Plângere contravenţională. Sentința nr. 434/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 434/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 434/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 434/2016
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent J. C. și pe intimat P. M. C. BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională la procesul verbal de contravenție . NR_/04.06.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. A. pentru petent și martorii C. E. și J. E. C., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Av. B. pentru petent învederează că martorul J. E. C. este fratele petentului.
Având în vedere că martorul J. E. C. iar prin întâmpinare intimata se opune la audierea martorilor care fac parte din cele enumerate la art.315 alin.1 c.p.c., instanța va înlătura de la audiere martorul J. E. C..
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. s-a procedat la ascultarea martorului C. E. sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art.319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosar.
Av. B. pentru petent, arată că nu mai are alte cereri.
Instanța conform art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., constată cercetarea procesului încheiată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ ., instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei si acorda în sens cuvântul parților .
Av. B. pentru petent, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere, fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art.394 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2015 sub nr._, petentul J. C. a formulat în contradictoriu cu I.P.J. D., plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 04.06.2015 emis de I.P.J. D. – Poliția M. C. – Biroul Rutier, solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.
În motivarea plângerii, petentul arată că în fapt, la data de 04.06.2015 a fost oprit de agentul de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că a depășit limita legală de viteză pe . a se menționa locul exact al abaterii săvârșite.
Petentul a menționat că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, deoarece acesta nu a săvârșit fapta ilicită pentru care a fost sancționat întrucât în zona respectivă nu era nici un indicator care să limiteze viteza.
Petentul susține că, întrucât așa cum rezultă din procesul-verbal, a fost oprit la ora 02,56 noaptea, când la acea oră vizibilitatea era redusă.
Față de cele mai sus menționate, a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 877,5 lei și restituirea permisului de conducere.
În susținere, petentul a depus la dosar procesul-verbal contestat, copie CI petent.
În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martorii C. E. și J. E. C..
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
La data de 15.07.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, învederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
Intimata precizează că evenimentul a fost înregistrat cu aparatul radar și solicită proba cu înscrisuri, respectiv proba cu planșe foto .
Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect,este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
Intimata a solicitat, în apărare, proba cu înscrisuri, respectiv planșele foto și buletinul de verificare metrologică.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în consecință menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În drept, intimata invocă prev,OUG 195/2002 R, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și OUG 2/2001.
Intimata a solicitat judecarea în lipsă, potrivit art.411 alin.1, pct.2 din C.p.c.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent și intimata și proba testimonială cu martorul C. E. propus de petent, martorul J. E. C. fiind înlăturat de la audiere, fiind grad prohibit de lege .
La data de 17.09.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale, întrucât din planșele foto depuse de către intimată m nu se vede numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care a fost aplicată amenda contravențională.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că……..
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata IPJ D. – Biroul Rutier la data de 04.06.2015, în temeiul art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai conduce autoturisme pe drumurile publice.
S-a reținut în sarcina sa că în data de 04.06.2015 orele 02:53 a condus autoturismul marca Jaguar cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 119km/h pe Calea București din C..
Plângerea a fost formulată în termen având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit și comunicat petentului în data de 04.06.2015, iar plângerea a fost înregistrată la instanță în data de 05.06.2015.
Conform art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
prevederi din Art. 196 din capitolul VII, sectiunea 2, subsectiunea 1 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 102 din capitolul VII
Art. 196
(1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai, depistat în trafic încalcând o norma rutiera pentru care se dispune sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce si care prezinta la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere retinut pentru o fapta savârsita anterior, aflata în termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentata si i se elibereaza o noua dovada, a carei valabilitate nu poate depasi termenul de valabilitate al primei dovezi.
(2) Daca cea de-a doua fapta este una dintre cele prevazute la art. 102 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, politistul rutier elibereaza titularului permisului o dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, retinuta în conditiile prevazute la alin. (1), se trimite la serviciul politiei rutiere al judetului care îl are în evidenta pe contravenient, împreuna cu raportul de retinere.
Art. 197
(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inapta din punct de vedere medical de catre o institutie medicala autorizata se retrage de catre serviciul politiei rutiere pe raza caruia îsi desfasoara activitatea medicul de familie care are în evidenta persoana respectiva.
(2) Seful serviciului politiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere si îl pastreaza la sediul unitatii pâna la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. în situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori resedinta pe raza altui judet, seful serviciului politiei rutiere care a dispus masura tehnico-administrativa trimite permisul de conducere la serviciul politiei rutiere din judetul care îl are în evidenta, împreuna cu un raport de retragere.
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecata este de ca după ce verifică dacă plângerea a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, după caz.
Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflării adevărului si justei soluționări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din CEDO, în baza art. 249 și urm. C.pr.civ., instanța a administrat toate probele admise de lege si a căror pertinență, concludentă si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalității părților, a oralității si a contradictorialității, instituite ca garanții implicite ale desfășurării procesului în condiții de echitate.
Având în vedere aceste principii, instanța reține ca procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate si autenticitate, permisa de CEDO, cât timp petentului i se asigura condițiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din depoziția martorului propus de petent, reiese o altă stare de fapt decât cea care a fost reținută în procesul verbal de contravenție și anume că petentul nu depășise viteza de 100km/h, iar din planșele fotografice depuse de intimată la dosarul cauzei nu se distinge nimic din care să rezulte că petentul a circulat cu viteza respectivă.
Prin urmare, având în vedere că proba administrată în dovedirea stării de fapt reținute prin procesul verbal de contravenție este neclară, iar petentul a administrat o probă din care rezultă o stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, instanța apreciază că a fost înlăturată prezumția relativă de veridicitate si autenticitate a procesului verbal de contravenție și, pe cale de consecință, va admite plângerea, va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.06.2015, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul J. C. cu domiciliul în C., .. 8, ., . în contradictoriu cu intimata Poliția M. C. – Biroul Rutier cu sediul în C., ., județul D...
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.06.2015, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2016.
Președinte Grefier
A.-G. B. V. M.
Red/Tehn.- 4 ex
AGB/VM- 24.02.2016
V.M. 22 Ianuarie 2016
← Pretenţii. Sentința nr. 2212/2016. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2045/2016.... → |
---|