Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4601/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4601/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 21134/215/2007
DOSAR NR_
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4601
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.03.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR
GREFIER – L. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința de judecată din 14.03.2013, consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, - care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, privind pe reclamanta D. I. și pârâtul B. M.,intervenienta B. F. (decedată prin moștenitorul pârât ) având ca obiect: partaj bunuri comune.
Procedura legală, fără citare părți.
JUDECATA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta D. I. a chemat în judecată pârâtul B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cote de 1/2.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia civilă nr.1022/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul D. a fost desfăcută căsătoria părților.
De asemenea, reclamanta a menționat că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit următoarele bunuri comune: 1 imobil-apartament situat în C., cartier Piața Gării, .; 1 imobil-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., .; un imobil-casă situat în C., .; contravaloarea chiriei încasată de pârât din anul 2002 și până în prezent din închirierea casei din C., . către .; mobila din apartamentul situat în C., cart.P-ța Gării, compusă din: mobila din cele trei camere, frigider, televizor, 3 covoare.
Totodată, reclamanta a mai arătat că în anul 1988 pârâtul a plecat din țară, - timp în care reclamanta a plătit ratele apartamentului fără niciun ajutor din partea pârâtului. Ulterior, în anul 1994 a plecat și reclamanta în Italia, locuind împreună cu pârâtul până în anul 2002, - când a survenit separarea în fapt a părților și divorțul. Apoi, pârâtul a revenit în țară și a vândut toate bunurile mobile existente în imobilul-apartament situat în C., cartier P-ța Gării. Pârâtul a închiriat imobilul-casă din C., ., chiria fiind încasată de acesta,- deși imobilul-casă este bun comun,- iar fructele civile (chiria) constituie venituri comune.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să îi fie atribuite cele două imobile-apartamente, iar pârâtului să îi fie atribuit imobilul-casă.
Cererea a fost legal timbrată.
În susținerea cererii, au fost depuse următoarele acte în xerocopie: decizia civilă nr.1022/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul D. (irevocabilă).
Pârâtul-reclamant a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, în care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei-pârâte, cu motivarea că prin hotărârea irevocabilă de divorț s-a reținut că despărțirea în fapt a părților a survenit în perioada în care părțile au plecat din țară, stabilindu-se în Italia, - unde nu au mai avut o viață de familie și că în realitate separarea în fapt s-a produs în anul 1992. Imobilul-apartament din C., cartier Brazda lui N. și imobilul-casă din C., . cumpărate în anul 1997, respectiv în anul 1998, deci ulterior despărțirii în fapt a părților, - imobile al căror preț a fost achitat în exclusivitate de către pârâtul-reclamant.
Reconvențional pârâtul-reclamant a solicitat a se constata contribuția exclusivă a acestuia la dobândirea celor două imobile: apartamentul situat în C., cartier Brazda lui N., .-casă situat în C., .. În ceea ce privește imobilul-apartament situat în C., cartier Piața Gării, ., acesta a fost cumpărat în cote egale de părți prin contractul de construire nr.1276/1978.
De asemenea, pârâtul-reclamant a mai menționat că din anul 2006 acesta a efectuat îmbunătățiri la cele trei imobile, astfel: la imobilul-apartament situat în C., cartier Piața Gării, .: s-a montat gresie în sufragerie, într-un dormitor, în baie, în bucătărie și în hol; s-a montat tavan fals în tot apartamentul; s-a montat faianță în baie și bucătărie; s-a schimbat instalația electrică în tot apartamentul; s-a montat instalație electrică de veghe, cu senzori pentru noapte în tot apartamentul; s-a schimbat instalația sanitară în baie și bucătărie; s-a montat geam termopan la toate ferestrele; s-au schimbat toate ușile interioare; s-a montat ușă metalică la .-au efectuat lucrări de izolație termică și fonică în tot apartamentul; s-a transformat instalația electrică de la 220 V la 12 V; s-a schimbat parchetul în dormitorul mic; s-a montat centrală termică în apartament. Pârâtul-reclamant a solicitat a se majora lotul său cu contravaloarea acestor îmbunătățiri care au fost evaluate la 30.000 lei.
Totodată pârâtul-reclamant a menționat că imobilul-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., . a fost cumpărat de la părinții săi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.850/27.04.1998 (BNP – Cernobai E.), - imobil la care în perioada 2006-2007 au fost efectuate următoarele îmbunătățiri în valoare de 10.000 lei de către pârâtul-reclamant, constând în: la baie s-au schimbat cada, vas toaletă și chiuveta; s-a înlocuit instalația de apă în baie și bucătărie; s-a montat gresie, faianță pe pereți și tavan fals în baie și bucătărie; s-au înlocuit toate ușile interioare; s-a înlocuit ușa de la intrare în apartament cu una metalică; s-a montat geam termopan la bucătărie; s-a montat tavan fals pe hol.
Pârâtul-reclamant a arătat că începând din anul 1992, de când reclamanta-pârâtă a plecat în străinătate, cheltuielile de întreținere pentru cele două imobile-apartamente au fost suportate de către pârâtul-reclamant și mama acestuia, - cheltuieli care se ridică la suma de 6000 lei pentru imobilul-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., respectiv la suma de 2000 lei pentru imobilul -apartament situat în C., cartier P-ța Gării, - solicitând ca acest pasiv comunitar să fie suportat de către reclamanta-pârâtă potrivit cotei sale părți.
În ceea ce privește imobilul-casă situat în C., ., - pârâtul-reclamant a arătat că acesta a fost achiziționat în timpul căsătoriei părților conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.57/21.01.1997 (BNP – D. M.), - dar a fost plătit în exclusivitate de către pârâtul-reclamant, după separarea în fapt a părților. La acest imobil-casă, pârâtul-reclamant susține că a efectuat îmbunătățiri în valoare de 80.000 lei.
Totodată pârâtul-reclamant a menționat că a încheiat un contract de închiriere a imobilului-casă pentru o perioadă de 10 ani, - convenind cu chiriașul să suporte în mod egal costul lucrărilor de îmbunătățiri efectuate la imobilul-casă, în așa fel încât partea din costul îmbunătățirilor să-i fie scăzută chiriașului din prețul chiriei, - acesta din urmă fiind cel care a achiziționat materialele de construcție și cel care a angajat lucrători pentru efectuarea îmbunătățirilor.
De asemenea pârâtul-reclamant a mai menționat că în timpul căsătoriei părțile au mai dobândit un imobil-apartament situat în Italia (Ostia-Lido-R.), - al cărui preț a fost achitat în parte cu bani comuni (18.000 euro care au rămas în posesia reclamantei-pârâte la plecarea din țară a pârâtului-reclamant), - iar în parte prin credit ipotecar de către reclamanta-pârâtă la o bancă din Italia.
Cu privire la bunurile mobile, pârâtul-reclamant a arătat ca mobila de dormitor și aparatele electrocasnice având un grad foarte mare de uzură, au fost aruncate, cu excepția unei mobile de dormitor care a fost înstrăinată unei persoane cunoscute pentru ajutorul dat de această persoană la amenajarea imobilului-apartament situat în C.,cartier P-ța Gării..
Cererea reconvențională a fost legal timbrată.
În susținerea cererii reconvenționale, au fost depuse următoarele acte în xerocopie: contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.850/27.04.1998 (BNP – Cernobai E.) și nr.57/21.01.1997 (BNP – D. M.); contractul de construire nr.1276/11.09.1978; contractul de închiriere din 15.06.2006; fișa suprafeței locative închiriate; contract de împrumut/11.09.1978; proces-verbal de predare-recepție/02.07.1987.
În dovedirea cererilor formulate de părți au fost solicitate proba cu interogatoriul reciproc al părților, proba testimonială și proba cu înscrisuri - probe care au fost încuviințate de instanță în conformitate cu dispoz.art.138 alin.1 pct.2 și art.167 alin.1/Cod Proc.Civ.; art.167 alin.1 și art.218/Cod Proc.Civ.
În cursul judecății s-a luat interogatoriu pârâtului-reclamant de către reclamanta-pârâtă prin intermediul instanței, - răspunsurile fiind consemnate în scris în conformitate cu dispoz.art.221/din fostul Cod Proc.Civ..
În conformitate cu art.192-200/fostul Cod Proc.Civ., au fost audiați sub prestare de jurământ, martorii: B. E., P. N. E., L. E., D. M. și B. L. - ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosar.
Analizând susținerile reclamantei-pârâte din cererea principală precum și apărările și susținerile formulate de pârâtul-reclamant din întâmpinare și cererea reconvențională, - pe baza probelor administrate în cauză (acte, interogatoriu, declarații martori), - instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la 09.11.1972, căsătorie care a fost desfăcută prin decizia civilă nr.1022/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul D. (rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare), în sensul că s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună (decizie prin care a fost schimbată sent.civ.nr._/23.11.2005 a Judecătoriei C. prin care inițial fusese respinsă acțiunea de divorț). În considerentele deciziei civile a Tribunalului D. sus- amintită s-a reținut că părțile s-au separat în fapt în momentul în care cei doi soți au părăsit țara, stabilindu-se în Italia, unde nu au mai avut relații proprii vieții de familie.
Potrivit depozițiilor martorilor B. E. și L. E. audiați în cauza dedusă judecății s-a reținut că părțile au plecat în Italia, aproximativ în anii 1989-1990, - aspect care coroborându-se cu considerentele deciziei civile de divorț irevocabile a Tribunalului D. prin care s-a arătat că separarea în fapt a părților a avut loc în momentul când părțile au părăsit țara, - rezultă că acest moment s-a produs în preajma anilor 1989-1990.
Conform contractului pentru construire locuință încheiat la 13.09.1979 și a procesului-verbal de predare-recepție locuință/02.07.1989 - părțile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil-apartament situat în C., cartier P-ța Gării, ., ., județul D., - imobil care a fost recunoscut de pârâtul-reclamant la interogatoriul care i-a fost luat de reclamanta-pârâtă, - situație în care urmează a fi reținut acest imobil-apartament la masa de partaj.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.57/21.01.1997 (BNP – D. M.) părțile au achiziționat în timpul căsătoriei un imobil situat în C., ., județul D. (imobil compus din teren în suprafață de 100 m.p. și casă) – care a fost recunoscut la interogatoriu de pârâtul-reclamant, urmând ca instanța să rețină acest bun la masa partajabilă.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că prețul imobilului compus din teren și casă, situat în C., ., județul D. a fost achitat prin contribuția sa exclusivă au fost confirmate decât de martorul D. M., - situație în care,- fiind o depoziție singulară sub acest aspect, - instanța nu va reține contribuția exclusivă a pârâtului-reclamant la dobândirea acestui imobil.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.850/27.04.1998 (BNP – Cernobai E.) părțile au achiziționat în timpul căsătoriei un imobil-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., ., . - situație în care instanța urmează să rețină acest imobil-apartament la masa de împărțeală judiciară.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că prețul acestui imobil-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., . D. a fost achitat prin contribuția exclusivă a pârâtului-reclamant, după separarea în fapt a părților nu a fost dovedită prin probele propuse de acesta la dosarul cauzei.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că au fost efectuate îmbunătățiri la imobilul-apartament situat în C., cartier P-ța Gării au fost confirmate în parte prin depozițiile martorilor L. E. și D. M., - în sensul că la acest imobil-apartament a fost montată o centrală termică, cu deosebirea că prima martoră a declarat că această îmbunătățire a fost efectuată de ambele părți, în timp ce al doilea martor a declarat că centrala termică a fost montată de pârâtul-reclamant, după ce acesta s-a întors din Italia în anul 2004. În atare situație, instanța urmează să rețină la masa partajabilă această îmbunătățire - montat centrală la imobil-apartament situat în C., cartier P-ța Gării,-ca fiind efectuată în timpul căsătoriei părților, având în vedere că hotărârea de divorț a rămas irevocabilă în anul 2006 (prin decizia civilă nr.1022/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul D.).
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că a montat geamuri termopan și ușă metalică la . situat în C., cartier P-ța Gării, au fost confirmate în parte prin depoziția martorului D. M., - însă fiind o depoziție singulară sub acest aspect, - instanța nu va reține aceste îmbunătățiri la masa de partaj.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că a efectuat îmbunătățiri și la imobilul situat în C., . confirmate decât de martorul P. N. E., - însă fiind o depoziție singulară sub acest aspect, - instanța nu va reține la masa partajabilă îmbunătățiri la acest imobil din C., .> Cu privire la restul îmbunătățirilor pe care pârâtul-reclamant le-a susținut în cererea reconvențională că le-ar fi efectuat la toate imobilele, - instanța nu le va reține la masa de bunuri comunitare, - deoarece părțile nu au dovedit prin probele propuse existența acestora, în conformitate cu dispoz.art.1169/Cod Civ.
De asemenea, îmbunătățirile descrise de martori, dar care nu au fost solicitate reconvențional de pârâtul-reclamant nu vor fi reținute la masa de partaj, - întrucât instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea reconvențională, neputând hotărî decât asupra îmbunătățirilor care au format obiectul cererii reconvenționale, - în măsura dovedirii lor pin probele de la dosar și în considerarea respectării principiului disponibilității care lasă la libera apreciere a părții fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, - conform art.126 alin.6/fostul Cod Proc.Civ.
În ceea ce privește bunurile mobile solicitate de reclamanta-pârâtă în cererea principală, - în sensul că părțile au achiziționat în timpul căsătoriei mobilă pentru trei camere, 1 frigider, 1 televizor și trei covoare care se află în imobilul-apartament situat în C., cartier P-ța Gării, - instanța având în vedere că pârâtul-reclamant a recunoscut toate aceste bunuri mobile la interogatoriu, - urmează să le rețină întocmai la masa de partaj.
Susținerile reclamantei-pârâte din cererea principală că pârâtul-reclamant a închiriat imobilul din C., . a solicitat contravaloarea chiriei încasate de acesta începând din anul 2002 până în prezent, - au fost confirmate la pct.2 și 3 din interogatoriul luat pârâtului-reclamant, - probă coroborată cu contractul de închiriere din 15.06.2006. Astfel, la interogatoriu, pârâtul-reclamant a recunoscut că a închiriat acest imobil din anul 2002 și că la început a încasat o chirie lunară de 500.000 lei ROL, iar ulterior o chirie lunară de 1.000.000 lei ROL.
Conform contractului de închiriere din 15.06.2006, rezultă că pârâtul-reclamant a închiriat imobilul din C., str.Oituz societății . C. pentru o perioadă de 10 ani (15.06.2006 – 15.06.2016), - pentru care s-a stabilit o chirie lunară în cuantum de 100 lei RON.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că a convenit cu chiriașul imobilului închiriat din C., . scadă din chiria lunară prețul materialelor de construcție care au fost folosite pentru efectuarea îmbunătățirilor la acest imobil au fost confirmate de un singur martor P. N. E., - acesta declarând că lui i-a fost închiriat imobilul respectiv. Cum însă din contractul de închiriere a imobilului din C., . acesta a fost încheiat între pârâtul-reclamant cu o societate comercială . C., - iar depoziția martorului P. N. E. este o depoziție singulară sub aspectul descrierii îmbunătățirilor care au fost efectuate la acest imobil, precum și cu privire la faptul că ar fi existat o înțelegere între pârâtul- reclamant și acest martor de a fi scăzută din chiria lunară prețul materialelor de construcție care au fost folosite la îmbunătățirile aduse acestui imobil, - instanța nu va reține aceste aspecte în favoarea pârâtului-reclamant. Prin urmare, instanța nu va deduce din contravaloarea chiriei încasate și recunoscută de pârâtul-reclamant la interogatoriu, costul materialelor de construcție folosite la efectuarea îmbunătățirilor imobilului din C., . rând pentru că aceste îmbunătățiri nu au fost dovedite (o depoziție singulară de martor neputând fi luată în considerare sub acest aspect), - și totodată pentru că acest aspect în mod automat elimină necesitatea de a se mai stabili dacă pârâtul-reclamant a avut vreo înțelegere cu chiriașul (care este . C.), de a îi scădea din chiria lunară încasată de pârâtul-reclamant prețul materialelor construcție folosite pentru efectuarea îmbunătățirilor la imobilul-casă închiriat.
Fructele civile culese de pârâtul-reclamant după separarea în fapt a părților, de pe urma închirierii imobilului comun al părților situat în C., . chiria lunară de 500.000 lei ROL (50 lei RON/lunar) încasată de pârâtul-reclamant începând din anul 2002 până în luna mai 2006 inclusiv și chiria lunară de 1.000.000 lei ROL (100 lei RON-lunar) din data de 15.06.2006 când s-a încheiat contractul de închiriere sus-amintit și până în prezent la data ieșirii din indiviziune a părților.
La calcularea contravalorii chiriei se va proceda astfel:
-52 luni x 50 lei RON/lună = 2.600 lei RON, reprezentând chiria încasată de pârâtul-reclamant începând din anul 2002 până în luna mai 2006 inclusiv;
-respectiv, 41 luni x 100 lei RON/lună = 4.100 lei RON, reprezentând chiria încasată de pârâtul-reclamant din data de 15.06.2006 până în luna noiembrie 2009 inclusiv.
Cumulând cele două sume obținute (2.600 lei RON + 4.100 lei RON) pentru cele două perioade în care pârâtul-reclamant a încasat chirii în cuantumuri diferite de la imobilul închiriat din C., . acesta a beneficiat de suma totală de 6.700 lei RON.
În temeiul regulii prevăzute de art.484/Cod Civ. care se aplică prin asemănare și în cazul partajului judiciar, - fructele civile care provin de la bunurile comune se cuvin tuturor proprietarilor comuni, - aceștia putând să-și valorifice dreptul la foloasele bunului comun cu prilejul împărțirii bunurilor.
În speță fructele civile constând în chiria încasată de pârâtul-reclamant prin închirierea imobilului-casă, -bun comun al părților situat în C., . deci ambilor copartajanți, respectiv și reclamantei-pârâte deoarece așa cum am arătat mai sus, chiria provine de la un imobil proprietatea comună a părților.
Deși fructele civile, - ca orice drept de creanță – pot fi acordate numai pe ultimii trei ani, este bine știut că practica judiciară a statuat că în cazul unui proces de partaj judiciar, - termenul de prescripție privind contravaloarea acestor fructe civile (chiria) se suspendă până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, - iar în situația din speță hotărârea de divorț a părților a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.1022/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul D..
Cum acțiunea prin care se solicită și contravaloarea fructelor civile de către reclamanta-pârâtă privind contravaloarea chiriei încasate de pârâtul-reclamant din anul 2002 până în prezent, - a fost introdusă la data de 15.11.2007, iar termenul legal de prescripție de trei ani prevăzut de art.1/Decret 167/1958 a fost suspendat până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț din 2006 pronunțată de Tribunalul D., - rezultă că acest termen începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, respectiv din anul 2006 numai în ceea ce privește contravaloarea chiriei-ca drept de creanță- din cadrul acțiunii de partaj bunuri comune, - fără a pierde din vedere regula generală că o acțiune de partaj este imprescriptibilă.
Ca atare, instanța urmează să constate un drept de creanță de 6.700 lei RON reprezentând fructele civile provenite de la imobilul-casă,- bun comun din C., . contravaloarea chiriei încasate de pârâtul-reclamant prin închirierea imobilului situat în C., . în fapt a părților, pentru perioada 2002 – noiembrie 2009 inclusiv, adică până la data ieșirii din indiviziune.
Susținerile pârâtului-reclamant din cererea reconvențională că acesta împreună cu mama sa au suportat costul cheltuielilor de întreținere ale celor două imobile-apartament situate în C. ( cartier P-ța Gării, respectiv cartier Brazda lui N.), - nu au fost dovedite prin probele propuse, - situație în care acestea nu vor fi reținute ca pasiv comunitar la masa de partaj.
Conform prezumției de comunitate instituită de dispoz. art.30 alin.1/Cod Fam.: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, - sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”.
Comunitatea de bunuri – este deci un efect legal al căsătoriei, - iar proprietatea soților asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmășie, care se păstrează și după desfacerea căsătoriei prin divorț, până la data la care se face împărțirea lor.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparține nefracționat titularilor codevălmășiei, iar la încetarea stării de comunitate, - împărțeala se face prin unicitate de cote, stabilite pentru fiecare codevălmaș, în raport de contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, ci nu prin pluralitate de cote, adică nu prin diferențierea cotelor în raport de anumite categorii de bunuri.
Aprecierea unei contribuții diferențiate (cum a solicitat reconvențional pârâtul-reclamant asupra majorității bunurilor), - nu s-a întemeiat pe probe convingătoare din care să rezulte neîndoielnic această situație.
În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte că aportul unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune a fost mai mare decât al celuilalt, instanța poate decide ca ele să fie împărțite în cote egale.
În raport de considerentele expuse pe larg anterior, instanța prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 18.12.2009 a admis în principiu cererea principală și a admis cererea reconvențională .
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: 1 imobil-apartament situat în C., cartier Piața Gării, ., ., județul D. și îmbunătățirile efectuate la acest apartament constând în montarea unei centrale termice; 1 imobil-apartament situat în C., cartier Brazda lui N., ..B, .; un imobil-casă situat în C., ., județul D. (compus din teren și casă); bunurile mobile din imobilul-apartament situat în C., cartier Piața Gării, ., . constând în următoarele: mobila din cele trei camere, frigider, televizor, 3 covoare; un drept de creanță de 6.700 lei RON reprezentând fructele civile provenite de la imobilul bun comun situat în C., . contravaloarea chiriei obținută de pârâtul-reclamant, după separarea în fapt a părților, prin închirierea acestui imobil, pentru perioada 2002 – noiembrie 2009 inclusiv.
Conform principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, prevăzut de art.728/Cod Civ., art.36 alin.1/Cod Fam. și potrivit art.673 indice 5 alin.1/fost Cod Proc.Civ., - instanța a dispus împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cote de ½.
A dispus majorarea lotului reclamantei-pârâte cu suma de 3.350 lei RON, reprezentând ½ din dreptul de creanță de 6.700 lei RON constând în contravaloarea fructelor civile (chiria) culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților, prin închirierea imobilul bun comun situat în C., . 2002 – noiembrie 2009 inclusiv, - urmând a se imputa câtimea cotei de 3.350 lei RON în mod corespunzător din lotul pârâtului-reclamant .
A respins în principiu capătul de cerere accesoriu al cererii reconvenționale referitor la pasivul comunitar (cheltuieli de întreținere).
În conformitate cu art.673 indice 6/fost Cod Proc.Civ. și art.673 indice 5, alin.1/fost Cod Proc.Civ, instanța a numit experți specialitatea construcții civile și bunuri mobile pentru evaluare bunuri (la valoarea actuală și de circulație), arătarea criteriilor de evaluare, propuneri de lotizare și stabilirea unei sulte pentru compensarea inegalităților de valoare ale loturilor.
A stabilit onorarii provizorii pentru experți în cuantum de 1000 lei pentru expertul specialitatea construcții civile în sarcina reclamantei-pârâte și în cuantum de 1000 lei pentru expertul specialitatea bunuri mobile în sarcina pârâtului-reclamant.
In cursul judecății s-au achitat onorariile pentru experți conform chitanțelor anexate la dosar.
Prin încheierile de ședință din 18.02.2010 respectiv din 25.03.2010 în conformitate cu art. 202 din fostul cod proc .civ au fost numiți prin tragere la sorți experții specialitatea construcții civile I. Iulică și specialitatea bunuri mobile Ș. E., dispunându-se întocmirea rapoartelor de expertiză tehnice.
S-au întocmit și au fost depuse la dosar rapoartele de expertiză construcții civile /31.05.2010 de expert I. Iulică și specialitatea bunuri mobile /15.06.2010 de expert Ș. E..
Prin încheierea de ședință din 01.07.2010 s-a consemnat că reclamanta a învederat că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză construcții civile.
Pârâtul a formulat oral obiecțiuni la raportul de expertiză construcții civile în ședința de judecată din data de 01.07.2010 arătând că imobilul apartament a fost subevaluat și că centrala termică nu a fost evaluată depunând în acest sens un ziar privind prețul pieței imobiliare .După ce au fost puse în discuție obiecțiunile, verificând acest raport care a fost întocmit la data de 31.05.2010 de expertul I. Iulică, instanța a reținut că la evaluarea imobilelor ,expertul a arătat materialul documentar folosit ( dosarul cauzei, catalog de prețuri în construcții ,decret –lege 61/1990, buletine documentare 113 și 103,catalog de evaluări –metoda costurilor) precum și coeficienți valorici (de corecție ,uzură,actualizare . Expertul a făcut mențiune în raportul de expertiză că nu există centrală termică în apartamentul din C., cart P-ța Gării ., . . Ținând seama nu a fost evaluată această centrală termică pentru imobilul apartament din C. cart Pța Gării, centrală care a fot reținută de instanță prin încheierea interlocutorie pronunțată la 18.12.2009, rezultă în mod implicit că această omisiune a condus la o subevaluare a acestui imobil apartament per ansamblu cu celelalte îmbunătățiri aduse acestui imobil evaluate de expert. Dar analizând evaluarea acestui apartament distinct de îmbunătățirile efectuate rezultă că apartamentul din C. cartier P-ța Gării a fost evaluat corespunzător de către expert cu arătarea actelor normative și a indicatorilor valorici avuți în vedere la evaluare, instanța prin încheierea de ședință din 01.07.2010 a admis în parte obiecțiunile formulate de pârâtul reclamant la raportul de expertiză construcții civile/ 31.05.2010 și a dispus ca expertul I. Iulică să procedeze la evaluarea centralei termice reținută de instanță în încheierea interlocutorie pronunțată la 18.12.2009 ( ca îmbunătățire la imobilul apartament din C., cart P-ța Gării ., . prin metoda costurilor comparate prin asimilare cu prețuri practicate pe piață cu aceeași utilitate.
Expertul specialitatea construcții civile a răspuns în scris la obiecțiuni la data de 02.08.2010.
După pronunțarea încheierii de admitere în principiu, intervenienta B. F. a formulat cerere de intrevenție accesorie în interesul pârâtului reclamant susținând apărarea pârâtului reclamant și solicitând admiterea în totalitate a cererii reconvenționale a pârâtului reclamant ,precum și pronunțarea unei noi încheieri de admitere în principiu în conformitate cu 673 ind. 7 din fostul cod proc.civ pentru bunurile omise( imobilul din Italia ale cărui acte de proprietate se află la reclamanta pârâtă.
Cererea de intervenție în interesul pârârului reclamant a fost legal timbrată.
După ce a fost pusă în discuție, instanța prin încheierea de ședință din 01.07.2010, în conformitate cu art. 52 al.1 din fostul cod proc civ a admis în principiu cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului reclamant și încuviințat în baza art 218 fostul cod proc civ, proba cu interogatoriul reclamantei pârâte .Intrucât în cererea reconvențională pârâtul reclamant a făcut referire la existența unui imobil cumpărat în Italia în timpul căsătoriei cu reclamanta pârâtă ,fără însă să depună actul de proprietate pentru imobilul respectiv ,în condițiile în care sarcina probei incumbă părții care a solicitat-o ,iar în cererea reconvențională pârâtul reclamant nu a făcut nicio mențiune că actul de proprietate al imobilului din Italia s-ar afla în posesia reclamantei pârâte ,însă ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu din data de 18.12.2009 s-a solicitat de către intervenientă care a formulat la data de 16.06.2010 o cerere de intervenție în interesul pârâtului reclamant a se partaja printre altele și imobilul din Italia, făcând mențiune că actul de proprietate al acestui imobil s-ar afla în posesia reclamantei pârâte ,instanța i- a pus în vedere reclamantei pârâte să depună actul de proprietate al imobilului din Italia în conformitate cu art 112 pct. 5 coroborat cu art 673 ind 2 și art 172 din fostul cod proc civ .
S-a luat interogatoriu reclamantei pârâte de către intervenientă prin intermediul instanței ,care s-a consemnat și a fost atașat la dosar conform art. 218 din fostul cod proc civ .
Ulterior, la data de 27.01.2011 pârâtul reclamant a formulat cerere de complinire la cererea reconvențională.
Instanța a invocat excepția tardivității formulării completării la cererea reconvențională,iar după ce a fost pusă în discuție, instanța prin încheierea de ședință din 17.03.2011 a admis excepția tardivității cererii de complinire formulată șa 27.01.2011 la cererea reconvențională.
Prin aceeași încheiere din 17.03.2011 s-a dispus suspendarea judecății în prezenta cauză în conformitate cu art. 244 al.1 fost cod proc civ, până la soluționarea prin hotărâree irevocabilă a dosarului_ ce a avut ca obiect constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nt. 850/27.04.1998 care privește imobilul din litigiu situate în C. ,cart. Brazda lui N., .. B ,.> Ulterior, s-a formulat la data de 13.01.2012 cerere de repunere pe rol a cauzei ,la care s-a anexat certificatul de deces al intervenientei, certificatul de moștenitor pentru pârâtul reclamant ( nr. 19/ 01.09.2011 ) și încheierea de ședință pronunțată la 27.06.2011 în dosarul nr._ .
Având în vedere că prin încheierea de ședință din 17.03.2011 în cauza de față nr._ s-a dispus suspendarea judecății până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a dosarului_ ,iar în acest din urmă dosar s-a dispus în baza art. 243 fost cod proc civ, suspendarea judecății, instanța a apreciat că, chiar și în situația în care s-a făcut dovada în prezentul dosar_ cu certificatul de deces nr. 795/29.03.2011 că intervenienta a decedat, iar pârâtul este moștenitorul intervenientei potrivit certificatului de moștenitor nr.19/01.09.2011 și s-a solicitat în ședința de judecată din 05.04.2012 practic continuarea judecății de reclamantă, de vreme ce a cerut repunerea pe rol a cauzei_ ,instanța a menținut măsura suspendării prezentei cauze în baza art 244 al.1 pct 1 fostul cod proc.civ până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a dosarului_ de care atârnă dezlegarea pricinii.
La data de 10.12.2012 s-a depus o altă cerere de repunere pe rol și sent. civ._/12.11.2012 pronunțată de Judecătoria C.(irevocabilă ) în dosarul nr._ .
Instanța în ședința de judecată din 31.01.2013 având în vedere că s-a soluționat prin hotărâre irevocabilă dosarul nr._ de care a ținut dezlegarea pricinii în prezenta cauză ,a repus cauza_ pe rol. In aceeași încheiere de ședință de judecată din 31.01.2013 pârâtul reclamant a solicitat efectuarea unei adrese către notarul Riccio Francesco din Italia (R. ) pentru a se comunica contractul de vânzare-cumpărare al imobilului din Italia în vederea pronunțării unei noi încheieri de admitere în principiu conform art.673 indice 7 din fostul cod proc civ.
Instanța având în vedere că sarcina probei incumbă pârâtului reclamant care a depus ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu din 18.12.2009 înscrisurile aflate la filele 259- 262, a considerat că nu se mai justifică efectuarea unei adrese de către instanță la biroul notarului din Italia (R.) și a respins această cerere,prin încheierea de ședință din 31.01.2013.
Prin încheierea pronunțată la 07.02.2013 instanța a respins cererea privind pronunțarea unei noi încheieri de admitere în principiu pentru următoarele considerente: Deși în întâmpinare și cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a făcut vorbire în subsidiar despre faptul că în timpul căsătoriei părțile au mai dobândit și un imobil-apartament situat în Italia (Ostia-Lido-R.) al cărui preț a fost achitat cu bani comuni (18.000 euro) care a rămas în posesia reclamantei-pârâte la plecarea din țară a pârâtului-reclamant, iar în parte prin credit ipotecar de către reclamanta-pârâtă la o bancă din Italia, - instanța, când a pronunțat încheierea de admitere în principiu în prezenta cauză la data de 18.12.2009,- nu a reținut acest bun imobil la masa partajabilă, întrucât nu a fost dovedită existența acestuia prin probele propuse de părți.
Ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu din 18.12.2009 de Judecătoria C. în cauza dedusă judecății, - au fost depuse la dosar la filele 259-262 înscrisuri potrivit cărora reclamanta-pârâtă deține din 21.05.2005, imobile în R., Via Capo Delle Armi SNC, . .> Prin urmare, aceste imobile care rezultă din înscrisurile aflate la filele 259-262 din dosar nu au legătură cu imobilul despre care pârâtul-reclamant a făcut vorbire în subsidiarul întâmpinării și cererii reconvenționale, în care a arătat că apartamentul respectiv se află în Ostia-Lido-R., nefiind dovedită existența acestuia din urmă.Ca atare, acest imobil nu poate fi reținut la masa de partaj,nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art.673 ind.7 fost /cod proc.civ.
Instanța va avea în vedere principiul egalității părților pentru operațiunea de compunere a loturilor, în sensul că fiecare parte urmează să primească un lot egal cu cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune ( în speță cota fiind de ½ pentru reclamanta pârâtă și pârâtul reclamant ).
Această egalitate între lot și cota fiecărei părți ,trebuie făcută în natură ,iar egalizarea valorică se face printr-o sumă de bani așa cum este stipulat în teza finală a alineatului 2 al. art. 673 indice 5 /fost cod proc civ, sub forma sultei.
Totodată, la formarea loturilor,instanța va avea în vedere și criteriile stabilite de art. 673 indice 9 fost cod proc civ („acordul părților ; mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a cere împărțeala au făcut construcții ,îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea ”).
Practica judiciară a stabilit că la formarea și atribuirea loturilor trebuie analizat întreg materialul probator pentru a combina în mod echitabil realitățile speței pentru a asigura o împărțeală justă.
In raport de considerentele de mai sus, instanța apreciind că cererea principală este întemeiată ,urmează a o admite ,iar cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie fiind întemeiate în parte, urmează a fi admise în parte .
Totodată, instanța va respinge capetele de cerere accesorii ale cererii reconvenționale referitor la pasivul comunitar (cheltuieli de întreținere ) și partajarea imobilului din Italia, întrucât acestea nu au fost dovedite prin probele propuse de părți
In conformitate cu art. 673 ind.9 /din fostul cod proc .civ ,instanța urmează să dispună omologarea în parte a raportului de expertiză specialitatea construcții civile completat la 02.08.2010 în varianta I de lotizare, ținând seama și de dreptul de creanță cu care a fost majorat lotul reclamantei pârâte prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 18.12.2009 referitor la suma de 3350 lei reprezentând ½ din dreptul de creanță de 6700 lei constând în c/val fructelor civile (chiria ) –culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților prin încheierea imobilului –bun comun situat în C. ,. 2002-noiembrie 2009, inclusiv ce va fi imputată (câtimea cotei de 3350 lei ) în mod corespunzător din lotul pârâtului reclamant.
Instanța urmează să dispună atribuirea bunurilor astfel:
lotul 1 - în valoare de_ lei (reprezentând cota de 1/2 ) se va atribui reclamantei pârâte care va primi fizic în lot un imobil apartament situat în C. cart. Piața Gării, .,. jud. D. (_ lei ) ; îmbunătățirile efectuate la acest apartament constând în montarea unei centrale termice ( 3000 lei ) și un drept de creanță de 3350 lei (reprezentând 1/2 din dreptul de creanță de 6700 lei constând în c/val fructelor civile (chiria ) -culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților prin închirierea imobilului bun comun situat în C. . 2002 - noiembrie 2009 inclusiv ) .
Total valoare bunuri imobile ce vor fi atribuite reclamantei pârâte:
_ lei + 3000 lei =_ lei
_ lei -_ lei=_ lei
Reclamanta pârâtă va primi sultă de la pârâtul reclamant
_ lei +dreptul de creanță de 3350 lei =_ lei
lotul 2- în valoare de_ lei reprezentând cota de 1/2 ) se va atribui pârâtului reclamant care va primi fizic în lot un imobil apartament situat în C. cart Br N., . B . (_ lei ); și un imobil casă situat în C. . jud D.(compus din teren și casă în valoare de_ lei ); din care se impută dreptul de creanță de 3350 lei al reclamantei pârâte (reprezentând 1/2 din dreptul de creanță de 6700 lei constând în c/val fructelor civile (chiria ) -culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților prin închirierea imobilului bun comun situat în C. . 2002 - noiembrie 2009 inclusiv ) .
Total valoare bunuri imobile ce vor fi atribuite pârâtului reclamant:
_ lei +_ lei =_ lei
_ lei -_ lei =_ lei
Pârâtul reclamant va plăti sultă reclamantei pârâte:
_ lei +dreptul de creanță de 3350 lei al reclamantei pârâte =_ lei.
Ținând seama că imobilul apartament din C., cart. Piața Gării i-a fost atribuit reclamantei pârâte în lot,urmează ca și bunurile mobile aflate în apartamentul respectiv ce au fost reținute la masa de partaj prin încheierea de admitere în principiu la 18.12.2009 să fie atribuite de asemenea reclamantei pârâte în lot.
De aceea, instanța urmează ca în conformitate cu art. 673 ind.9 /din fostul cod proc .civ ,instanța urmează să dispună omologarea în parte a raportului de expertiză specialitatea bunuri mobile /15.06.2010 întocmit de expert S. E. în varianta de lotizare stabilită de instanță și va atribui bunurile mobile astfel:
lotul 1 -în valoare de 3612 lei se va atribui reclamantei pârâte care va primi fizic în lot bunurile mobile aflate în apartamentul din C. cart Piața Gării ) și anume mobila din cele 3 camere (1800 lei +2200 lei+ 1650 lei ); frigider(590 lei ), televizor (390 lei ) ; 3 covoare (594 lei );
Total valoare bunuri mobile ce vor fi atribuite reclamantei pârâte:
1800 lei +2200 lei+ 1650 lei +590 lei +390 lei +594 lei =7224 lei
7224 lei - 3612 lei =3612 lei
Reclamanta pârâtă va plăti sultă pârâtului reclamant 3612 lei
lotul 2 -în valoare de 3612 lei se va atribui pârâtului reclamant care o va primi sub formă de sultă de la reclamanta pârâtă.
Potrivit dispoz. art 673 ind. 10 al.1 teza II fostul cod proc civ, instanța urmează să stabilească un termen de 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Intrucât cererea principală a fost admisă, iar cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie au fost parțial admise și având în vedere că poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului cererilor și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului ,fără a pierde din vedere că bunurile comune au fost împărțite în cote de 1/2 pentru reclamanta pârâtă și pârâtul reclamant, instanța urmează să dispună conform art. 276 din fostul cod proc civ, compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și să oblige pârâtul reclamant la plata diferenței de 748,4 lei reclamantei pârâte ( reprezentând parte din taxa de timbru,timbru judiciar, onorarii experți și avocat ) .
In speță, instanța a avut în vedere normele de drept substanțial (tranzitorii ,generale ) în raport de momentul sesizării instanței ,având în vedere prevederile art. 223 din legea 71/ 10.06.2011 potrivit cărora se aplică legea care a fost în vigoare la data când au fost formulate cererile în materie civilă ,dacă din prezenta lege 71/10.06.2011 nu se prevede altfel. In acest sens, sunt și dispoz. art 65 din legea 71/_. De asemenea ,procesul fiind înregistrat anterior intrării în vigoare a codului de procedură civilă actual, s-au avut în vedere normele de procedură civilă vechi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea principală a reclamantei-pârâte D. I., cu domiciliul ales în C., ., județul D., (cabinet avocațial T. și S.) în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. M., cu domiciliul în . și în C., cart.Brazda lui N., ..B, ..
Admite în parte cererea reconvențională a pârâtului-reclamant.
Admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului reclamant de intervenienta B. F. (decedată la 28.03.2011 -prin moștenitor pârâtul reclamant ) .
Dispune omologarea în parte a raportului de expertiză specialitatea construcții civile / 31.05.2010 întocmit de expert I. Iulică completat la 02.08.2010 în varianta I de lotizare și atribuie bunurile imobile astfel:
lotul 1 - în valoare de_ lei (reprezentând cota de 1/2 ) se atribuie reclamantei pârâte care primește fizic în lot un imobil apartament situat în C. cart Piața Gării, .,. jud D. (_ lei ) ; îmbunătățirile efectuate la acest apartament constând în montarea unei centrale termice ( 3000 lei ) și un drept de creanță de 3350 lei (reprezentând 1/2 din dreptul de creanță de 6700 lei constând în c/val fructelor civile (chiria ) -culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților prin închirierea imobilului bun comun situat în C. . 2002 - noiembrie 2009 inclusiv ) .
Total valoare bunuri imobile atribuite reclamantei pârâte:
_ lei + 3000 lei =_ lei
_ lei -_ lei=_ lei
Reclamanta pârâtă primește sultă de la pârâtul reclamant:
_ lei +dreptul de creanță de 3350 lei =_ lei
lotul 2- în valoare de_ lei reprezentând cota de 1/2 ) se atribuie pârâtului reclamant care primește fizic în lot un imobil apartament situat în C. cart Br. N., . B . (_ lei ); și un imobil casă situat în C. . jud .D.(compus din teren și casă în valoare de_ lei ); din care se impută dreptul de creanță de 3350 lei al reclamantei pârâte (reprezentând 1/2 din dreptul de creanță de 6700 lei constând în c/val fructelor civile (chiria ) -culese de pârâtul reclamant după separarea în fapt a părților prin închirierea imobilului bun comun situat în C. . 2002 - noiembrie 2009 inclusiv ) .
Total valoare bunuri imobile atribuite pârâtului reclamant :_ lei +_ lei =_ lei
_ lei -_ lei =_ lei
Pârâtul reclamant plătește sultă reclamantei pârâte
_ lei +dreptul de creanță de 3350 lei al reclamantei pârâte =_ lei.
Dispune omologarea raportului de expertiză specialitatea bunuri mobile/15.06.2010 întocmit de expert S. E. în varianta de lotizare stabilită de instanță și atribuie bunurile mobile astfel:
lotul 1 -în valoare de 3612 lei se atribuie reclamantei pârâte care primește fizic în lot bunurile mobile aflate în apartamentul din C. cart Pța Gării ) și anume mobila din cele 3 camere (1800 lei +2200 lei+ 1650 lei ); frigider(590 lei ), televizor (390 lei ) ; 3 covoare (594 lei );
Total valoare bunuri mobile atribuite reclamantei pârâte:
1800 lei +2200 lei+ 1650 lei +590 lei +390 lei +594 lei =7224 lei
7224 lei - 3612 lei =3612 lei
Reclamanta pârâtă plătește sultă pârâtului reclamant 3612 lei
lotul 2 -în valoare de 3612 lei se atribuie pârâtului reclamant care o primește sub formă de sultă de la reclamanta pârâtă
Stabilește termen 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.
Respinge capetele de cerere accesorii ale cererii reconvenționale referitoare la pasivul comunitar (cheltuieli de întreținere ) și partajarea imobilului din Italia .
Dispune compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și obligă pârâtul reclamant la plata diferenței de 748, 4 lei către reclamanta pârâtă( reprezentând parte din taxa de timbru, timbru judiciar, onorarii experți și avocat )
Cu apel în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013
PREȘEDINTEGREFIER
S. B. L B.
Red.:B.S. ,Tehnored.:B.L. Nr.ex.:4 Data red.: 26.03.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 9440/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7703/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|