Plângere contravenţională. Sentința nr. 3012/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3012/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3810/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 3012

Ședința publică de la 20.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: S. Ica E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. F. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Gorj având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la identificarea petentului care se legitimează cu CI ., nr._, eliberat de S.C.P.L.E.P. Drobeta Turnu Severin, având CNP_.

Având în vedere că la termenul anterior s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și faptul că localitatea Tălpășești se află în raza comunei Bălești iar aceasta din urmă se află în raza teritorială a Judecătoriei Târgu J., instanța acordă cuvântul pe excepția invocată.

Petentul arată că e competentă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 248 alin.1 C.proc.civ. rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 13.03.2013, înregistrată sub nr. _, petentul B. F. M. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 22.02.2013, prin agent constatator, de intimat I.P.J. Gorj.

În probațiune, a depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/22.02.2013 (f. 2).

Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 1 C.proc.civ., instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 C.proc.civ., prin rezoluția din data de 29.03.2013 a dispus ca petentul să completeze cererea în sensul de a indica CNP - ul, să arate motivele de fapt pe care se întemeiază cererea, să depună la dosar înscrisurile de care înțelege să se folosească în dovedirea cererii, în dublu exemplar și certificate pentru conformitate cu originalul, să indice numele, prenumele și adresa martorilor sub sancțiunea nulității în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 22.02.2013 a fost sancționat contravențional pentru că a condus cu viteza de 87 km/h în localitate.

Acesta a menționat că se întorcea de la Târgu J. și că nu se afla în localitate iar în zonă nu era nici un indicator care să limiteze viteza, iar în afara localităților viteza legală este de 90 km/h.

În drept a invocat art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 108 alin. 1 lit. e pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin. 2 din O.G. 32/1995, cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a a cauzei.

Potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă, coroborate cu dispozițiile art. 129 alin 3 C.proc.civ., potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri, cum este și cazul plângerilor contravenționale, competența teritorială este exclusivă.

Astfel, fiind vorba de un caz de competență teritorială exclusivă, este necesar să se verifice dacă locul săvârșirii contravenției se află sau nu în raza teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Analizând conținutul procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/22.02.2013, depus în copie la dosar (f. 2), instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului ar fi fost săvârșită pe raza localității Tălpășești, în raza teritorială a Judecătoriei Târgu J..

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că, în cauză, competentă să soluționeze prezenta plângere contravențională nu este Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ci Judecătoria Târgu J., motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu J..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocată din oficiu de instanță.

Declină competența soluționării cauzei având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. F. M. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., județul M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Gorj în favoarea Judecătoriei Târgu J..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.06.2013.

Președinte, Grefier,

Red C.C ./Tehnored. S.I.E.

ex. 4/pag. 2

03.07.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3012/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN