Pensie întreţinere. Sentința nr. 2017/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2017/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 2017/2016
DOSAR NR_
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2017
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.02.2016
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR
GREFIER – B. L.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamanta P. A. F. și pârâtul P. C. E., având ca obiect: majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat M. pentru pârât; lipsă reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a invederat că nu s-a depus procură specială de către mandatarul reclamantei cu privire la obiectul acestei cauze – majorare pensie întreținere.
Instanța, având în vedere că prin acțiune reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art.244 al.1/cod proc.civ., declară cercetarea procesului încheiată, iar conform art.392/cod proc.civ., instanța deschide dezbaterea pe fond și acordă cuvântul apărătorului pârâtului.
Avocat M. pentru pârât având cuvântul pe fond a solicitat respingerea cererii și cheltuieli de judecată.
Conform art.394 alin.1/cod proc.civ., închide dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2015 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta P. A. F., prin mandatar A. M., CNP-_, cu domiciliul în C., ., nr.20, ..1, ., a chemat în judecată pârâtul P. C. E., cu domiciliul în C., ., nr.1, ..1, ., - solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorilor.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sent.civ.nr.8220/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C., definitivă, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de câte 122,52 lei lunar în favoarea fiecăruia dintre minorii P. A. M. născut la 31.03.1998 și P. Ines M. născută la 04.06.2002. În prezent nevoile minorilor au crescut, la fel și posibilitățile d epaltă ale pârâtului care este angajat la .> În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.504, art.517, art.525, art.402/cod civ.
În dovedirea cererii s-au solicitat proba cu acte și judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost depusă în dublu exemplar, semnată.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele acte în xerocopie, în dublu exemplar cu mențiunea conform cu originalul: carte de identitate; procură; sent.civ. nr.8220/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. definitivă.
Prin rezoluția din 26.06.2015, în conformitate cu art.201 al.1 coroborat cu art.208 al.1, art.149 al.1 și art.150 al.5/cod proc.civ., s-au comunicat pârâtului un exemplar de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art.165/cod proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2/cod proc.civ., a decăderii pârâtului din dreptul de a depune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Conform art.254 alin.1/cod proc.civ., probele se propun sub sancțiunea decăderii (de către pârât) prin întâmpinare. Întâmpinarea se depune în dublu exemplar pentru a se comunica un exemplar de pe aceasta reclamantei conform art.149 alin.1/cod proc.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale active a mandatarului A. M. al reclamantei, susținând că veniturile sale nu s-au modificat. Pârâtul a invocat dispozițiile art.205 și art.583/cod proc.civ., solicitând judecarea cauzei în lipsă. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat proba cu acte și a anexat adeverința nr.P.4448/14.07.2015 eliberată de . C..
Prin rezoluția din 08.09.2015,, în conformitate cu art.201 al.2/cod proc.civ., s-a comunicat reclamantei un exemplar de pe întâmpinarea care a fost depusă de pârât, cu obligația ca reclamanta să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.Pârâtul urmând să ia cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
În conformitate cu art.131 alin.1/cod proc.civ., - instanța, la primul termen de judecată, din oficiu a verificat și stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.94 pct.1 lit.a, coroborat cu art.113 al.1 pct.2/cod proc.civ., art.403, art.524-533/cod civ.
Având în vedere că potrivit procurii depusă la dosar, numitul A. M. a fost împuternicit de reclamanta P. F. A. să o reprezinte în procesul de divorț, i s-a pus în vedere mandatarului să depună o procură specială pentru cauza de față care are ca obiect majorare pensie de întreținere.
Mandatarul A. M. nu a mai a depus o procură specială pentru cauza de față care are ca obiect majorare pensie de întreținere, astfel că procura din 26.08.2014 prin care acesta a fost mandat de reclamantă să o reprezinte în procesul de divorț, - nu este valabilă și în cauza de față.
De reținut faptul că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, - instanța a reținut următoarele:
Prin sent.civ.nr.8220/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de cîte 122,52 lei lunar în favoarea fiecăruia dintre minorii P. A. M. născut la 31.03.1998 și P. Ines M. născută la 04.06.2002.
Din adeverința nr.P.4448/14.07.2015 eliberată de . C., rezultă că pârâtul a realizat un venit mediu net pe ultimele șase luni în cuantum de 818,83 lei.
În cazul în care debitorul obligației de întreținere (în speță pârâtul) realizează un venit net de 818,83 lei, - adică mai mic decât cuantumul venitului minim pe economia națională, - în această situație pensia de întreținere datorată minorilor va fi calculată luând ca bază de calcul cuantumul venitului minim pe economia națională. Acest lucru se impune deoarece ar fi inechitabil ca o persoană care nu realizează venituri, să fie obligată în raport de venitul minim pe economie la plata unei pensii de întreținere mai mari, - decât o persoană care realizează un venit lunar net sub venitul minim pe economia națională.
Conform art.524 coroborat cu art.527/cod civ. are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale și poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
În acest sens, în conformitate cu art.531 alin.1/cod civ., - instanța de tutelă dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, potrivit împrejurărilor, este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia după cum variază cele două criterii expuse mai sus.
Nevoile minorilor au crescut în prezent, și de asemenea cuantumul venitului minim pe economia națională s-a mărit, situație în care instanța constată că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării sent..civ. nr.8220/05.06.2014 de Judecătoria C. definitivă, - s-au schimbat.
La calcularea noului cuantum al pensiei de întreținere urmează să fie avute în vedere dispozițiile prevăzute de art.529 alin.2/cod civ, precum și cuantumul venitului minim pe economia națională (în valoare netă), – conform art 1 / HG 1091/2014 coroborat cu dispozițiile Legii 571/2003 cu ultimele modificări privind cota unică de impozitare de 16%.
În raport de argumentele la care am făcut referire pe larg mai sus, - în cazul pârâtului care realizează un venit net de 818,83 lei, adică mai mic decât cuantumul venitului minim pe economia națională, - baza de calcul la stabilirea pensiei de întreținere o constituie deci salariul minim pe economie, în valoare netă. Este evident că numai venitul net (fie că este salariul efectiv primit pentru munca prestată, fie că este cel minim pe economie, se încadrează în categoria de mijloace, la care se referă art.529 alin.1/cod civ.
Potrivit art.529 alin.2/Cod civ. „când întreținerea este datorată de părinte (...) ea se stabilește până la 1/3 din venitul său lunar net pentru doi copii”, - în speță ținând seama de venitul minim pe economia națională (în valoare netă), ceea ce înseamnă că fiecărui minor îi va reveni o cotă de câte 1/6.
În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că cererea este întemeiată, urmând a o admite.
Astfel, instanța urmează să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate de la suma de 122,52 lei lunar la cât a fost obligat acesta prin sent.civ. nr.8220/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, - la suma de câte 147 lei lunar pentru fiecare minor începând cu data introducerii acțiunii, - respectiv 25.06.2015 (conform art 532 al 1/cod civ) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea reclamantei P. A. F., cu domiciliul în C., . nr.20, ..1, ., în contradictoriu cu pârâtul P. C. Castanilor, nr.1,. 1,. ,județul D., în contradictoriu cu pârâtul P. C. E., CNP-_, cu domiciliul în C., ., nr.1, ..1, ., județul D..
Dispune majorarea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului și în favoarea minorilor P. A. M. născut la 31.03.1998 și P. Ines M. născută la 04.06.2002, de la suma de 122,52 lei lunar la cât a fost obligat acesta prin sent.civ. nr.8220/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, - la suma de câte 147 lei lunar pentru fiecare minor începând cu data introducerii acțiunii, - 25.06.2015 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații de întreținere.
Cu apel la Judecătoria C., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2016.
PREȘEDINTEGREFIER
S.BUSUIOCL.B.
Red.:B.S.;Tehnored.:B.L.; Nr.ex.: 4; Data red. 15.02.2016.
| ← Curatelă. Sentința nr. 2476/2016. Judecătoria CRAIOVA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1910/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








