Curatelă. Sentința nr. 155/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 155/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 3127/219/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 155/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. C. I.
GREFIER: S. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu intimatul B. M., având ca obiect curatelă .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, asistată de avocat B. O. M. în substituirea avocatului A. I. P., cu delegația la dosar,lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că a fost depusă la dosar ancheta socială efectuată la domiciliul părților.
Reprezentantul reclamantei susține acțiunea introdusă și nu are alte cereri de formulat în cauză.
Întrebată fiind, reclamanta P. A. declară că este de acord să fie numită curator al intimatului B. M., acesta fiind tatăl ei.
Instanța declară închisă faza de probațiune, constată dosarul în stare de judecată și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris .
INSTANȚA
Deliberând, constata ca prin cererea înregistrata sub nr._, petenta P. A. a solicitat instanței numirea sa în calitate de curator pentru B. M. pentru a-i reprezenta interesele și a-i administra bunurile în scopul reprezentării acestuia în relațiile cu autoritățile statului și orice alte instituții, în vederea gestionării tuturor drepturilor cuvenite în baza prevederilor legale.
In fapt, petenta a arătat că, întrucât numitul B. M. este bolnav, starea lui de sănătate fiind precară, îi este imposibil să-și apere singur interesele și să-și administreze bunurile. Precizează că este fiica lui B. M. și este angajată în cadrul Spitalului Municipiului D. fiind persoana cea mai indicată pentru a avea grijă de starea de sănătate și gestionarea bunurilor. Analizând actele dosarului, instanța retine următoarele:
Numitul B. M. este bolnav, starea sa de sănătate fiind precara deoarece în luna martie 2012 a suferit un accident vascular cu hemipareza dreaptă, astfel că este în imposibilitate să-și apere singur interesele și să-și administreze bunurile.
Numita P. A. este fiica acestuia, astfel cum rezulta din actul de identitate prezentat in fata instanței si depus in copie la dosar, fiind de acord cu numirea sa in calitate de curator special in vederea reprezentării intereselor bolnavului B. M. și a administrării bunurilor acestuia precum și în scopul reprezentării intimatului în relațiile cu autoritățile statului și orice alte instituții, în vederea gestionării tuturor drepturilor cuvenite în baza prevederilor legale.
Prin urmare, instanța constată cererea formulată ca fiind întemeiată și potrivit art. 109, art. 178 lit. a Noul cod civil si art. 331 C. proc. civ. o va admite urmând a fi desemnată P. A. în calitate de curator al numitului B. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulata de petenta P. A. domiciliată în D. ., ..10, județ Cluj și in consecință:
Desemnează pe numita P. A., fiica lui A. și M., CNP._ în calitate de curator a tatălui său B. M. CNP_,domiciliat în . jud. Cluj în vederea reprezentării intereselor sale ,a administrării bunurilor acestuia precum și în scopul reprezentării în relațiile cu autoritățile statului, orice alte instituții, în vederea gestionării tuturor drepturilor cuvenite acestuia în baza prevederilor legale.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 14.02.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. I. S. A.
Red.MCI/DV
Ex.4/19.02.2013
| ← Curatelă. Sentința nr. 92/2013. Judecătoria DEJ | Înregistrare tardiva a nasterii. Încheierea nr. 485/2013.... → |
|---|








