Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 824/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 824/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 312/220/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 824

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . S.R.L. în contradictoriu cu pârâta .. SRL, având ca obiect emitere ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. R., în reprezentarea reclamantei, lipsește pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află în stare de judecată.

Fiind primul termen de judecată, instanța, din oficiu, verifică competența generală, conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială, conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă, și teritorială, în baza art. 5 din regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului Uniunii Europene și art. 7 din contzractul de subantrepriză din data de 23.10.2013, apreciind că Judecătoria D. este competentă în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 238 alin.1 din NCPC instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.

Reprezentanta reclamantei apreciază că la acest termen cauza se poate judeca întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat. Depune la dosar chitanțe privind plata cheltuielilor de judecată.

Văzând că nu s-au solicitat probe noi, nu s-au invocat excepții, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Avocat A. R., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reiterând aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 26 febr.2015, reclamanta – creditoare S.C. T. S. ELECTRIC SRL a chemat în judecată pe pârâta – debitoare . SRL, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată împotriva debitoarei, prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 10.305,50 Euro, reprezentând contravaloarea manoperă și materiale conform facturii fiscale nr. TEO000260/01.08.2014 scadentă la data de 11 august 2014, precum și la penalități de întârziere de 0,1% /zi a debitului restant până la achitarea în integralitate a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, susține că au existat relații contractuale între cele două societăți constând în prestări servicii de manoperă instalare parc fotovoltaic, precum și livrări de materiale necesare parcului fotovoltaic, conform contractului de subantrepriză din data de 23 oct.2013.

Învederează faptul că debitoarea a achitat facturi emise anterior de reclamantă pentru lucrările efectuate, însă nu a mai achitat factura a cărei plată o solicită fără a le comunica vreo justificare.

Deși a încercat o rezolvare amiabilă a situației, debitoarea fiind notificată prin emiterea unei somații, conform art. 1014 C.p.c. la data de 15 nov.2014, însă nu a înțeles în a achita debitul.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1013 și urm. C.proc. civ.,

În probațiune înțelege a se folosi de proba cu înscrisuri, fapt pentru care a atașat cererii somația emisă la data de 15 nov.2014 cu dovezi de comunicare; factură fiscală nr. TEO000260/01.08.2014; contract de Subantrepriză din 23 oct. 2013; chitanță privind plata taxei de timbru și împuternicire avocațială (fil.3-15;21-25).

Pârâta nu s-a prezentat la proces, nu a formulat întâmpinare sau alte apărări scrise.

Examinând înscrisurile atașate de reclamantă în dovedirea cererii, instanța reține ca întemeiată acțiunea, urmând să o admită din următoarele considerente:

Între părțile prezentei cauze, creditoarea . SRL și debitoarea . SRL au avut loc o . relații intre profesioniști prin care creditoarea a prestat debitoarei servicii cu privire la instalația fotovoltaică GI.MI ROM SRL în România cu putere totală de 520,38 Kwp în schimbul unui preț. Pentru recuperarea prețului creditoarea a emis factura fiscală nr. TEO000260/01.08.2014 pentru suma de 10.305,50 EURO.

La baza emiterii facturii fiscale de mai sus a fost contractul de subantrepriză din data de 23.oct.2013 prin care ambele părți au convenit asupra serviciilor pe care creditoarea urma a le efectua, asupra prețului serviciilor și a modalității de plată. Totodată, prin același contract părțile au stipulat la art. 7 o clauză de competență, atribuind soluționarea eventualelor litigii ce decurg din contract Judecătoriei D. și instanțelor ierarhic superioare acesteia iar legea aplicabilă a fost stabilită ca fiind legea română.

Instanța constată că deși factura fiscală depusă la dosar nu poartă semnătura debitoarei, aceasta este considerată acceptată având în vedere că a fost emisă în baza unui contract asumat de ambele părți.

Instanța reține că cererea prin care se declanșează procedura ordonanței de plată, reglementată de art. 1013 NCPC, trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de această procedură specială.

Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanță, în principiu, izvorul acestei obligații, fiind însă necesar ca această obligație să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

În al doilea rând, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, iar termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului să se fi împlinit ori debitorul să fie decăzut din beneficiul termenului.

Din punct de vedere procedural, instanța constată că reclamanta creditoare a somat debitoarea pentru plata debitului, respectând prevederile art. 1014 NCPC.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 1013 NCPC pentru admiterea cererii creditoarei, creanța în sumă de 45.859,48 lei (echivalentul a_,5 EURO), reprezentând debit neachitat, având caracter cert, lichid și exigibil și reprezentând o obligație de plată născută ca urmare a relațiilor comerciale stabilite între părți.

Astfel, existența creanței rezultă din factura fiscală emisă în baza unui contract de subantrepriză însușit de părți prin semnătură, cuantumul creanței este determinat prin aceleași înscrisuri, iar în ceea ce privește exigibilitatea creanței părțile au stabilit termenul de plată în privința prețului pentru serviciile prestate, 10 zile de la emiterea facturii, respectiv 11.08.2014, conform art. 8 alin. 3 pct. 4 din contractul de subantrepriză.

Cu privire la penalitățile de întârziere, potrivit art. 1017 NCPC, părțile pot stabili nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere a debitului. Potrivit art. 8 alin. 4 din contract, pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor sale, respectiv întârzierea la plată a facturilor de către subantreprenor, debitoarea s-a obligat la plata unei penalități în cuantum de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.

Pentru aceste considerente, instanța, având în vedere disp. art.1021 din NCPC, va admite cererea creditoarei și va emite ordonanța de plată, obligând debitoarea să achite creditoarei suma de 45.859,48 lei (echivalentul a_,5 EURO)– reprezentând debit neachitat precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadentă, respectiv 11.08.2014 până la plata efectivă a debitului. Va stabili termen de plată în 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Având în vedere culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanța va obliga pârâta debitoare la plata către reclamanta creditoare a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2000 lei onorariu avocat și 200 lei reprezentând taxa de timbru.

Pentru aceste motive

În numele legii

H O T Ǎ R Ǎ Ș T E

Admite cererea formulată de creditoarea . SRL, cu sediul procedural ales la Cabinete de avocat Asociate „P. și A.” din D., ., ., împotriva debitoarei .. SRL cu sediul în Italia, Cesena (FC) .. 144, având ca obiect ordonanță de plată, și in consecință:

Obligă debitoarea la plata sumei de 45.859,48 lei (echivalentul a_,5 EURO)– reprezentând debit neachitat precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadentă, respectiv 11.08.2014 până la plata efectivă a debitului.

Fixează termen de plata 30 de zile de la comunicare.

Obligă pârâta debitoare la plata către reclamanta creditoare a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare in 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red. DIH

Tehnored. I.S. 23 Iunie 2015/4 ex./emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 824/2015. Judecătoria DETA