Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 202/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 202/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 2708/219/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 202/2013

Ședința publică de la 21 .02. 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C.-I. M.

GREFIER: M. L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul S. Z. A., în contradictoriu cu pârâții N. M. A. și V. R. S.A., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamantul lipsă reprezentanta acestuia av.M. G. cu delegație la dosar, pentru pârâta N. M. A. se prezintă reprezentanta acesteia av.A. L. cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei V. R. SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta reclamantului arată că nu s-a încheiat o tranzacție între părți și nu înțelege să timbreze acțiunea la valoarea de 3.026 lei și nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentanta pârâtei N. M. A. precizează că deoarece reclamantul nu înțelege să-și timbreze acțiunea, nici pârâta nu este de acord cu timbrarea acțiunii reconvenționale formulată și nu mai are alte cereri de formulat..

Instanța, nemaifiind alte cereri, declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea acțiunii principale ca insuficient timbrată și respingerea acțiunii reconvenționale ca netimbrată.

Reprezentanta pârâtei N. M. A. solicită recpingerea acțiunii principale ca insuficient timbrată și respingerea acțiunii reconvenționale ca netimbrată.

Instanța, pe baza actelor și probelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând constată că prin acțiunea formulată de reclamantul S. Z. A., în contradictoriu cu pârâții N. M. A. și V. R. S.A.se solicită să se constate că masa bunurilor comune dintre foștii soți, respectiv dintre reclamant și pârâta N. M. A., este compusă din imobilul înscris în CF.nr._, situat în D. ., ., compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară de alimente, 1 vestibul cu cota de 5,77/100 parte din părțile indivize comune, înscrise în CF col.nr. 6631. Să se constate că pasivul partajabil este format din ipoteca înscrisă pentru acest imobil, asupra imobilului situat în Bistrița, ., . CF.5408/128, bun aflat în proprietatea reclamantului. Să se dispună ca imobilul aflat în comunitatea de bunuri să fie atribuit reclamantului, împreună cu ipoteca, în cota de 1/1 parte; Să se dispună radierea din C.F nr._ a pârâtei N. M. A..

La termenul fixat pentru judecată, i s-a pus în vedere reclamantului să achite 3026

lei taxă de timbru, astfel cum prevede art. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997 și pârâtei taxa de timbru la acțiunea reconvențională.

Atât reclamantul cât și pârâta nu s-au conformat să achite taxa de timbru impusă de instanță.

Așa fiind în temeiul art. 20 din Legea 146/1997 se va anula ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul S. Z. A. și acțiunea reconvențională formulată de pârâta N. M. A..

Pentru aceste motive.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul S. Z. A. domiciliat în D. ..72 județ Cluj în contradictoriu cu pârâții N. M. A. domiciliată în D. ..18A județ Cluj și V. R. S.A cu sediul în București sect.2, ..171 județ Cluj și acțiunea reconvențională formulată de pârâta N. M. A..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. C. I. C. M. L.

Red.MCI/DV

Ex.4/27.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 202/2013. Judecătoria DEJ