Plângere contravenţională. Sentința nr. 937/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 937/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 1036/216/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 937/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.- M. P.
Grefier: V. M.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională privind pe reclamanta S.C. B. G. S.R.L., legal reprezentată prin administrator B. I., prin care solicită anularea procesului verbal, ., nr._, întocmit în data de 19.03.2013, de pârâtul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL 7, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 8000 lei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment.
Dezbaterile în cauză au fost înregistrate potrivit disp. art. 231 alin.2 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul acțiunii, plângere contravențională, după care,
Instanța, având în vedere că nu mai există alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 25.04.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat anularea procesului verbal . nr._/19.03.2013, emis de pârâtul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I.S.C.T.R. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat, în esență, că se impune a fi anulat procesul verbal de contravenție, întrucât în cuprinsul său nu sunt inserate datele personale ale nici unui martor, că nu se arată cu exactitate la ce judecătorie se poate depune plângere, că nu s-a dat posibilitatea reclamantei de a face obiecțiuni, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare, că lipsesc datele de identificare ale persoanei ce reprezintă reclamanta, fiind vorba de o persoană juridică.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, reclamanta a arătat, în esență, că cele reținute prin actul constatator nu corespund realității întrucât conducătorul auto și-a efectuat pauza și a respectat timpii legali, prevăzuți în OG nr.37/2007 rep.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.7, 16, 19, 31 din O.G. 2/ 2001 rep.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul R. D., fiind depuse la dosar, în copie: proces verbal de afișare (f.10), proces verbal de contravenție (f.11).
Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art.36 alin.1 din OG nr.2/2001, text în vigoare la momentul introducerii cererii.
La data de 29.05.2013 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii reclamantei.
În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta a depus plângerea contravențională cu depășirea termenului imperativ de 15 zile, prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, respectiv la data de 25.04.2013, raportat la data de 03.04.2013, când reclamanta a primit procesul verbal de contravenție, invocând astfel excepția tardivității.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție, a arătat în esență, că acesta întrunește toate condițiile imperative impuse de OG nr.2/2001, arătând în combaterea motivelor de nulitate invocate de către reclamantă, că în procesul verbal de contravenție sunt inserate datele personale ale martorului R. D., agentul constatator făcând mențiunea că societatea contravenientă nu se află de față, că nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin simplul fapt că nu a avut posibilitatea să facă obiecțiuni, pârâta beneficiind pe deplin de posibilitatea de a propune în fața instanței orice probă în apărare, că în actul sancționator este menționat faptul că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, că datele de identificare ale reclamantei, inserate în procesul verbal, sunt cele existente în Registrul Național al Operatorilor de Transport, pe care chiar societatea contravenientă le-a furnizat Autorității Rutiere Române, cu ocazia licențierii sale, că nu lipsește semnătura agentului constatator de pe fiecare pagină a procesului verbal, întrucât formularul tipizat este de format A3, devenind format din două pagini distincte A4, fiind necesară astfel o semnătură a agentului constatator, că fapta este descrisă în cuprinsul procesului verbal iar textul de lege este foarte clar indicat.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție a arătat, în esență, că acesta este temeinic, conducătorul auto depășind perioada legală de conducere continuă, aceasta fiind de 07 ore și 37 minute față de 04 ore și 30 de minute cât este cea legală, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art.8 alin.1 pct.4 din O.G. nr.37/2007, sancționată potrivit art.9 din același act normativ.
În drept, pârâta s-a întemeiat pe dispozițiile art.205-208 din C.proc.civ., OG nr.2/2001, OG nr.37/2007, OG nr.27/2011, H.G.nr.69/2012.
În dovedire a atașat la dosarul cauzei, în copie: extras Registrul Național Electronic al Operatorilor de Transport (f.31), formular control trafic (f.33), documente prezentate în timpul controlului (f.34-36).
La data de 26.06.2013, reclamanta de depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea motivelor invocate de către pârâtă prin întâmpinare, arătând următoarele: cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, solicită respingerea acesteia, întrucât procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat reclamantei la data de 03.04.2013, conform proces verbal de afișare iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 19.04.2013, fiind trimisă prin scrisoare cu confirmare de primire, respectându-se astfel termenul legal de 15 zile, prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001 raportat la dispozițiile art.184 alin.1 C.proc.civ.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție reclamanta susține că aceasta a fost vătămată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare atât prin încheierea procesului verbal în lipsa unui martor asistent precum și imposibilitatea acesteia de a formula obiecțiuni, agentul constatator lipsind reclamanta de oportunitatea de a prezenta care a fost starea de fapt din punctul acesteia de vedere.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, a arătat că reclamanta și-a instruit conducătorii auto să respecte timpii de odihnă, aceasta îndeplinindu-și obligațiile ce îi cad în sarcina sa, în calitate de operator de transport. Față de aceste considerente, reclamanta arată că individualizarea sancțiunii contravenționale nu a fost făcută în mod corect, neținându-se cont de toate circumstanțele reale ale stării de fapt și de faptul că reclamanta a depus toate diligențele să își instruiască conducătorii auto pentru respectarea timpilor de odihnă.
În dovedirea celor arătate a depus la dosarul cauzei, în copie: proces verbal de afișare(f.45), copie confirmare de primire (f.46), copie recipisă poștală (f.47).
Prin încheierea din data de 04.07.2013, s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și proba testimonială, prin audierea martorului menționat în procesul verbal, respectiv conducătorul auto al autovehiculului controlat în trafic.
Prin încheierea din data de 23.09.2013, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii invocată de către pârâtă, având în vedere faptul că, plângerea contravențională a fost formulată la data de 19.04.2013, conform recipisă poștală și confirmare de primire (f.47), astfel încât, raportat la data comunicării procesului verbal de contravenție, respectiv 03.04.2013, potrivit procesului verbal de afișare nr.795/AB (f.45), plângerea a fost depusă înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, potrivit dispozițiilor art.183 alin 1 și 3 C.proc.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, prin procesul verbal . nr._/19.03.2011, emis de pârâtul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR, reclamanta . a fost sancționată pentru fapta săvârșită, prev. de art. 8 alin. 1, pct. 14 din OG 37/2007, cu o amendă totală de 8000 lei, reținându-se în fapt că la data de 19.03.2013, orele 11.20, în localitatea Musătești, jud.Argeș, a fost oprit și verificat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ aparținând reclamantei și condus de martorul R. D., care efectua transport rutier de mărfuri. În urma controlului s-a constatat că, în perioada 22.02.2013,ora 00.03-22.02.2013,ora 07.40, conducătorul auto a depășit perioada legală maximă de conducere neîntreruptă, având o perioadă de conducere continuă de 07 ore și 30 de minute față de 04 ore și 30 de minute perioada legală. Cu această ocazie a fost reținută diagrama tahograf din data de 21.02._13 și s-a întocmit formularul de control în trafic ., semnat și înmânat conducătorului auto.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina reclamantei a fost descrisă suficient, pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, conform căreia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece în cuprinsul său nu sunt inserate datele personale ale nici unui martor, aceasta apare ca neîntemeiată, întrucât conform proces verbal de contravenție (f.12), martorul R. D. este identificat atât prin . de identitate cât și prin codul numeric personal.
În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece în cuprinsul său nu se arată cu exactitate instanța la care se poate depune plângerea contravențională, aceasta apare ca neîntemeiată, întrucât la punctul 6 din conținutul actului sancționator (f.12) se stipulează clar că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În plus față de aceste constatări, reclamanta a introdus plângerea înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și la instanța competentă să soluționeze plângerea, astfel încât aceasta nu a suferit vreo vătămare, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece la momentul întocmirii procesului-verbal menționat mai sus, agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, apare de asemenea ca neîntemeiată. În ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni, instanța reține că, în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, reclamanta a invocat existența unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, însă fără a face vreo dovada a vătămării. Lipsa obiecțiunilor este obiectiv justificată de faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în lipsa reclamantei, situație permisă de lege, cu toate acestea, instanța apreciază că reclamanta avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal, dându-se astfel eficiență, în mod efectiv, dreptului la apărare al reclamantei.
În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece în cuprinsul său nu sunt inserate mențiuni cu privire la datele de identificare a persoanei care o reprezintă, nu poate fi reținută drept motiv pentru anularea procesului verbal de contravenție, întrucât la punctul 2 din conținutul actului sancționator (f.11) sunt inserate datele de identificare ale reclamantei, conform celor menționate în Registrul Național al Operatorilor de Transport (f.31), date care au fost furnizate chiar de către reclamantă cu ocazia obținerii licenței de funcționare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, precum și jurisprudența CEDO, rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că reclamanta . nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acesteia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat.
Situația descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este susținută și de formularul de control în trafic . aflat la fila 33 din dosar precum și de diagrama tahograf, din care reiese că, în data de 22.02.2013, de la ora 00.03 la ora 07.40, conducătorul auto nu a avut vreo pauză de odihnă ci doar pauze pentru alte activități. Chiar din declarațiile martorului R. D. (f.66), reiese că, în momentul controlului acesta nu era în trafic ci se afla într-o parcare, însă pentru a repara autovehicul, susținând totodată, că până la acest moment a mai avut perioade de pauză, însă tot pentru reparații.
Potrivit art.7 din Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 561/2006, aplicabil conducătorilor auto care efectuează transport rutier, după o perioadă de patru ore și jumătate, conducătorul trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus sau cel puțin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puțin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere de patru ore și jumătate.
De asemenea art.4 lit.d din Regulament definește noțiunea de pauză, respectiv orice perioadă în care conducătorul nu are dreptul să conducă sau să efectueze alte munci și care trebuie să-i permită numai să se odihnească.
Față de aceste dispoziții raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța constată că perioadele de pauză pentru alte activități, pe care conducătorul auto susține că le-a avut, nu sunt suficiente pentru a întrerupe perioada de șofat continuă, fiind necesare perioade care să-i permită conducătorului numai să se odihnească.
De asemenea instanța apreciază că, susținerile martorului în sensul că nu a respectat pauza de patruzeci și cinci de minute după perioada de șofat de patru ore și jumătate, întrucât organele de control l-au alungat din locul în care se afla în momentul efectuării controlului, nu pot fi reținute drept motiv, pentru a fi exonerat de răspundere, pentru nerespectarea dispozițiilor care reglementează durata de condus, pauze și perioada de repaus. Într-adevăr aceste perioade de odihnă nu pot fi efectuate în orice loc ce ar putea să blocheze sau să îngreuneze traficul rutier, existând însă, pe majoritatea drumurilor naționale, locuri special amenajate, pentru a da posibilitatea autovehiculelor din trafic să efectueze perioade de odihnă.
Fată de aceste considerente, instanța apreciază că, în perioada 22.02.2013, de la ora 00.03 la ora 07.40, conducătorul auto nu a avut vreo pauză de odihnă neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute sau cel puțin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puțin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere de patru ore și jumătate, săvârșind astfel fapta prevăzută de art.8 lin.1 pct.4 din O.G nr.37/2007, respectiv depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu o oră și 30 de minute sau mai mult.
În ceea ce privește legalitatea sancțiunii, instanța reține că amenda aplicată reclamantei prin procesul verbal contestat se încadrează în limitele legale prevăzute de art. 9 alin.1 lit. c) din OG 37/2007.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere disp. art. 21 din O.G.2/2001 care stabilește drept criterii în acest sens împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, instituindu-se ca principiu proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
În raport cu aceste dispoziții legale, coroborate și cu prevederile art. 34 alin.1 OG 2/2001 care permit instanței să aprecieze inclusiv asupra naturii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în situația în care prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța apreciază că, în cauza de față sancțiunea amenzii aplicată în cuantum maxim, nu este justificată. Astfel, în condițiile în care, perioada de șofat care trebuia respectată nu a fost depășită cu foarte mult timp, coroborat și cu faptul că, așa cum rezultă din susținerile martorului și diagrama tahograf, autovehicul a avut nevoie de reparații în timpul efectuării transportului, existând pauze pentru activități de reparație, precum și faptul că săvârșirea faptei nu a produs, în concret, vreo urmare socialmente periculoasă pentru siguranța rutieră, instanța apreciază că, față de toate aspectele menționate, la acest moment este oportună sancționarea reclamantei cu amenda contravențională, în cuantum minim de 4000 lei, această măsură pecuniară fiind suficientă pentru atingerea scopului represiv și preventiv (sancționarea reclamantei pentru că nu a depus toate diligențele în instruirea conducătorului auto pe care l-a angajat și preîntâmpinarea săvârșirii în viitor a unor fapte de aceeași natură).
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând pe de o parte, că reclamanta este o societate comercială ce ar trebui să se comporte ca un adevărat profesionist și să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligațiile ce revin acestora în trafic, asigurându-se astfel de respectarea dispozițiilor legale în domeniul transportului rutier iar pe de altă parte faptul că legiuitorul a prevăzut limite de amendă destul de ridicate, imprimând acestor fapte un grad de pericol social ridicat, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea unei amenzi, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 34 alin 1 din OG 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea și să modifice procesul verbal în sensul reducerii cuantumului amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal, . nr._/19.03.2013, de la 8000 lei la 4000 lei.
Văzând dispozițiile art.36 alin 2 din O.G. nr.2/2011, text în vigoare la momentul introducerii cererii, instanța va obliga reclamanta la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 20 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de reclamanta S.C. B. G. S.R.L., reprezentată legal prin administrator B. I., cu sediul în Mun. A. I., ., ., județul A., în contradictoriu cu pârâtul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I. TERITORIAL NR. 7, cu sediul în București, sector 1, B.dul D. G., nr. 38.
Modifică procesul verbal contestat, ., nr._, întocmit în data de 19.03.2013, în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate, de la 8000 lei la 4000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C.- M. P. V. M.
C.M.P./V.M.
4ex./29 Octombrie 2013
| ← Succesiune. Sentința nr. 531/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 139/2013.... → |
|---|
