ilfov, și pe pârâții I. D., cu domiciliul în Cornetu, ., Județul Ilfov, și M. D., cu domiciliul în com. Vidra, ..
Constată deschisă succesiunea defunctei I. M., decedată la data de 23.12.204, și a defunctului I. G., decedat la data de 14.06.2010.
Constată că moștenitori ai defunctei I. M. sunt I. T., fiu, cu o cotă de 3/12, I. D., fiu, cu o cotă de 3/12, M. D., fiică, cu o cotă de 3/12, și I. G., soț supraviețuitor postdecedat, cu o cotă de 3/12.
Constată că moștenitori ai defunctului I. G. sunt I. T., fiu, cu o cotă de 1/3, I. D., fiu, cu o cotă de 1/3, și M. D., fiică, cu o cotă de 1/3.
Constată că masa succesorală de pe urma defunctei I. M. se compune din cota de 1/2 din construcția, având destinația de locuință, situată în com. Cornetu, ., jud. Ilfov.
Constată că masa succesorală de pe urma defunctului I. G. se compune din cota de 3/12 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei I. M., din cota de 1/2 din construcția mai sus menționată, deținută în calitate de coproprietar, precum și din terenul arabil situat în tarlaua 11, . de 5.370 mp (4.272 mp din măsurători), conform titlului de proprietate nr._/12.07.2001, situat în com. Cornetu, ..
Constată că părțile sunt în indiviziune asupra bunurilor imobile, mai sus menționate, în cotă de 1/3 pentru reclamantul I. T., în cotă de 1/3 pentru pârâtul I. D. și în cotă de 1/3 pentru pârâta M. D..
Dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor imobile mai sus menționate.
Atribuie reclamantului I. T., în natură, lotul 3, în suprafață de 1.423,98 mp, conform variantei de lotizare propusă în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. G..
Atribuie pârâtei M. D., în natură, lotul 2, în suprafață de 1.423,98 mp, conform variantei de lotizare propusă în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. G..
Atribuie pârâtului I. D., în natură, lotul 1, în suprafață de 1.423,98 mp, precum și construcția, având destinația de locuință, amplasată pe acest lot, situată în com. Cornetu, ., jud. Ilfov, conform variantei de lotizare propusă în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. G..
Obligă pârâtul I. D. să plătească reclamantului I. T. sultă, în cuantum de 13.916 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din construcția mai sus menționată, ce face parte din masa partajabilă, identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V. M., în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.
Obligă pârâtul I. D. să plătească pârâtei M. D., în cuantum de 13.916 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din construcția mai sus menționată, ce face parte din masa partajabilă, identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V. M. în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.
Obligă pârâtul I. D. la plata către reclamantul I. T. a cheltuielilor de judecată, în sumă de 673,10 lei, reprezentând cota de 1/3 din taxa de timbru și onorariile de expert.
Obligă pârâta M. D. la plata către reclamantul I. T. a cheltuielilor de judecată, în sumă de 673,10 lei, reprezentând cota de 1/3 din taxa de timbru și onorariile de expert.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata altor cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtului I. D. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
5 ex. / 03.03.2016
..03.2016
| ← Evacuare. Sentința nr. 2744/2015. Judecătoria CORNETU | Grăniţuire. Sentința nr. 2377/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








