Pretenţii. Hotărâre din 27-02-2013, Judecătoria DEJ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 2080/219/2012

Dosar nr._ Cod operator date cu caracter personal 3187

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL CLUJ

SENTİNȚA CİVİLĂ nr.253/2013

Ședința publică din: 27.02.2013

Instanța compusă din:

JUDECĂTOR: I. C. G.

GREFIER: T. D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta .. împotriva pârâților Asociația de proprietari a Blocului B – din D., T. G. D., H. O. A., C. S., Gădalean M., C. G., F. A., F. M., G. L., D. D. și M. A.-M., pentru plată preț.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă administrator Velios S. și avocat Văscan F., este prezentă și martora H. I., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: se procedează la audierea martorei, cele declarate sub prestare de jurământ fiind consemnate prin proces-verbal atașat separat la dosar.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul la fond.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu cheltuieli de judecată.

J U D E C Ă T O R İ A,

I. Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta .. a solicitat obligarea în solidar a pârâților Asociația de Proprietari a Blocului B – din D., T. G. D., H. O. A., C. S., Gădalean M., C. G., F. A., F. M., G. L., D. D. și M. A.-M. la plata sumei de 1.898 lei, cu titlu de diferență preț pentru lucrările de termoizolație efectuate la părțile comune ale imobilului situat în D., ..12, ., jud.Cluj, plus dobânda legală aferentă începând cu data finalizării lucrării și până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că pârâții au rămas restanți cu achitarea diferenței de preț în sumă de 1.898 lei pentru lucrările de termoizolație prestate la părțile comune ale imobilului amintit, iar în drept au fost invocate prevederile Legii nr.230/2007 privind asociațiile de proprietari, art.1164 și urm. din Noul Cod Civil, art.112 și urm. Cod proc.civ.

II. Prin întâmpinare, pârâta asociație a arătat că nu a încheiat un contract de prestări servicii cu re-clamanta, astfel că nu poate fi angajată raspunderea sa și nici a proprietarilor de apartamente. Nu se specifică data terminării lucrării pentru a se verificat termenul de prescripție.

Pârâtul C. S. a arătat prin întâmpinare că a încheiat cu reclamanta contractul nr.14/2009 pentru izolarea exterioară a blocului și a plătit toate sumele datorate (f.25).

Pârâtul D. D. a arătat prin întâmpinare că nu a încheiat cu reclamanta vreun contract pentru izolarea exterioară a aapartamentului în care locuiește, ci cu firma S.C. BCA Construct din G., la data de 03.09.2009 (f.35).

blocului și a plătit toate sumele datorate.

Pârâta Gădalean M. a arătat prin întâmpinare că a încheiat cu reclamanta contractul nr.13/2009 pentru izolarea exterioară a blocului și a plătit toate sumele datorate, inclusiv pentru părțile comune, iar reprezentantul firmei recunoaște acest lucru (f.38).

Pârâtul F. A. a arătat prin întâmpinare că a încheiat cu reclamanta contractul nr.15/2009 pentru izolarea exterioară a blocului și a plătit toate sumele datorate, inclusiv pentru părțile comune, iar reprezentantul firmei recunoaște acest lucru (f.45).

Pârâtul C. G. a arătat prin întâmpinare că la data când a încheiat cu reclamanta contractul pentru izolarea exterioară a blocului, nu s-a pus problema achitării unei sume pentru părțile comune, astfel că nu este de acord cu pretențile de plată (f.155).

III. În vederea soluționării cauzei, s-a ținut seama de înscrisurile depuse, s-a administrat proba testimonială și s-a dispus citarea pârâților la interogatoriu.

Examinând acteleși lucrările dosarului, instanța va dispune admiterea în parte a acțiunii, pentru cele ce urmează:

Potrivit actelor de la dosar și depozițiilor martorilor E. Z. F. și H. I., reclamanta a executat în toamna anului 2009 lucrări de termoizolație exterioară pentru majoritatea apartamentelor din imobilul situat în D., ..12, ., județul Cluj, inclusiv a părților indivize comune, constând în porțiunea pereților exteriori situată deasupra etajului IV, a intrării în casa scării și a tavanului aferent, precum și reparații cu aplicare de tencuială și vopsire a soclului aferent scării de . de la intrare.

Or, plecât de la dispozițiile art.47 din Legea asociațiilor de proprietari nr.230/2007, coroborat cu art.44 și urm. din H.G. nr.1588/2007, de aprobare a normelor metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, rezultă regula în conformitate cu care proprietarii de aparta- mente au obligația de a plăti cota de contribuție în cadrul cheltuielilor pentru lucrările de reparații, reabilitare și eficiență energetică la părțile de construcții aflate în proprietate comună.

Așa fiind, pârâții care nu au plătit, în tot sau în parte, cheltuielile cu materialele și manopera pentru lucrările de reparații și termoizolație exterioară a părților aflate în proprietate comună, aferente scării blocului unde locuiesc, sunt ținuți să le achite pro-parte, astfel cum apar nominalizați cu sume defalcate în mod corespunzător – materiale și manoperă – în tabelul întocmit de fostul administrator al asociației (f.121), debit însumând 1.781,86 lei, iar nu 1.898 lei cum a pretins reclamanta.

Este vorba de pârâții F. M., G. L., D. D., M. A.-M., C. G. și C. S., constatându-se că ceilalți pârâți și-au achitat în întregime cota parte de contribuție.

Astfel, pârâții amintiți au de achitat următoarele sume:

- F. M. un total de 352,44 lei, din care 146,24 lei materiale și 206,2 lei manoperă;

- G. L. un total de 302,44 lei, din care 96,24 lei materiale și 206,2 lei manoperă;

- D. D. un total de 302,44 lei, din care 96,24 lei materiale și 206,2 lei manoperă;

- M. A.-M. un total de 502,44 lei, din care 296,24 lei materiale și 206,2 lei manoperă;

- C. G. un total de 206,2 lei manoperă;

- C. S. un total de 115,9 lei, din care 16,7 lei materiale și 99,2 lei manoperă.

În considerarea celor expuse, se va dispune obligarea pârâților nominalizați, la plata sumelor cu pricina, inclusiv a dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii, când a operat punerea lor efectivă în întârziere și până la data achitării efective a debitului ce revine fiecăruia în parte, în solidar cu pârâta asociație.

Față de ceilalți pârâți proprietari de apartamente, acțiunea se va respinge ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art.274, 276 Cod procedură civilă,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte acțiunea reclamantei .., cu sediul în D., ..71, ., județul Cluj, formulată împotriva pârâților F. M., domiciliat în D., ..12, ., ., G. L., domiciliat în D., ..12, ., ., D. D., domiciliat în D.,

..12, ., ., M. A.-M., domiciliată în D., ..12, ., ., C. G., domiciliat în D., ..12, ., . și C. S., domiciliat în D., ..12, ., . și în consecință:

1. Obligă pârâții, în solidar cu pârâta Asociația de Proprietari a Blocului B, cu sediul în D., ..12, ., jud.Cluj,să plătească reclamantei următoarele sume:

- F. M. suma de 352,44 lei;

- G. L. suma de 302,44 lei;

- D. D. suma de 302,44 lei;

- M. A.-M. suma de 502,44 lei;

- C. G. suma de 206,2 lei;

- C. S. suma de 115,9 lei.

2. Obligă pârâții nominalizați la pct.1, în solidar cu pârâta Asociația de Proprietari a Blocului B, să plătească reclamantei și dobânda legală pentru sumele datorate, calculată cu începere de la data introducerii acțiunii - 30.08.2012 și până la data achitării efective a debitului ce revine fiecăruia în parte.

3. Respinge acțiunea reclamantei față de pârâții T. G. D., H. O. A., Gădalean M. și F. A., ca neîntemeiată.

4. Obligă pârâții nominalizați la pct.1, în solidar cu pârâta asociație, să plătească creditoarei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.

Judecător, Grefier,

I. C. G. T. D. L.

Tehnored.I.C.G.

Nr.ex.14.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 27-02-2013, Judecătoria DEJ