Actiune in regres. Sentința nr. 168/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 2401/216/2012
Dosar nr._ acțiune în regres
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 168/2013
Ședința publică de la 13 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. T.
Grefier E. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F. A. și pe pârâtul T. I. N., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile și apărătorul reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiune timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 227 lei și timbre judiciare în valoare de 6 lei (fila 23).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 11 ianuarie 2013 s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de expertiză. De asemenea, menționează că la data de 12 februarie 2013 apărătorul reclamantului a depus o cerere prin care solicită strigarea cauzei după orele 13.00, întrucât are de susținut alte cauze la Curtea de Apel Pitești și la Tribunalul Argeș.
Instanța, pentru a se respecta dreptul la apărare al reclamantului, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns: avocat D. S., pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. 235/01 octombrie 2012 (fila 27), lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 11 ianuarie 2013 s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de expertiză.
Instanța pune în discuție raportul de expertiză întocmit de expertul D. I..
Avocat D. S., pentru reclamant, precizează că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză și nici alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat D. S., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii și să se dispună obligarea pârâtului să-i plătească reclamantului suma de 2.501,08 lei reprezentând credit principal, dobândă și penalități achitate de reclamant pentru pârât la B. T. S.A. - Sucursala Pitești și suma de 198,92 lei reprezentând cheltuielile de executare suportate de acesta. De asemenea, solicită să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /20.08.2012, reclamantul F. A. a chemat în judecată pe pârâtul T. I. N. solicitând ca acesta să fie obligat să-i plătească suma de 2.700 lei, actualizată și indexată cu dobânzile aferente, pe care a achitat-o pentru pârât la B. T. – Sucursala Pitești, precum și toate cheltuielile de executare suportate de reclamant cu executarea silită împotriva sa.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a garantat, în calitate de girant, restituirea sumei de bani împrumutate de pârât de la B. T. S.A – Sucursala Pitești. Pentru că debitorul principal nu a restituit împrumutul, creditorul a reținut din salariul său lunar, până în luna aprilie 2012, suma de 2.700 lei, împotriva sa întocmindu-se și dosarul de executare silită nr. 402/2012, în cadrul căruia a fost nevoit să achite și cheltuielile de executare silită aferente.
S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei, s-a dispus citarea la interogatoriu a pârâtului, iar pentru a se stabili care este suma de bani pe care reclamantul a achitat-o în executarea contractului de credit nr. 527/10.04.2006 și cât din aceasta reprezintă cheltuielile suportate de reclamant cu executarea silită, s-a dispus efectuarea unei expertize de către domnul expert D. I..
Examinând lucrările dosarului, instanța în fapt reține următoarele:
La data de 10.04.2006, pârâtul T. I. N. a încheiat cu B. T. S.A. – Sucursala Pitești contractul de credit nr. 527/2006, prin care a împrumutat de la această unitate bancară suma de 1.318, 04 lei.
Reclamantul F. A. a semnat acest contract în calitate de girant fiind de acord ca, în cazul în care debitorul nu va achita debitul principal, creditoarea să se poată îndrepta împotriva sa pentru recuperarea acestuia.
Întrucât pârâtul T. N. nu și-a îndeplinit obligația de a achita la termenele stabilite în contract ratele și dobânzile corespunzătoarea creditului acordat, s-a format dosarul de executare silită nr. 402/2012, în cadrul căruia, la data de 28.06.2012, executorul judecătoresc E. M. l-a somat pe reclamantul-girant la plata debitului restant și a cheltuielilor de executare silită aferente acestuia.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, din drepturile salariale ale reclamantului - girant F. A. a fost reținută pentru debitorul-pârât T. N., suma totală de 2.700 lei din care suma de 2.501, 08 lei a fost rambursată către B. T., iar diferența de 198, 92 lei a fost utilizată pentru achitarea cheltuielilor de judecată în sumă totală de 910 lei.
Așa fiind, instanța constată că reclamantul, care a achitat în totalitate datoriile pârâtului - debitor T. N. către unitatea bancară, este îndreptățit la recuperarea acestora de la cel îndatorat, motiv pentru care cererea de față urmează a fi admisă și, în temeiul art. 2305 din Codul civil, pârâtul să fie obligat să plătească reclamantului suma de 2.501,08 lei reprezentând credit principal, dobândă și penalități achitate de reclamant pentru pârât la B. T. S.A. - Sucursala Pitești și suma de 198,92 lei reprezentând cheltuielile de executare suportate de acesta.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.pr.civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul F. A., domiciliat în ., județul Argeș, împotriva pârâtului T. I. N., domiciliat în ., județul Argeș.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.501,08 lei reprezentând credit principal, dobândă și penalități achitate de reclamant pentru pârât la B. T. S.A. - Sucursala Pitești și suma de 198,92 lei reprezentând cheltuielile de executare suportate de acesta.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 634 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 13.II.2013, în ședință publică.
Președinte, E. T. | ||
Grefier, E. P. |
Red. E.T./D.A.
Ex.4/12.03.2013
← Anulare act. Sentința nr. 439/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 577/2013.... → |
---|