Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 20443/215/2015
Dosar nr. 20._ -Ordonanță Președințială –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA, JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 6 OCTOMBRIE 2015
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. B. – JUDECĂTOR
GREFIER: L. N. N.
Pe rol, soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantul J. I. A. împotriva pârâtei V. I. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat S. N., pârâta personal precum și martora J. G. propusă de reclamant.
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a învederat de către pârâtă că aceasta se opune la audierea martorei J. G., deoarece este rudă cu reclamantul, fiind mama acestuia.
Apărătorul reclamantului s-a opus solicitărilor pârâtei.
Instanța a dispus respingerea cererii pârâtei de înlocuire a martorei reclamantului, avându-se în vedere că mama acestuia poate fi audiată în calitate de martor, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 316 c.proc.civ.
Pârâta a învederat că nu a solicitat probe în apărare.
În temeiul prevederilor art. 311 și urm. proc.civ., instanța a procedat la audierea martorei J. G., propusă de reclamant, a cărei declarație a fost consemnată și depusă la dosar, după care, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 394 C.Proc.Civ., instanța dispune închiderea dezbaterilor și acordă părților cuvântul pentru cererea de ordonanță președințială.
A. S. N. pentru reclamant, având cuvântul, a solicitat instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, exercitarea autorității părintești asupra minorului J. C. N. M., născut la data de 14 august 2013, în comun, de către ambii părinți precum și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii privind exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, ce face obiectul dosarului nr. 20._ al Judecătoriei C., având în vedere că minorul s-a născut și a crescut în domiciliul tatălui reclamant, pârâta nu are o locuință proprie, ea a luat cu forța minorul de la tatăl reclamant, după ce chiar ea a recunoscut la interogatoriu că nu îl văzuse de 8 luni; tot pârâta a recunoscut că lasă minorul în grija fraților săi minori de 12, respectiv 14 ani; ea agresează în mod frecvent minorul fizic și verbal; s-a mai învederat că urgența constă și în faptul că sănătatea fizică și emoțională a minorului sunt puse în pericol la pârâtă, iar prin soluționarea cauzei nu se prejudecă fondul cauzei, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta, având cuvântul, a solicitat instanței respingerea cererii, deoarece nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele trei condiții de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, în sensul că cererea nu justifică nicio urgență și prin soluționarea cauzei se antamează fondul cauzei, fără cheltuieli de judecată.
JUDECATA
La data de 27 august 2015 reclamantul J. I. A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei V. I. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, exercitarea autorității părintești asupra minorului J. C. N. M., născut la data de 14 august 2013, în comun, de către ambii părinți precum și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii privind exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, ce face obiectul dosarului nr. 20._ al Judecătoriei C..
În motivarea cererii s-a arătat că părțile au întreținut relații de concubinaj, în urma cărora s-a născut minorul sus menționat, iar la data de 3 ianuarie 2015 pârâta a părăsit domiciliul comun, fără a anunța pe nimeni, lăsând minorul în grija reclamantului.
S-a mai învederat că la data de 11 august 2015 pârâta împreună cu tatăl ei au venit la domiciliul reclamantului și sub pretextul că vrea să vadă minorul, l-a luat și a fugit cu o mașină de taxi, fără a-i mai permite de atunci reclamantului să vadă copilul; la locuința pârâtei minorul este neîngrijit de către mamă și este lăsat în grija fraților acesteia, care au 12, respectiv 14 ani; reclamantul a primit nenumărate telefoane de la vecinii pârâtei, prin care îl anunțau că minorul este neîngrijit de către mamă, că nu este spălat și hrănit; în casa în care pârâta locuiește nu există baie, bucătărie, imobilul fiind construit din chirpici și se află într-o stare gravă de deteriorare.
Totodată reclamantul a mai învederat că atitudinea pârâtei față de minor nu este corespunzătoare unei mame în relația cu copilul în vârstă de 2 ani, în sensul că aceasta îi adresează copilului jigniri și îl agresează fizic, motiv pentru care se impune pronunțarea de urgență a unei hotărâri judecătorești de stabilire a locuinței minorului la tatăl reclamant, iar prin admiterea acestei cereri fondul dreptului nu este prejudecat.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 996 c.proc.civ.
La dosar s-au depus: xerocopii de pe actele de stare civilă ale părților și minorului, referatul de anchetă socială înregistrat cu nr. 12.373/19.12.2013 și întocmit de Primăria comunei D. – C. de Asistență Socială, adeverința medicală nr. 128/28.08.2015 emisă de medic de familie dr. A. D., referat de anchetă psihosocială nr. 5442/31.08.2015 întocmit de Primăria comunei Argetoaia – Colectivul de sprijin al autorității tutelare, certificat doveditor al faptului că pe rolul Judecătoriei C. se află înregistrat dosarul nr. 67.835/14.09.2015 având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, dispoziția de achitare a taxei de timbru, împuternicire avocațială.
În ședința publică de la 29 septembrie 2015, la solicitarea reclamantului, instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, în conformitate cu prevederile art. 311 și urm. c.c.proc.civ., fiind audiată la acest termen martora J. G. propusă de reclamant, a cărei declarație a fost consemnată și depusă la dosar.
La același termen, în conformitate cu dispozițiile art. 351 și urm. C.proc.civ., la solicitarea reclamantului, instanța a încuviințat și proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată faptul că părțile au întreținut relații de concubinaj, din aceste relații a rezultat minorul J. C. N. M., născut la data de 14 august 2013, iar în prezent au pe rolul Judecătoriei C. dosarul nr. 67.835/14.09.2015 având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun.
În ceea ce privește depoziția martorei J. G., propusă de reclamantă și audiată la acest termen, aceasta a declarat, în calitate de mamă a reclamantului, că din luna ianuarie 2015 pârâta a plecat de acasă, fără a se mai interesa de minorul C. M., născut la 14.08.2013 și rezultat din relațiile de concubinaj ale părților.
În luna august 2015, pârâta, împreună cu tatăl ei, au venit la domiciliul reclamantului, sub pretextul ca să vadă minorul, după care, l-au luat din domiciliul reclamantului, unde acesta crescuse de mic.
Minorul a fost crescut de reclamant și de martoră, întrucât parata nu s-a implicat, ea pleca de acasă perioade relativ îndelungate, până la câteva luni.
A mai declarat martora că minorul este atașat de tatăl reclamant și de aceasta, el nici nu a mai cunoscut-o pe pârâtă.
Martora cunoaște din constatări personale și din spusele fiului său precum și din spusele minorului, că parata în mod frecvent îl agresează verbal și fizic din diverse motive minore, ea nu este îngăduitoare cu greșelile minorului.
Mai cunoaște martora că pârâta locuiește în condiții improprii, într-un imobil degradat, proprietatea părinților ei, locuind 5 persoane în două camere; în schimb, reclamantul are condiții bune de locuit, într-o casă nouă, cu trei camere și dependințe.
Pârâta a recunoscut că pe parcursul zilei, ea fiind plecată la serviciu, la o spălătorie auto, din C., unde lucrează, minorul este lăsat în grija a doi copii minori, de 12 și 14 ani, ei fiind frații pârâtei, care merg la școală și nu pot să aibă grijă de el.
Martora cunoaște tot de la pârâtă, că tatăl acesteia este taximetrist, iar în zilele când el practică această activitate, minorul nu are cu cine să rămână acasă.
A mai declarat martora că minorul a suferit foarte mult că a fost despărțit de tatăl său și plângea după el frecvent; reclamantul a făcut nenumărate demersuri pentru a lua copilul înapoi, însă pârâta refuză să îl lase să îl vadă, sau să îl ia acasă.
Prin interogatoriul luat la termenul din 29.09.2015 de către reclamant pârâtei, aceasta a recunoscut că din luna ianuarie 2015 de când părțile s-au despărțit în fapt, timp de 8 luni nu a vizitat niciodată minorul, apoi ea l-a lăsat pe copil, de când l-a luat de la tată, în grija fraților săi de 12, respectiv 14 ani.
Potrivit prevederilor art. 996 din Codul de Procedură Civilă: " Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ".
Așadar, condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi luată pe această cale, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului cauzei.
Spre deosebire de acțiunile civile de drept comun, ordonanța președințială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenției formulate, în condițiile art. 32 alin. 1 lit. c raportat la prevederile art. 249 alin. 1 teza I din Codul de Procedură Civilă, iar aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Pe calea ordonanței președințiale se pot lua doar măsuri reversibile, fiind inadmisibil a se lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt anterioare; de asemenea, se pot lua numai măsuri vremelnice, întrucât caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluționarea în fond a pricinii.
Totodată, necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite, inclusiv folosind procedura ordonanței președințiale, este impusă chiar prin dispozițiile art. 626 din Codul de Procedură Civilă, care vorbește despre executarea în mod prompt a titlurilor executorii.
Dispozițiile art. 996 alin. 5 teza I C.Proc.Civ. exclud din domeniul de aplicare al procedurii ordonanței președințiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului, astfel încât condiția neprejudecării fondului dreptului a limitat judecarea pe calea acestei proceduri speciale, doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant.
În cuprinsul dispozițiilor art. 919 din codul de procedură civilă se prevede că: " Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei ".
Ordonanța președințială poate fi astfel folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorilor, însă, o atare soluție, se impune doar atunci când există urgență și dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială prevăzute în art. 996 din Codul de Procedură Civilă; așadar, necesitatea stopării unor comportamente samavolnice permite luarea unor măsuri provizorii pe care procedurii ordonanței președințiale.
În conformitate cu prevederile art. 263 alin. 1 din codul civil, „ Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului ”, iar în art. 496 alin. 1, 2, 3 și 4 din codul civil se menționează: „ Copilul minor locuiește la părinții săi.
Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili de comun acord, locuința copilului.
În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.
Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile expres prevăzute de lege”.
În cuprinsul prevederilor art. 397 din codul civil se menționează că „ după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel ”, iar dispozițiile art. 398 alin. 1 din codul civil menționează că „ dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți ”.
În ceea ce privește locuința copilului după divorț, art. 400 din codul civil menționează că „ În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior”.
Aceste obligații se regăsesc și în dispozițiile art. 31 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 1 și 2 din codul civil, „ În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc.
Dacă părinții copilului nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț ”.
Potrivit dispozițiilor art. 6 litera i din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copiilor.
În vederea asigurării unei continuități în mediul familial și a unui climat familial stabil, instanța apreciază că se impune ca, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii de divorț, minorul să fie crescut în continuare de tată, care s-a ocupat foarte bine de creșterea și educarea lui, fiind ajutat și de mama sa, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislația privind protecția minorilor, iar despărțirea de tatăl lui se constituie într-o gravă încălcare a drepturilor copilului.
Instanța a considerat că schimbarea locuinței minorilor urmează a se face prin aprecierea comparativă a condițiilor de trai, de creștere și educare oferite de ambii părinți, de gradul de afecțiune pe care a dovedit-o fiecare dintre ei față de copii, de vârsta minorilor precum și de orice alte elemente legate de interesul lor în cadrul procesului de divorț.
Așadar, ordonanța președințială poate fi folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorilor, însă o atare soluție se impune doar atunci când există urgență, aparența dreptului și neprejudecarea fondului cauzei.
În speță, prin probele administrate, s-a dovedit că din data de 3 ianuarie 2015 pârâta a părăsit domiciliul comun, fără a se mai interesa de minor, el rămânând în grija exclusivă a tatălui reclamant, care îi oferă condiții bune de creștere și educare, fiind ajutat și de către mama acestuia, între tată și fiu existând o relație de atașament reciproc.
Din depoziția martorei audiate rezultă că la data de 11 august 2015 pârâta a luat minorul cu forța din locuința tatălui reclamant, ducându-l într-un alt domiciliu, în care condițiile de locuit sunt precare; de asemenea pârâta îl agresează verbal și fizic pe minor, fiind neîngăduitoare cu greșelile sale, iar de când pârâta a luat minorul la ea acasă, acesta suferă mult în urma despărțirii de tatăl său, de care este foarte atașat, instanța apreciind că se impune astfel stabilirea locuinței minorului în domiciliul părintelui la care a locuit în mod statornic, unde s-a născut și unde a crescut, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, dintre părți.
Urgența prezentei cereri constă așadar în interesul copilului de locui în continuare în mediul care i-a fost familiar, iar prin soluționarea prezentei cereri nu se prejudecă fondul cauzei.
În consecință, fiind întrunite în mod cumulativ condițiile specifice de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, aparența dreptului și neafectarea fondului cauzei, în temeiul prevederilor art. 919, art. 996 c.proc.civ., art. 263, art. 396, art. 398 alin. 1, art. 400 alin. 1 și 2, art. 496 alin. 1 și 4 din codul civil, art. 505 alin. 1 și 2 din codul civil, instanța urmează a admite cererea reclamantului, dispunându-se exercitarea autorității părintești asupra minorului J. C. N. M., născut la data de 14 august 2013, în comun, de către ambii părinți precum și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant, măsura urmând a fi luată în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii privind exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, ce face obiectul dosarului nr. 20._ al Judecătoriei C..
Se va lua act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Având în vedere urgența cererii de ordonanță președințială, hotărârea va fi dată cu executare de îndată și fără somație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantul J. I. A., domiciliat in ., ., județul D., împotriva pârâtei V. I. M., domiciliată in C., .. 6, județul D..
Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorului J. C. N. M., născut la data de 14 august 2013, în comun, de către ambii părinți precum și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant, măsura urmând a fi luată în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii privind exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, pe dreptul comun, ce face obiectul dosarului nr. 20._ al Judecătoriei C..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu executare de îndată și fără somație.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 6 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. B. L. N. N.
Red. jud. R.B.
Tehnored. L.N./4 ex.
08.10.2015
| ← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 16/2015.... | Curatelă. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
