Cereri. Sentința nr. 1363/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1363/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 2129/227/2013

Dosar nr._

Alte cereri – înlocuire amendă

ROMANIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR.1363

Ședința publică din 5.09.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. G.

Grefier: D. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă, formulată de petentul I. Județean de Poliție Suceava, în contradictoriu cu intimatul-contravenient N. G. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

Conform prevederilor art. 255 și art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În conformitate cu prev. art.394 alin.1 NCPC, instanța constată probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ /19.06.2013 petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, a investit instanța cu soluționarea sesizării formulată în temeiul art. 9 alin.3 O.G. 2/2001 pentru înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului-contravenient N. G.-S., prin procesul verbal . nr._ din 22.11.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul I.P.J. Suceava, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, petentul arată că intimatul-contravenient N. G. S. a fost sancționat contravențional cu amendă prin procesul verbal . nr._ din 22.11.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul I.P.J. Suceava.

Întrucât debitorul nu a achitat amenda în termenul legal, actul de constatare a fost trimis în debit la Primăria orașului Solca, jud. Suceava, unde a fost înregistrat debitul.

Unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prev. art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru că nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, a formulat prezenta cerere în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării debitorului la prestarea muncii în folosul comunității.

In dovedirea cererii, petentul depune la dosar înscrisuri.

În drept, au fost invocate disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001cu modificările și completările ulterioare.

Legal citat, contravenientul N. G. S. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 22.11.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul I.P.J. Suceava, contravenientul N. G. S. a fost sancționat contravențional cu amendă de 200 lei. Procesul verbal de contravenție nu a fost atacat în termenul prev. de art. 31 din OG nr. 2/2001, astfel încât constituie titlu executoriu fără altă formalitate, potrivit art. 37 din același act normativ.

Intimatul-contravenient nu a achitat nici până acum amenzile aplicate și nici nu are mijloace materiale să le achite.

Potrivit art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, se poate proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 300 de ore.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din OG nr. 2/2001, în sensul că debitorul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă și din adresa Primăriei orașului Solca, jud. Suceava.

Prin urmare, va fi admisă sesizarea și se va înlocui sancțiunea amenzii aplicată debitorului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 20 ore ce se va efectua în folosul orașului Solca, jud. Suceava.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea unei activități în folosul comunității,formulată de Inspectoratul de Poliție a județului Suceava, în contradictoriu cu intimatul-contravenient N. G. S. cu domiciliul în oraș Solca, .. 10, județul Suceava, C.N.P._.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._ din 22.11.2012, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore, pe care acesta urmează să le presteze la Primăria orașului Solca, județul Suceava.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2013.

P., GREFIER,

Red. R.M.

Tehnored. I.M./4 ex/20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1363/2013. Judecătoria FĂLTICENI