Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1865/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1865/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 1865/2016

Dosar nr._ - înregistrare tardivă naștere -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1865

Ședința Publică din data de 09.02.2016

Președinte – A. M. V. - Judecător

Grefier – L. A. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. S., din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria C..

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,înregistrare tardivă naștere,, formulată de petenta B. D., în contradictoriu cu intimata P. mun. C.-Serviciul de Stare Civilă.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petenta, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care învederează că a fost depus la dosar referatul întocmit de Consiliul Local C.-Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor C..

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.

Petenta și reprezentanta Ministerului Public având, pe rând, cuvantul, solicită admiterea cererii.

J U D E C A T A

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată la data de 12.06.2014, sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petenta B. D. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata P. Municipiului C.-Serviciul de Stare Civilă să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. Miriam B. I., născută la data de 17.03.2012, la Spitalul Clinic Municipal Filantropia din C., arătând că, până la această dată, nu a putut să-i întocmească actul de naștere, din motive financiare.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, conform disp. art. 411 alin. 1 N.C.P.CIV.

La dosar s-au depus, în copie, următoarele acte: certificat medical constatator al născutului viu nr. 401/21.03.2012, copie C.I. petentă.

În ședința publică din 16.09.2014, instanța a dispus citarea petentei cu mențiunea de a timbra cererea cu o taxă de timbru de 20 lei, obligație neîndeplinită de aceasta pe parcursul judecății, motiv pentru care, în raport de disp. art. 197 C.p.c., a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin decizia nr. 842/2015 Tribunalul D. a admis apelul petentei, a anulat sentința și a trimis cauze spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței privind timbrajul.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 24.06.2015.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei adrese către Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor C., pentru întocmirea referatului potrivit Legii nr. 119/1996.

Referatul a fost înaintat instanței cu adresa nr._/16.11.2015.

Din verificările întreprinse și actele anexate la dosar, instanța reține următoarele:

Minora B. Miriam-B.-I., s-a născut la data de 17.03.2012, în mun. C., jud. D., având tată natural și mamă pe B. D., născută la data de 03.08.1992, în mun. C., jud. D., fiica lui D. și C., domiciliată în mun. C., ., jud. D.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 3098/A 9/30.09.2015, emis de Institutul de Medicină Legală C., rezultă că minora prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de circa 3 ani și 6 luni.

Fiind verificate și registrele de nașteri pe perioada 2012-2015, existente la P. C., nu s-a găsit înregistrată nașterea minorei.

Față de cele constatate, în temeiul art. 21 din Legea nr. 119/1996, instanța apreciază că cererea de față este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. Miriam-B.-I. cu datele de stare civilă de mai sus.

Instanța va dispune și întocmirea actului de naștere al acesteia cu aceleași date.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta B. D., CNP_, cu domiciliul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata P. mun. C.-Serviciul de Stare Civilă.

Dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. Miriam-B.-I., născută în afara căsătoriei, cu următoarele date: B. Miriam-B.-I., de sex feminin, născută la data de 17.03.2012, în mun. C., jud. D., având tată natural și mamă pe B. D., născută la data de 03.08.1992, în mun. C., jud. D., fiica lui D. și C., domiciliată în mun. C., ., jud. D..

Dispune întocmirea actului de naștere al minorei cu datele de stare civilă de mai sus. Cu apel, în termen de 30zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. V. L. A. C.

Red.A.M.V.

Tehnored.L.A.C.

4 ex./17.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1865/2016. Judecătoria CRAIOVA