Pensie întreţinere. Sentința nr. 9598/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9598/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 9598/2015
Dosar nr._ -reducere pensie de întreținere-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9598
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7 Iulie 2015
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: L. P. - JUDECĂTOR
GREFIER: V. P.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect reducere pensie de întreținere formulată de reclamantul R. E., împotriva pârâtei R. P. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 529 Codul de Procedură Civilă, instanța a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea cauzei, conform art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. a si art. 107 alin 1 din Codul de Procedură Civilă, după care,
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin acțiune și de pârâtă prin întâmpinare .
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar .
Constatând ca proba cu înscrisuri solicitata de reclamant și pârâtă, este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Interpelat fiind, reclamantul învederează instanței că în calitate de consilier local, primește o indemnizație în sumă de 330 lei, din care, plătește o cotizație de 30 lei, la partidul din care face parte .
În temeiul art. 260 din Codul de Procedură Civilă, instanța a procedat la administrarea probei cu înscrisurile depuse de ambele părți la dosar, după care,
Nemaifiind cereri de formulat si întrucât reclamantul a arătat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Reclamantul având cuvântul, a solicitat reducerea pensiei de întreținere în conformitate cu veniturile realizate.
Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2015 sub nr._, reclamantul R. E., a chemat în judecată pe pârâta R. P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reducerea pensiei de întreținere stabilita în favoarea acesteia, prin decizia civilă nr. 203/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul D..
În motivarea cererii, a arătat că prin hotărârea sus-menționata a fost obligat să achite pârâtei o pensie de întreținere în sumă de 350 lei lunar, la stabilirea acestei sume avându-se în vedere veniturile realizate la acea dată, în cuantum de 1590 lei.
A mai arătat că în prezent acesta realizează un venit mai mic, respectiv 741 lei, astfel că se impune reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 531, art. 540 și urm. C.civ.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar: ordonanța de poprire, adeverința nr. 16/11.03.2015, emisă de .. G. C. SRL, copie de pe actul său de identitate, copie de pe decizia civilă nr. 203/11.12.2012,pronunțată de Tribunalul D..
La data de 21.05.2015 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte acțiunii ca nelegală și netemeinică, susținând că adeverința pe care reclamantul a depus-o la dosar nu este reală, întrucât venitul minim pe economie este mai mare decât salariul din adeverința acestuia, care nu putea să fie mai mic decât venitul minim pe economie .
Totodată, a solicitat obligarea reclamantului de a prezenta la dosar adeverința emisă de Primăria Comunei Celaru, unde acesta este consilier.
Pârâta a depus la dosar următoarele acte: copie de pe actul său de identitate și adeverința nr. 3194/06.05.2015, eliberată de Universitatea de Medicină și farmacie C. - Facultatea de Medicină .
La data de 12 iunie 2015, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, întrucât veniturile sale s-au redus semnificativ.
A depus la dosar adeverința nr. 31/04.06.2015,emisă de .. G. C. SRL, adeverința nr. 2066/10.06.2015,emisă de Primăria comunei Celaru și circulara nr.14, emisă de Partidul România M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 203/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012, reclamantul R. E. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 350 lei lunar în favoarea pârâtei R. P. M., începând cu data introducerii acțiunii 17.07.2012 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de întreținere.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile pârâtei și venitul mediu net realizat de către reclamant pe ultimele 6 luni de 1536 lei .
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat reducerea pensiei cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea pârâtei, pe motiv că i s-a redus salariul la suma de 741 lei.
Potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 ani, iar art .531 Cod civil, dispune în sensul că, dacă a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere, sau poate hotărî încetarea pății ei .
În ceea ce privește veniturile reclamantului, din adeverința nr. 31/04.06.2015, emisă de .. G. C. SRL, rezultă că acesta are un venit net lunar în cuantum de 741 lei, iar din adeverința nr. 2066/10.06.2015, emisă de Primăria Comunei Celaru, rezultă că în calitate de consilier local, reclamantul realizează un venit net lunar în cuantum de 331 lei .
Astfel, instanța constată că împrejurările avute în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 203/11.12.2012, a Tribunalul D., s-au schimbat, în sensul reducerii veniturilor reclamantului la suma de 1112 lei lunar.
Prin urmare, față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, urmând să fie admisă și pe cale de consecință, se va dispune reducerea cuantumului pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat prin decizia civilă nr. 203/11.12.2012, a Tribunalului D., în favoarea pârâtei, de la suma de 350 lei lunar, la suma de 260 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 26.03.2015 și până la terminarea studiilor de către pârâtă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către aceasta .
In temeiul art. 453 C.p.civ., instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect reducere pensie de întreținere, formulată de reclamantul R. E.,cu domiciliul în comuna Celaru, ., jud. D., CNP_, împotriva pârâtei R. P. M., cu domiciliul în ., jud. D., CNP_ .
Dispune reducerea cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul prin decizia civilă nr. 203/11.12.2012, a Tribunalului D., în favoarea pârâtei, de la suma de 350 lei lunar, la suma de 260 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 26.03.2015 și până la terminarea studiilor de către pârâtă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către aceasta .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică de la 7 iulie 2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER
L. P. V. P.
Redactat: L.P
Tehnoredactat: V.P.
Nr. exemplare: 4
Data redactări: 13.07.2015
← Curatelă. Sentința nr. 9634/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9631/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|