Contestaţie la executare. Sentința nr. 4376/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 4376/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 6092/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4376/2013

Ședința publica din data de 7 noiembrie 2013

Instanța constituita din:

Președinte: R. M.

Grefier: M. G. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de contestatoarea Ciucula V., în contradictoriu cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara ș.a., având ca obiect - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 NCPC, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față constată:

Prin contestația la executare formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 07 august 2013, contestatoarea C. V., cu domiciliul municipiul Hunedoara, .. 6, ., ., a solicitat în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T., cu sediul în loc. Timișoara, ., jud. T., Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, cu sediul în loc. D., .. H3, parter, jud. Hunedoara și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Hunedoara, cu sediul în mun. Hunedoara, .. 10, jud. Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea somației nr._/12.07.2013, a titlului executoriu nr._/12.07.2013 emise de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Hunedoara precum și anularea executării silite începută în dosarul execuțional, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în esență, contestatoarea a arătat că în data de 30 august 2011 2011, fiind în concediu de creștere a copilului, a încheiat cu S.C. GRAWE ROMÂNIA ASIGURĂRI S.A. un contract de agent, contract care nu și-a produs efectele deoarece contestatoarea nu a depus documentele solicitate de această societate. În continuare, contestatoarea a arătat că la data de 25.03.2013 i s-a comunicat de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție socială Hunedoara decizia nr._ prin care i s-a adus la cunoștință faptul că în perioada 01 august 2011 – 01 octombrie 2012 a realizat venituri, împotriva căreia contestatoarea a formulat contestație la data de 26 aprilie 2013. În urma respingerii contestației, la data de 25.07.2013 i-a fost comunicată contestatoarei somația nr._/12.07.2013. În continuare, contestatoarea a arătat că s-a prezentat la sediul societății de asigurare unde i s-a comunicat că din greșeală a fost trecut codul său de agent în locul agentului care a încheiat polițele, respectiv d-na S. M..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172-173 ale Codului de procedură fiscală, art. 56, art. 109 – 111, art. 711 și urm. ale Codului de procedură civilă, O.U.G. nr. 74/2013, H.G. nr. 506/2013.

Contestatoarea a anexat cererii în fotocopii: somația nr._/12.07.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Hunedoara, titlul executoriu nr._/12.07.2013 emis de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Hunedoara, contractul de agent nr. 643/30.11.2011, declarația numitei S. M. de la data de 25 aprilie 2013, cerere înscriere în audiență către S.C. GRAWE ROMÂNIA ASIGURĂRI S.A., din data de 11 aprilie 2011, decizia nr._/25 martie 2013, contestația împotriva deciziei nr._/25 martie 2013 din data de 26 aprilie 2013, decizia de soluționare a contestației nr. 5234/08 mai 2013.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune admiterii contestației având în vedere că contestatoarea nu a făcut dovada că titlul executoriu nr._/12.07.2013 emis de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Hunedoara a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească sau că a fost suspendată executarea acestuia. A arătat de asemenea că acțiunea formulată vizează legalitatea titlului executoriu față de care nu s-au utilizat toate căile de atac prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu suma de 612,90 lei taxă judiciară de timbru, anulată la dosar.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând contestația la executare de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie contestatie împotriva actelor de executare silita, efectuate de către D.G.R.F.P. T. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Hunedoara, conform procedurii reglementate de Codul de procedura fiscală.

Atât somatia nr._/12.07.2013 și titlul executoriu nr._/12.07.2013 au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Hunedoara în baza deciziei nr. 9628 din 25 martie 2013 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție socială Hunedoara.

In cauză, există titlu executoriu astfel cum este reglementat de dispozitiile art. 145 Cod proc. fiscala și competența de a soluționa o astfel de contestație la executare revine, potrivit art. 172 alin. 4 Cod proc. fiscala, instanței judecătorești competente.

Față de dispozițiile art. 650 din Noul Cod proc. civilă raportat la dispozițiile art. 136, alin. 5 din Codul de procedură fiscală instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. de soluționare a cauzei, invocată de instanță din oficiu și, în consecință:

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea C. V., cu domiciliul municipiul Hunedoara, .. 6, ., ., în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T., cu sediul în loc. Timișoara, ., jud. T., Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, cu sediul în loc. D., .. H3, parter, jud. Hunedoara și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Hunedoara, cu sediul în mun. Hunedoara, .. 10, jud. Hunedoara în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

R. M. M. G. M.

R.M./M.G.M.

4 ex./ 19 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4376/2013. Judecătoria DEVA