Obligaţie de a face. Sentința nr. 757/2016. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 757/2016 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 757/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDDET:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR :757
Ședința camerei de consiliu din data de 24 mai 2016
Completul compus din:
Președinte: A. P. M.
Grefier: V. F.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții T. N., T. A., C. A. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 2 din NCPC, reclamantei i s-a comunicat în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, respectiv: să depună taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, punându-i-se în vedere ca în termen de 10 zile de la comunicare să completeze cererea cu mențiunile solicitate, sub sancțiunea anulării cererii conform art. 200 alin. 2 din NCPC.
Se mai reține faptul că la dosar s-a depus procesul –verbal de înmânare din care rezultă faptul că procedura de comunicare a rezoluției către reclamant s-a realizat la data de 6.05.2016, iar termenul de complinire a lipsurilor a fost 17.05.2016, reclamantul necomplinind lipsurile cererii de chemare în judecată.
Apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 200 alin 3 NCPC, instanța rămâne în pronunțare cu privire la anularea cererii.
INSTANȚA
Cu privire la anularea cererii în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin 4 NCPC, reține următoarele:
Prin Rezoluția întocmită la primirea dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 200 NCPC s-a dispus comunicarea reclamantei în scris a lipsurilor cererii de chemare în judecată, - să achite taxa judiciară de timbru cu suma de 20 lei, sub sancțiunea anulării.
Se mai reține faptul că la dosar s-a depus procesul – verbal de înmânare din care rezultă faptul că procedura de comunicare a lipsurilor cererii către reclamant s-a realizat la data de 6.05.2016, iar termenul de complinire a lipsurilor a fost 17.05.2016.
Întrucât până la data de 17.05.2016, se constată că reclamanta nu a complinit lipsurile cererii de chemare în judecată, nu a achitat taxa judiciară de timbru cu suma de 20 lei fiind împlinit termenul prevăzut de lege în acest sens, în temeiul art. 200 alin.4 NCPC și ale 197 NCPC, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
DISPUNE
În temeiul art. 200 alin. 4 Cod procedură civilă anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI_, cu sediul procedural ales în Timișoara, . Timișoara, nr. 5, etaj 2, ., la S.C.A. C. și Asociații, în contradictoriu cu pârâții T. N., cu domiciliul în Lugoj, .. 5B, ., județul T., T. A., cu domiciliul în Hunedoara, ., ., C. A. M., cu domiciliul în Timișoara, ., ., având ca obiect obligație de a face.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2016.
Președinte Grefier
A. P. M. V. F.
Redactat APM 24.05.2016.
Tehnoredactat FV 24.05.2016.
3 exemplare / 1 ex comunicat reclamantei.
| ← Contestatie la executare. Hotărâre din 09-02-2016,... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 754/2016. Judecătoria DETA → |
|---|








