Pretenţii. Sentința nr. 3295/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3295/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 3295/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3295/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BUDEI C. O.

GREFIER: G. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind reclamant S.C. E. I. S.R.L. și pe pârâta . SRL, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la data de 05.08.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare și, în copie certificată conform cu originalul, ordin de plată din data de 28.07.2015, după care

În baza art. 131, art. 94 și art. 107 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 238 C., instanța stabilește durata estimată a procesului la un termen.

În baza art. 250 și art. 255 C., apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri depuse la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19.11.2014 sub nr._, reclamanta E. INTERNAȚIONAL SRL a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta T. S. RUTIER SRL să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2170 lei reprezentând contravaloare servicii prestate precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente calculată până la 12.11.2014 în cuantum de 17,18 lei, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 29.08.2014 pârâta i-a solicitat reclamantei printr-o comandă scrisă să efectueze un transport de marfă. În cuprinsul acestei comenzi sunt precizate toate datele transportului, data încărcării, locul încărcării, tariful negociat și modalitate de plată.

Având în vedere că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, iar pârâta nu a achitat contravaloarea transportului efectuat în cuantum de 2170 lei, reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Se arată că la suma rămasă de plată s-au calculat penalități constând în dobânda legală penalizatoare

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 1166 și urm., art. 1955 și urm. C.civ., OG nr. 13/2011

Cererea formulată de reclamantă este legal timbrată.

În dovedirea cererii, s-au depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: comanda - contract de transport nr. 1539/29.08.2014, CMR, factură.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare în cauză prin care a învederat achitarea debitului principal.

La termenul de judecată din data de 22.09.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, considerând că este utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta E. Internațional SRL, în calitate de transportator, și pârâta T. S. Rutier SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de transport nr. 1539/29.08.2014, având ca obiect efectuarea de către reclamantă a unui transport rutier de mărfuri, stabilindu-se în sarcina pârâtei obligația de a plăti un preț de 1750 lei la care se adaugă TVA de 24%.

A fost emisă factura nr. 235/01.09.2014 în valoare de 2170 lei.

Din cuprinsul ordinului de plată depus de pârâtă instanța reține că aceasta a achitat debitul restant.

Având în vedere că pârâta a făcut dovada achitării sumei restante solicitate prin acțiunea de față, instanța constată ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 2170 lei, motiv pentru care urmează să îl respingă ca atare.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

În ce privește dobânda legală, potrivit art. 1535 alin. 1 din C.civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

Ca atare, cum în speță pârâta nu a achitat suma datorată la scadență, va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală calculată la debitul restant de la data scadenței facturii fiscale până la data de 12.11.2014 în cuantum de 17,18 lei precum și în continuare până la data achitării debitului.

În temeiul art. 453 NCPC instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru aferentă capătului de cerere admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în A., ., ., în contradictoriu cu pârâta T. S. Rutier SRL, cu sediul în Popești Leordeni, ., J. Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17,18 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la 12.11.2014, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.170 lei reprezentând debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferent pretențiilor admise.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

BUDEI C. O. G. S.

Red.Jud.B.C.O./Thred.G.S.

4ex./13.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3295/2015. Judecătoria CORNETU