Anulare act. Sentința nr. 804/2013. Judecătoria DEJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 804/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 541/219/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 804/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C.-I. M.
GREFIER: D. L. T.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamanții S. T., S. A. G. în contradictoriu cu pârâții BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - SUCURSALA D., având ca obiect constatare nulitate clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 6.06.2013 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea formulată de reclamanții S. T., S. A. G. în contradictoriu cu pârâții BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - SUCURSALA D., se solicită:
I. Constatarea nulității clauzelor abuzive cuprinse in contractul de credit nr. 943/06.07.2007, incheiat intre B. COMERCIALA R. S.A. – prin Sucursala D., in calitate de imprumutator si reclamanți, in calitate de imprumutati respectiv:
-parte din teza finala a articolului 5 din Contractul de credit, care prevede ca: “5. … Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,50 .”
-articolul 9, punctele b) si c) din Contractul de credit, care prevad urmatoarele: “9..- Pentru creditul pus la dispozitie banca percepe urmatoarele comisioane variabile in functie de evolutia pietei financiar bancare:
b.-comision de acordare credit de 1,80% flat;
c.-comision de administrare de 15,27 EUR lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct.1;
-articolul 2.6. din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.6.- Pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente se poate schimba in functie de evolutia serviciului unic al datoriei clientului fata de banca.”
-articolul 2.10.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.10. a)- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda, fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent.”
-articolul 2.11.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.11. a)- Noul procent de dobanda de referinta va fi afisat la sediul bancii la data intrarii in vigoare a modificarii, iar dobanda rezultata se va aplica la soldul creditului existent la data modificarii. … In cazul in care, in urma modificarii nivelului dobanzii de catre B., imprumutatul nu va plati restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cel mult 10 zile de la data luarii la cunostinta, se considera ca Imprumutatul a acceptat noul nivel al dobanzii.”
-articolul 3.1. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.1.- Comisionul de acordare credit se plateste la prima tragere a creditului si se calculeaza la valoarea creditului prevazuta in contract.”
-articolul 3.7. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.7.- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in functie de evolutia pietelor financiar-bancare .”
-articolul 3.9. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.9.- Comisionul de administrare este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct.1 din contract.”
II. Obligarea paratelor la incheierea unui act aditional prin care sa fie eliminate/modificate clauzele enumerate la punctul anterior;dobanda variabila sa fie formata exclusiv din: EURIBOR la 6 luni + marja fixa 1,5 p.p.;comisionul de administrare sa fie calculat la soldul creditului, incepand cu data introducerii prezentei;
III. Obligarea paratelor la plata catre reclamanți a urmatoarelor sume:
-suma de 540 EURO, sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta acesteia de la data platii si pana la data achitarii efective, reprezentand comisionul de acordare credit, perceput si incasat de la reclamanți in mod abuziv;
-suma de 7453,37 EURO, sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta acesteia de la data platii si pana la data achitarii efective, reprezentand diferenta dintre dobanda perceputa si incasata si dobanda reala, raportata la EURIBOR la 6 luni+ marja fixa de 1,5%, de la data de 25.07.2008 si pana la data introducerii actiunii;
-sumele percepute de catre parate, cu același titlu de diferența dintre dobânda perceputa si încasata si dobânda reala, in perioada cuprinsa intre luna februarie 2013 si data pronunțării hotararii in prezenta cauza;
IV. Obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În drept au fost invocate disp. art. 112 si art 274 din Codul de procedura civila;art. 1, art. 2, art. 4, art. 14 din Legea nr.193/2000; art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992;art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007;
Prin întâmpinare pârâta invocă pe cale de excepție prescripția dreptului reclamanților de a pretinde restituirea sumelor percepute de bancă cu motivarea că a trecut mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică.
În consecință, deoarece nu este vorba de o nulitate relativă, ci de o nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris astfel încât prin încheierea din 18 aprilie 2013 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune-f.278 .
Prin acțiunea reconvențională formulată de pârâta . solicită să se adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul al ratei dobânzii variabile propus de bancă, respectiv EURIBOR la 6 luni plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract astfel cum a fost inițial reglementată și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință.
Se menționează că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual deoarece se încalcă disp. art. 969 Cod civil, se aduce atingere principiului forței obligatorii a contractului. Reclamanții au avut posibilitatea de a opta între dobânda variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă a băncii și dobânda variabilă în funcție de indicele de referință Euribor sau Libor, stabilirea dobânzii conform modului de calcul indicat de reclamanți ar crea un dezechilibru contractual, având în vedere că rata dobânzii de finanțare pentru România nu poate fi sub 5 %, dobânda a fost calculată de bancă conform prevederilor art. 5 din Convenția de credit iar dobânda pretinsă în prezent de reclamant nu are nici o justificare. Referitor la comisionul de administrare, se precizează că acesta se justifică prin activitatea băncii de monitorizare a creditului acordat este perceput conform prevederilor contractuale cu care reclamanții au fost de acord la data semnării convenției de credit este exprimat în limbaj clar și eligibil. Referitor la comisionul de acordare a creditului, se precizează că a fost stabilit la data încheierii contractului, fiind clar și dimensionat de o valoare concretă, respectiv valoarea creditului. Se menționează că pentru clauzele cu privire la care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, nu se poate reține că ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar contractul stabilește fără echivoc clar și eligibil atât modalitatea de calcul a dobânzii cât și cuantumul comisioanelor.
Expertiza contabilă extrajudiciară depusă de reclamanți este apreciată ca fiind fără valoare probatorie iar calculul făcut de expert nu este relevant în condițiile în care dobânda variabilă nu este socotită potrivit convenției în funcție de indicele Euribor.
Pârâta deși a contestat datele din expertiza extrajudiciară, nu a solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru a face dovada pretențiilor formulate.
Prin întâmpinarea formulată de reclamanți se solicită respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. f. 268, cu motivarea că modificarea clauzei de la pct. 5 din contract astfel cum a fost solicitat prin acțiunea reconvențională, încalcă principiul libertății contractuale și a forței obligatorii a contractului în aceeași măsură în care s-ar încălca aceste principii în ipoteza admiterii cererii reclamanților pentru a fi calculată dobânda în funcție de Euribor la 6 luni plus marja fixă de 1,5 pp. procentuale.
La 30.05.2013 pârâta a invocat excepția lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesuale pasive a BCR Sucursala D. f.294
Prin încheierea din 06.06.2013 –f. 321, s-a respins excepția lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a BCR – SA, Sucursala D..
Din probele dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanții au încheiat cu parata B. COMERCIALA R. S.A prin Sucursala D., contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 943/06.07.2007, prin care au împrumutat suma de 30.540 Euro, pe o perioada de 300 de luni, creditul a fost garantat cu o ipoteca de rang II, constituita asupra imobilului situat in ., nr. 84, judetul Cluj, inscris in C.F. nr. 747, nr. topo. 137/1.-F.9
Potrivit pct. 5 din Contractul de credit bancar nr. 943/2007 „La data incheierii contractului dobanda curenta a fost de 7,40% pe an fiind fixa in primele 12 luni si variabila ulterior. Dobanda se mentine constanta pe o perioada de 12 luni, începand cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 si 8. Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care de adauga 1,50.” Ulterior primului an de executare a contractului a început sa creasca desi indicele Euribor era in scadere.
În data de 29.09.2010 s-a incheiat actul aditional nr. 943/A la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 943/06.07.2007 stabilindu-se o diminuare a ratei lunare totale de plata la 151 Euro pe o perioada de 12 luni, dobanzile calculandu-se in continuare conform contractului initial.
Sesizând existența clauzelor abuzive în cuprinsul contractului reclamanții la data de 14.12.2012, reprogramata pentru data de 25.01.2013, au convocat parata la conciliere, insa nu s-a realizat o renegociere a clauzelor instituite in contractul de credit, fapt ce i-a determinat sa formuleze prezenta acțiune.
În cauza sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 3 din Legea nr.193/2000, care prevede ca “Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”;art. 2 din Legea nr.193/2000, potrivit careia „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale...(2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia”;art. 4 din acelasi act normativ, care stipuleaza ca „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților...(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”;art. 14 din Legea nr. 193/2000, care prevede ca „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor (“clauza abuziva – o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.”);art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.
Potrivit art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 943/06.07.2007 „La data incheierii prezentului contract dobanda curenta este de 7,40% pe an si este fixa in primele 12 luni si variabila ulterior. Dobanda se mentine constanta pe o perioada de 12 luni, incepand cu data primei trageri, cu exceptiile prevazute la pct. 7 si 8. Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,50.”
Incepand cu data de 25.07.2008, paratele au inteles sa modifice dobanda in mod unilateral, de la 7,40% la 10,40%, fara a se raporta, asa cum era corect, exclusiv la un indicator verificabil, in situatia de fata, la indicatorul EURIBOR la 6 luni, (asa cum apare in graficul de rambursare eliberat la data de 26.10.2012). La data de 20.03.2011, modifica din nou dobânda, de data aceasta, in funcție de EURIBOR la 6 luni+ MARJA BANCII de 9,26 p.p. În contract exista menționată deja o marja, de 1,5 p.p. De la acea data, dobanda este raportata exclusiv la indicatorul EURIBOR la 6 luni, + marja bancii de 9,26 pp., aspect evidențiat in extrasele de cont anexate. Evoluția ratei dobânzii percepute de către parate si stabilirea ratei dobânzii corecte, respectiv: EURIBOR la 6 luni+ MARJA BANCII de 1,5 pp., este prezentata pe larg, in Raportul de expertiza contabila, extrajudiciara întocmit de expert contabil D. Ceteras (f. 98-101).
Deși la articolul .5 din contract este precizata marja băncii de 1,5 p.p., paratele, pe parcursul derulării creditului, au modificat-o, încălcând astfel prevederile legale in vigoare, respectiv art. 9³ lit. f, g si h din O.U.G. nr. 21/1992, introduse prin OUG nr. 174/2008 .
Deși indicele EURIBOR a avut o variație descendenta, prin aplicarea clauzei de la art. 5 din contract, in perioada 25.07._13, paratele au incasat de la reclamanți, in plus, suma de 7453,37 Euro, suma la a cărei restituire sunt îndreptățiți.
În modalitatea in care este redactata, teza finala a clauzei de la art. 5 este abuziva, raportat la prevederile art. 4 si ale pct. 1 lit. a) si g) din lista anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece pe langa faptul ca nu a fost negociata direct cu reclamanții, face parte dintr-un contract standard preformulat .Aceasta clauza este abuziva si raportat la faptul ca permite bancii sa modifice unilateral dobanda fara a avea un motiv intemeiat si specificat in mod clar in continutul conventiei. Faptul ca in contract nu se prevede modalitatea clara in care se calculeaza rata dobanzii incalca, prevederile art. 9³, lit. g, pct.1, din Ordonanta nr. 21/1992, intrucat, reclamanții nu am putut, nici un moment prevedea ca rata dobanzii va creste cu 3 procente, dupa parcurgerea primelor 12 luni.Aceasta clauza da dreptul bancii, ca in mod unilateral sa interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobanzii, fara negociere, fara a se fi stipulat in contract un nivel maxim al dobanzii, care sa-i dea posibilitatea si celeilalte parti contractante, în speța imprumutatilor, sa prevada la momentul incheierii conventiei, care ar putea fi obligatiile majorate maxime care s-ar putea impune in sarcina lor. Aceasta clauză ofera paratelor dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda și exclude posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
Clauzele cuprinse la art. - 2,6. din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca 2.6.- Pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente se poate schimba in functie de evolutia serviciului unic al datoriei clientului fata de banca.” - 2.10.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.10. a)- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda, fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent.”- 2.11.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.11. a)- Noul procent de dobanda de referinta va fi afisat la sediul bancii la data intrarii in vigoare a modificarii, iar dobanda rezultata se va aplica la soldul creditului existent la data modificarii. … In cazul in care, in urma modificarii nivelului dobanzii de catre B., imprumutatul nu va plati restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cel mult 10 zile de la data luarii la cunostinta, se considera ca Imprumutatul a acceptat noul nivel al dobanzii -au caracter abuziv, întrucat, la fel ca si in situatia detaliata anterior, ofera paratelor dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, fara a da posibilitatea consumatorilor de a verifica daca majorarea este judicious dispusa si daca este necesara si proportionala cu scopul urmarit de creditor.
Potrivit dispozitiilor art. 1, alin.1, din Legea nr. 193/2000, republicata, :”Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.” În situatia prezentata, asa cum sunt redactate clauzele de mai sus: ex- „2.10- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda, fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent.”, nu se poate sustine, ca sunt clare.
In consecință se va constata că se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale de la art. 2.6, 2.10 si 2.11. din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, cu consecinta obligarii paratelor la incheierea unui act aditional prin care acestea sa fie excluse definitiv din contract.
La art. 9.b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 943/06.07.2007, se prevede un comision de acordare credit de 1,80% flat, calculat din valoarea integrala a creditului si care nu presupune nici un serviciu prestat de catre parate, in vederea acordarii imprumutului.
Comisionul de acordare, cu o valoare reala de 540 EURO, a fost stipulat si impus in mod unilateral de catre banca prin conventia de credit, fara sa fi fost negociat cu reclamanții, fara sa se fi specificat in mod expres ce reprezinta acest comision, nefiind identificat in mod clar pentru ce fel de serviciu prestat de banca, se datoreaza acesta.
Plata acestui comision contravine dispozițiile art.15 din Legea nr. 190/1999 excede obligațiilor impuse către reclamanți de către banca, respectiv de a plati cuantumul sumei datorate către parata, suma care cuprinde imprumutul acordat si dobanda stabilita.În conditiile in care, in toate contractele incheiate de catre parata, exista acest comision, care se raporteaza clar la suma imprumutata, fiind exprimat fie procentual: 1,80% din valoarea creditului, fie sub forma unei sume fixe, suma care insa reprezinta tot un procent din suma imprumutata, este evident faptul ca stabilirea lui nu depinde de volumul/complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului, ci de marimea sumei imprumutate.Suma perceputa nu poate fi apreciata ca fiind echivalentul intocmirii documentatiei de credit, intrucat se raporteaza exclusiv la valoarea creditului.La art. 9.b. din contract se prevede ca plata acestui comision se efectueaza de catre client in ziua acordarii creditului, adica o singura data.Reclamanții desi au contractat 30 540 EURO, au primit doar_,5 euro iar diferența se regaseste in urmatoareler comisoane:- suma de 540 EURO – reprezentand comision acordare credit; - suma de 95,57 EURO- reprezentand taxa analiza documentatie si –suma de 108, 93 EURO- reprezentand comision devize,totalizand 744,5 Euro.Cu toate ca reclamanții au beneficiat efectiv doar de suma de_,5 EURO, au platit si plătesc in continuare dobanda la soldul de 30 540 EURO. Printr-un calcul simplu se poate verifica faptul ca, pe perioada derulării creditului, adica 25 ani, reclamanții plăteau doar dobanda aferenta comisioanelor, in cuantum de 1936 de EURO,ajungând la un total de 2680,5 EURO, pe care reclamanții trebuie sa-i platească cu titlu de comision de acordare.
Raportat la aceste considerente incasarea comisionului de acordare, in cuantum de 540 EURO este abuziva si nelegala, fapt care îi indreptateste pe reclamanți la eliminarea acestui comision din cuprinsul Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 943/06.07.2007, urmand a fi obligate paratele la restituirea sumei aferente.
Potrivit contractului de credit încheiat de reclamanți, la articolul 9.c s-a prevazut un comision de administrare de 15,27 Euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevazut la pct. 1, iar la punctul 3.9. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, se prevede ca: “3.9.- Comisionul de administrare este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct.1 din contract.”
Clauzele privind comisionul de administrare, astfel cum a fost stabilit la valoarea de 15,27 Euro lunar, respectiv 0,05% din valoarea totala a creditului, 30.540 Euro, prin modul in care au fost formulate si apoi percepute de catre parate, fara nicio posibilitate de negociere cu reclamanții, are caracterul unor clauze abuzive, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000. Prin aceste clauze, parata a incasat un comision in plus, avand in vedere ca acesta a fost stabilit ca o suma periodica de plata, in speta lunar, calculat la valoarea initiala a creditului contractat, si nu la valoarea soldului lunar al creditului. Având in vedere aceste imprejurari, este admisibila cererea reclamanților de modificare a comisionului de administrare, in sensul calcularii acestuia, la valoarea lunara a soldului creditului, si nu la valoarea initiala a creditului, incepand cu data introducerii prezentei actiuni.
Articolul 3.7. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.7.- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in functie de evolutia pietelor financiar-bancare .”reprezinta, tot o clauza abuziva, raportat la prevederile art. 4, alin 1 din Legea 193/2000 deoarece da dreptul bancii, ca in mod unilateral, sa modifice nivelul comisioanelor, fara negociere, fara a se fi stipulat in contract un nivel maxim al acestora, care sa-i dea posibilitatea si celeilalte parti contractante, in speta imprumutatilor, sa prevada la momentul incheierii conventiei, care ar putea fi obligatiile majorate maxime care s-ar putea impune in sarcina lor.
Contractul de credit bancar nr. 943/06.07.2007 este un contract cu clauze standard preformulate de catre banca, avand in vedere ca acesta era gata redactat cand au fost prezentate clauzele reclamanților.Din interogatoriul luat reclamanților rezultă că banca le-a pus la dispozitie un formular tipizat, ale carui clauze erau preformulate, reclamanții nu au avut posibilitatea de a le negocia, fiindu-le impus de catre banca intregul act,reclamanții nu au avut alta posibilitate, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile paratelor, decat sa accepte in . acestea prin contractul impus ,avand caracterul unui contract de adeziune, creandu-se in detrimentul reclamanților, si in favoarea bancii, un dezechilibru vadit intre prestatii, fapt care contravine si principiilor bunei-credinte, fiind incidente dispoz. art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana prevederile reglementarilor comunitare au caracter obligatoriu pentru toate tarile membre.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, s-a pronuntat asupra interpretarii Directivei 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
In acest sens, in cauza Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero, Curtea s-a pronuntat asupra posibilitatii instantei nationale de a examina si constata din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, in aplicarea legislatiei nationale de transpunere a Directivei. In cauza Pannon GSM Zrt vs E. Sustikne G., curtea a stabilit ca art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca o clauza contractuala abuziva nu creeaza obligatii in sarcina consumatorilor si nu este necesar ca consumatorul sa fi contestat cu succes o astfel de clauza. De asemenea, s-a mai stabilit ca o instantă nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elemente de drept si de fapt necesare in acest sens, iar cand considera ca o astfel de clauza este abuziva nu o aplica.
De asemenea, in cauza C-70-10 TFUE de Krajsky suv v Presove, Curtea Regionala din Presov (Slovacia) C.J.C.E. a statuat din nou asupra interpretarii dispozitiilor Directivei 93/13/CEE, in sensul ca :“sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste . inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il duce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor”;“clauzele abuzive nu creează obligatii pentru consumator, aceasta fiind o dispozitie imperativa, o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica”;“instanta nationala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv in ipoteza in care consumatorul se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze fie pentru ca acesta nu isi cunoaste drepturile, fie pentru ca este descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o actiune in justitie”;“la incheierea contractului de credit, debitorul sa fie in posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale”.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 1, a.2, a.14 din L.193/2000, art.2 pct. 16 din OG 21/1992 și art.7 alin.1 din L.363/2007, conform celor enunțate mai sus, se va admite acțiunea și se va respinge acțiunea reconvențională.
În temeiul art. 274 cod proc. civ vor fi obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului S. T. 1500 lei cheltuieli de judecată.-f.334
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții S. T. si sotia S. A.-G., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat ”D.-Stina D.”, din municipiul D., P-ta. Bobalna, nr. 18, cam. 2, judetul Cluj, impotriva paratelor:1. B. COMERCIALA R. S.A, cu sediul in Bucuresti, .. 5, Sector 3., inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J_, C.I.F._;2.-B. COMERCIALA R.- Sucursala D., cu sediul in D., Piata Bobalna, nr. 5, judetul Cluj, inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J_, C.I.F._ și în consecință:
Anulează clauzele abuzive cuprinse în contractul de credit nr.943/06.07.2007 încheiat între B. C. Română SA prin Sucursala D. în calitate de împrumutator și reclamanți în calitate de împrumutați și coplătitori -parte din teza finala a articolului 5 din Contractul de credit, care prevede ca: “5. … Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,50 .”
-articolul 9, punctele b) si c) din Contractul de credit, care prevad urmatoarele: “9..- Pentru creditul pus la dispozitie banca percepe urmatoarele comisioane variabile in functie de evolutia pietei financiar bancare:
b.-comision de acordare credit de 1,80% flat;
c.-comision de administrare de 15,27 EUR lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct.1;
-articolul 2.6. din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.6.- Pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente se poate schimba in functie de evolutia serviciului unic al datoriei clientului fata de banca.”
-articolul 2.10.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.10. a)- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda, fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent.”
-articolul 2.11.lit. a) din Conditiile generale de creditare-Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “2.11. a)- Noul procent de dobanda de referinta va fi afisat la sediul bancii la data intrarii in vigoare a modificarii, iar dobanda rezultata se va aplica la soldul creditului existent la data modificarii. … In cazul in care, in urma modificarii nivelului dobanzii de catre B., imprumutatul nu va plati restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cel mult 10 zile de la data luarii la cunostinta, se considera ca Imprumutatul a acceptat noul nivel al dobanzii.”
-articolul 3.1. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.1.- Comisionul de acordare credit se plateste la prima tragere a creditului si se calculeaza la valoarea creditului prevazuta in contract.”
-articolul 3.7. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.7.- Pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in functie de evolutia pietelor financiar-bancare .”
-articolul 3.9. din Conditiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevede ca: “3.9.- Comisionul de administrare este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct.1 din contract.”
Obligă pârâtele la încheierea unui act adițional prin care să fie eliminate/ modificate clauzele enumerate la punctul anterior, dobânda variabilă să fie formată exclusiv din: EURIBOR la 6 luni + marja fixă 1,5 p.p. comisionul de administrare să fie calculat la soldul creditului, începând cu data introducerii prezentei.
Obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a următoarelor sume: suma de 540 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății plus dobânda legală aferentă acesteia de la data plății și până la data achitării efective, reprezentând comisionul de acordare credit, perceput și încasat de la reclamanți în mod abuziv, suma de 7453,37 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă acesteia de la data plății și până la data achitării efective, reprezentând diferența dintre dobânda percepută și încasată și dobânda reală, raportat la EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,5% de la data de 25.07.2008 și până la data introducerii acțiunii.
Obligă pârâtele în solidar să plătească reclamantului S. T. 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reconvențională.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. C. I. T. D. L.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 408/2013.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria DEJ → |
---|