Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1557/2013. Judecătoria DOROHOI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1557/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1683/222/2011*
Dosar nr._ -partaj bunuri comune-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 1557
Ședința publică din 03 octombrie 2013
Președinte – N. M. I.
Grefier – S. M.
Pe rol pronunțarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul C. C. D. cu domiciliul în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtele I. L. M. cu domiciliul în .. Hilișeu H., jud. B. și I. V. cu domiciliul în .. B., având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 26 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, la data de 03 octombrie 2013.
JUDECATA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ 2010 din 10.05.2011, reclamantul C. C. D. cu domiciliul în ., jud. B. a chemat în judecată pârâta I. L. M. cu domiciliul în .. Hilișeu H. jud. B. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună partajarea sumei de 10.000 lei în cotă de ½ pentru fiecare reprezentând avans achitat în timpul căsătoriei pentru cumpărarea unui imobil conform promisiunii de vânzare nr. 2038/17.09.2009 precum și restituirea bunurilor mobile dobândite înainte de căsătorie și care au rămas în imobilul unde au avut domiciliul conjugal.
În motivarea acțiunii arată că prin sentința civilă nr. 634 din 07 aprilie 2010 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta, că în timpul căsătoriei cu aceasta au achitat împreună suma de 10.000 lei pentru cumpărarea unui imobil situat în satul Hilișeu H., jud. B., că după divorț pârâta a dobândit imobilul prin urmare solicită ca aceasta să fie obligată să achite ½ din suma care a fost achitată cu titlu de avans. Mai arată că pârâta refuză să îi predea bunurile care au fost dobândite de către dânsul înainte de căsătorie respectiv un televizor marca Samsung, un DVD, o mașină de tuns marca Philips, o geacă din piele, o haină de stofă neagră, un aragaz, o geacă din fâș de culoare bej, 5 cămăși din stofă, 3 perechi de pantaloni din stofă, 2 pături, o pelerină de culoare verde, 2 perechi de pantofi și trei pulovere.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 634 din 07 aprilie 2010 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr._, factura fiscală . FA4 NRO nr._ din 14.06.2007, factura fiscală . VFA nr._ din 16.04.2006, contract de vânzare în rate nr. 8100 din 16.04.2006, contract de vânzare în rate nr._ din 14.06.2007 și a solicitat proba cu martori.
Pârâta I. L. M. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională (fila 9) prin care arată că în timpul căsătoriei cu pârâtul a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare cu numitul A. C., că s-a achitat cu titlu de avans suma de 10.000 lei însă vânzarea nu s-a perfectat deoarece nu au reușit să achite întregul preț al imobilului. Mai arată că în timpul căsătoriei a locuit împreună cu pârâtul la părinții ei însă după divorț nu a rămas la locuința acestora nici unul dintre bunurile indicate în acțiune. Solicită obligarea reclamantului la plata chiriei în sumă de 300 lei pe lună pentru perioada în care acesta a locuit la părinții ei.
Prin Sentința civilă nr. 107 pronunțată de în ședința publică din data de 18 ianuarie 2012, Judecătoria D. a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.
Prin Decizia civilă nr. 669R din 19 septembrie 2012, Tribunalul B. a admis recursul declarat de către reclamantul C. C. D. și a casat Sentința civilă nr. 107/18.01.2012 și a trimis spre rejudecare cauza ce face obiectul dosarului nr._ .
Instanța de control judiciar, în considerentele deciziei de casare, a arătat că se impune o eventuală suplimentare a a probatoriului sub aspectul existenței bunurilor solicitate și persoana în posesia căreia se află aceste bunuri.
Prezenta cauză a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ iar președintele completului inițial investit s-a abținut cerere care a fost admisă prin Încheierea nr. 1017/31.10.2012. Completul C3 a fost legal investit prin distribuirea aleatorie a cauzei.
Prin precizarea depusă la dosarul cauzei la data de 24.01.2013, reclamantul Caliniciuc C. D. a precizat acțiunea sub aspectul obiectului precum și a părților cu care înțelege a se judeca în contradictoriu.
Prin această precizare, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. L. M., partajarea sumei de 10.000 lei în cote de ½ fiecare reprezentând avans achitat în timpul căsătoriei pentru cumpărarea unui imobil conform promisiunii de vânzare nr. 2038/17.09.2009.
De asemenea, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I. L. M. și I. V., restituirea bunurilor mobile dobândite înainte de căsătorie respectiv:
- televizor Samsung în valoare de 650 lei;
- DVD Samsung în valoare de 220 lei;
- mașină tuns Philips în valoare de 200 lei;
- geacă piele în valoare de 250 lei;
- haină stofă neagră în valoare de 100 lei;
- aragaz în valoare de 400 lei;
- geacă fâș bej în valoare de 50 lei;
- 5 cămăși stofă în valoare de 100 lei;
- 3 perechi pantaloni stofă în valoare de 150 lei;
- 2 pături în valoare de 150 lei;
- 1 pelerină verde în valoare de 45 lei;
- 2 perechi pantofi în valoare de 100 lei;
- 3 pulovere în valoare de 100 lei.
La termenul din data de 28 martie 2013, instanța a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorilor D. D. și C. R. și de asemenea a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea și evaluarea bunurilor mobile ce fac obiectul petitului de restituire .
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expert B. Sarmiza a arătat că nu i s-au prezentat bunurile ce fac obiectul cererii de restituire și, în consecință, a procedat la evaluarea bunurilor pe baza susținerilor și înscrisurilor depuse de părți.
I. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma capătului secundar al cererii principale respectiv restituirea unor bunuri mobile, instanța reține următoarele:
Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I. L. M. și I. V., restituirea bunurilor mobile dobândite înainte de căsătorie respectiv:
- televizor Samsung în valoare de 650 lei;
- DVD Samsung în valoare de 220 lei;
- mașină tuns Philips în valoare de 200 lei;
- geacă piele în valoare de 250 lei;
- haină stofă neagră în valoare de 100 lei;
- aragaz în valoare de 400 lei;
- geacă fâș bej în valoare de 50 lei;
- 5 cămăși stofă în valoare de 100 lei;
- 3 perechi pantaloni stofă în valoare de 150 lei;
- 2 pături în valoare de 150 lei;
- 1 pelerină verde în valoare de 45 lei;
- 2 perechi pantofi în valoare de 100 lei;
- 3 pulovere în valoare de 100 lei.
Potrivit art. 555 Cod civil, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si perpetuu care confera titularului, exercitiul liber si nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosinta si dispozitia - afara de cazul în care dreptul este dezmembrat prin vointa acestuia din urma.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și ale Libertăților Fundamentale, potrivit căruia: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”, astfel că dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului său, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispozitia.
Cel mai energic mijloc de aparare al dreptului de proprietate este actiunea în revendicare, definite în art. 563 cod civil ca fiind actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar sau de la o altă persoană.
Astfel, condiția primordială pentru admiterea unei cereri de restituire a unui bun de către proprietarul neposesor o reprezintă existența în patrimoniul neposesorului a bunului revendicat.
Prin înscrisurile și probatoriul administrat în cursul celor două cicluri procesuale, instanța reține că reclamantul a făcut dovada existenței în patrimoniul său doar a unui DVD Samsung 365 (f. 21 dosar_ ), a unui televizor Samsung 21MO63 (f. 22 dosar_ ) și a unui aragaz precum și a faptului că a dus aceste bunuri mobile la imobilul unde a locuit respectiv la imobilul pârâtei I. V..
Existența aragazului dus la imobilul pârâtei I. V. este reținută de instanță în lumina poziției procesuale a acesteia exprimată la data de 14 septembrie 2011 și consemnată în practicaua încheierii de ședință de la acea dată (f. 27 dosar_ ).
Față de existența celorlalte bunuri mobile precum și a posesie ilicite a pârâtei asupra acestora, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada existenței determinate a acestor bunuri și de asemenea nu a făcut dovada faptului că aceste bunuri se află sau au fost în posesia reclamantelor deși potrivit art. 1169 Cod civil 1864 avea această obligație.
În acest sens, instanța observă faptul că întreaga existență a bunurilor este sprijinită de către reclamant prin proba cu martori care însă nu au putut oferii informații certe privitoare la litigiul dedus judecății.
Astfel, martorul G. F. propus de reclamant și aflat în relație de prietenie cu acesta a relatat, sub prestare de jurământ, faptul că reclamantul s-a mutat împreună cu soția sa (pârâta I. L. M.) având asupra sa o . bagaje voluminoase și un televizor. Martorul a făcut precizarea că a fost efectuat un singur transport însă nu a putut preciza ce se afla în bagajele reclamantului (f. 26 dosar_ ).
Mai mult, martorul T. M. D. propus de reclamant a arătat că a fost solicitat de reclamant să-l ducă în loc. Hilișeu H. pentru a-și lua o . lucruri de la socrii săi și deși acesta a fost însoțit de organele de poliție nu a reușit să-ți recupereze bunurile. Martorul a făcut precizarea că reclamantul a făcut vorbire de niște bunuri de interes personal fără a le identifica, un DVD și alte bunuri (f. 44 dosar_ )
De asemenea, martorul Ciobărcianu V. propus de reclamant a arătat că l-a ajutat pe reclamant la încărcarea unor bunuri însă nu a indicat decât aragaz, DVD și niște haine fără a putea identifica aceste bunuri.
În al doilea ciclu procesual, instanța, având în vedere îndrumările instanței de control judiciar, a procedat la suplimentarea probatoriului având ca obiect identificarea bunurilor ce fac obiectul obligaței de restituire și a dispus administrarea probei cu martorii C. R. și D. D. precum și proba cu expertiză.
Nici aceste probe nu au putut dovedi identitatea bunurilor pe care le-a avut în posesie reclamantul la momentul mutării împreună cu soția sa și mai mult nu a putut dovedi faptul că reclamantele exercită o posesie ilicită asupra acestor bunuri.
Astfel, martorul C. R. propus de reclamant a relatat că orice informație pe care o poate prezenta instanței o cunoaște de la numitul Gheața F. (martorul audiat în primul ciclu procesual) sau din auzite (f. 39).
De asemenea, martorul D. D. propus de reclamant a relatat că orice informație pe care o poate prezenta instanței o cunoaște de la numitul Gheața F. (martorul audiat în primul ciclu procesual) sau din auzite (f. 40).
Instanța nu poate reține în favoarea susținerilor reclamantului aceste mărturii dat fiind faptul că ambii martori au arătat că nu au luat la cunoștiință de faptele relatate ex proprii sensibus ci doar din auzie de la martorul G. F. (care deși audiat nu a relatat faptele menționate de martori) sau din auzite în . de aceste aspecte, instanța urmează a admite în parte capătul de cerere formulat de reclamant și va dispune obligarea pârâtelor la restituirea DVD-ului Samsung 365, televizorului Samsung 21MO63 și a unui aragaz cu 3 ochiuri și cuptor.
II. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma capătului prim al cererii principale respectiv restituirea unor bunuri mobile, instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 21.08.2008, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 634 din 07 aprilie 2010 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr._ .
În timpul căsătoriei, părțile au încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2038 din 17 septembrie 2009 BNP T. D. – P. L. în baza căruia au achitat suma de 10.000 lei reprezentând avans pentru achiziționarea imobilului situat în extravilanul comunei Hilișeu H. și înscris în CF 380/N Hilișeu H..
Potrivit înscrierii de sub B4 din cartea funciară_ provenită din conversia de pe hârtie a CF 380 Hilișeu H., în baza Încheierii CF nr._/25.11.2011, pârâtei I. L. M. i-a fost notat dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 4300 mp și a construcțiilor aferente respectiv casă de locuit de sub A1.1, grajd de sub A1.2 și șopron de sub A1.3 număr cadastral 647 situate în extravilanul localității Hilișeu H..
Imobilul a fost dobândit la data de 25 noiembrie 2011, în calitate de bun propriu, de către pârâta Iachinschi L. E. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1512/2011 BNP I. A. fără să fi fost stabilit prețul de transfer al imobilului.
Întrucât în contractul de vânzare cumpărare nr. 1512/2011 nu s-a indicat prețul de vânzare cumpărare al imobilului și nici modul de plată al acestui preț, instanța reține că imobilul în cauză a fost dobândit la prețul de 30.000 lei (prețul stabilit în cuprinsul antecontractului nr. 2038/2009) iar avansul în cuantum de 10.000 lei a fost achitat în timpul căsătoriei părților de către ambi soți.
Având în vedere faptul că suma de 10.000 lei a fost achitată în cursul căsătoriei și dispozițiile art. 473 Cod civil 1864, instanța reține că acestă sumă reprezintă un bun ce este supus comunității devălmașe de bunuri între soți și în consecință supus sistării stării de codevălmășie.
Potrivit art. 30 alin. 1 și 3 din Codul familiei - text legal care se aplica părților, având în vedere data dobândirii bunurilor comune - bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Instanța reține, în temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor, că imobilele sus menționate sunt bunuri comune ale soților, fiind dobândite de aceștia în timpul căsătoriei lor. Niciuna dintre părți nu a contestat caracterul de bun comun.
În privința contribuției la dobândirea bunurilor comune, legea prezumă contribuția egală a soților, dar se poate face proba că unul dintre soți a contribuit mai mult la obținerea bunurilor comune.
Instanța reține că, la încetarea stării de comunitate, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș, în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitatea de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu anumite categorii de bunuri. Astfel, cota de contribuție a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune urmează a se stabili asupra întregii comunități.
În tăcerea legii, potrivit practicii judiciare și doctrinei, instanța chemată să hotărască asupra cotelor – părți cuvenite fiecărui codevălmaș va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.
Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și, deci, împărțeala acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.
În cauză, părțile nu au solicitat și nici nu au administrat probe care să facă dovada unei cote de contribuție mai mare de 50% și în consecință, instanța constată că pentru dobândirea sumei de 10.000 lei părțile au avut o contribuție de ½ fiecare.
În virtutea principiului disponibilității precum și a faptului că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, instanța urmează a admite capătul prim de cerere și va dispune sistarea stării de devălmășie asupra sumei de 10.000 lei pe care o va atribui pârâtei și de asemenea va obliga pârâta I. L. M. la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de sultă.
III. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii reconvenționale, instanța reține următoarele:
Prin cererea depusă la data de 01.06.2012, respectiv în primul ciclu procesual, pârâta-reclamantă reconvențional I. L. M. a solicitat obligarea reclamantului –pârât reconvențional la plata sumei de 300 lei/lună cu titlu de chirie pe o perioadă de 18 luni.
Potrivit art. 1411 Cod civil 1864 locațiunea lucrurilor este un contract prin care una din părțile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat.
Potrivit art. 1416 Cod civil 1864 dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, și una din părți îl neagă, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi prețul și chiar când s-ar zice ca s-a dat arvuna.
În speța dedusă judecății, reclamanta reconvențional I. L. M. nu a făcut dovada încheierii contractului de închiriere deși potrivit art. 1169 Cod civil 1864 avea această obligație.
Față de aceste aspecte, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențional I. L. M..
În cel de-al doilea ciclu procesual, mandatara reclamantei reconvențional I. L. M., într-un mod confuz, a precizat cererea reconvențională în sensul obligării pârâtului la plata unei sume de 5.000 lei reprezentând cotă parte dintr-un eventual împrumut angajat de soți.
Față de acest împrumut instanța urmează a respinge și acest capăt de cerere pe același considerent ca și celalalt capăt de cerere respectiv nedovedirea împrumutului.
Astfel, instanța reține că singura probă depusă de către părți este una preconstituită respectiv un act încheiat de reclamanta reconvențional cu sora acesteia și care prezenta modificări în sensul introducerii ca parte a pârâtului reconvențional.
Întrucât, reclamanta reconvențional nu a făcut dovada existenței în pasivul comunității de bunuri a sumei de 5.000 lei, deși potrivit art. 1169 Cod civil 1864 avea această obligație, instanța urmează a respinge aceast capăt de cerere și în consecință întreaga cerere reconvențională.
IV. Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma cheltuielilor de judecată solicitate, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 274 cod procedură civilă rezulta ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata. La baza obligatiei de restituire stă culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.
Reclamantul Calininciuc C. D. a avansat cu titlu de cheltuieli de judecată următoarele sume:
- 50 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2011 (f. 4 dosar_ );
- 50 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2011 (f. 14 dosar_ );
- 275,45 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2011 (f. 35 dosar_ );
- 500 lei onorariu avocat în baza chitanței nr. 418/2011 (f. 45 dosar_ )
- 168 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2012 (f. 10 dosar_ recurs);
- 500 lei avans onorariu expert în baza chitanței nr._/1 (f. 43 dosar_ )
Pârâta I. L. M. a avansat cu titlu de cheltuieli de judecată următoarele sume:
- 251 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2011 (f. 36 dosar_ );
- 150 lei taxă judiciară de timbru în baza chitanței nr._/2011 (f. 37 dosar_ );
Instanța, față de poziția procesuală a pârâtelor reține culpa procesuală a acestora și va dispune obligarea acestora în solidar la plata cheltuielilor de judecată însă numai în limita în care a admis cererea de chemare în judecată.
În privința taxei judiciare de timbru, instanța reține că reclamantul a achitat pentru ambele capete de cerere precum și pentru recurs în total suma de 543,45 lei. Întrucât instanța a admis doar în parte capătul secund al cererii de chemare în judecată instanța va obliga pârâtele doar în limita în care instanța a admis acțiunea.
În acest sens, instanța reține că pentru primul capăt de cerere reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei în timp ce pentru al doilea capăt de cerere a achitat suma de 225,45 lei. Potrivit Legii 146/1997, taxa de timbru aferentă bunurilor pentru care instanța a dispus restituirea este în cuantum de 56 lei pentru fond și 28 lei pentru recurs.
Astfel, instanța reține că taxa de timbru achitată în recurs de către reclamant este de 75 lei pentru capătului prim de cerere și de 93 lei pentru capătul secund de cerere.
Față de aceste aspecte instanța va dispune obligarea pârâtei I. L. M. la plata către reclamant a sumei de 225 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru fond și recurs aferentă capătului de cerere prim.
De asemenea, instanța va dispune obligarea în solidar a pârâtelor I. L. M. și I. V. la plata către reclamant a sumei de 84 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru fond și recurs aferentă capătului de cerere secund.
În privința cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu expert B. Sarmiza instanța reține că în cauză s-a dispus evaluarea unui număr de 13 articole iar restituire s-a dispus pentru un număr de 3 articole.
Față de acest aspect instanța va dispune obligarea solidară a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert însă numai proporțional cu numărul articolelor pentru care s-a dispus restituirea. Astfel, instanța va dispune obligarea în solidar a pârâtelor I. L. M. și I. V. la plata către reclamant a sumei de 116 lei (500 lei: 13 articole * 3 articole) cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
În privința cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, instanța reține că reclamantul a achitat cu titlu de onorariu avocat suma de 500 lei pentru ambele capete de cerere. Având în vedere admiterea în parte a acțiunii, instanța va proceda la defalcarea onorariului de avocat pe cele două capete de cerere și ulterior va dispune obligarea în solidar a pârâtelor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat după cum urmează: pentru primul capăt de cerere onorariul avocat aferent acestuia este de 100 lei în timp ce pentru cel de-al doilea onorariul este 400 de lei.
Întrucât instanța a admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere, va dispune obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente capătului II de cerere reprezentând onorariu avocat; pentru primul capăt de cerere instanța va obliga pârâta I. L. M. la plata sumei de 100 lei cu titlu de onorariu avocat
Întrucât instanța a respins cererea reconvențională în întregime, instanța va urma a respinge, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, și cererea de obligare a pârâtului reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențional I. L. M. cu domiciliul în .. Hilișeu H., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul reconvențional C. C. D. cu domiciliul în ., jud. B. ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. D. cu domiciliul în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtele I. L. M. cu domiciliul în .. Hilișeu H., jud. B. și I. V. cu domiciliul în .. Hilișeu H., jud. B. și în consecință:
Obligă în solidar pârâtele L. M. și I. V. să restituie reclamantului C. C. D. următoarele bunuri: DVD Samsung 365, televizor Samsung 21MO63 și aragaz cu 3 ochiuri și cuptor.
Dispune sistarea stării de devălmășie asupra avansului achitat în baza antecontractului autentificat sub nr. sub nr. 2038 din 17 septembrie 2009 BNP T. D. – P. L. și atribuie pârâtei I. L. M. această sumă.
Obligă pârâta I. L. M. să achite reclamantului C. C. D. suma de 5.000 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâta I. L. M. să achite reclamantului C. C. D. suma de 325 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente primului capăt de cerere din care 225 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 100 lei reprezintă onorariu avocat.
Obligă pârâtele I. L. M. și I. V. să achite reclamantului C. C. D. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente capătului secund de cerere din care 84 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, 116 lei reprezintă onorariu expert și 200 lei reprezintă onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 03 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. M. I. S. M.
Red. N.M.I.
Thred. S.M.
Ex. 5/18.10.2013
| ← Curatelă. Încheierea nr. 08/2013. Judecătoria DOROHOI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 641/2013. Judecătoria DOROHOI → |
|---|
