Contestaţie la executare. Sentința nr. 1481/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1481/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 1269/227/2015

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1481

Ședința publică din data de 20 iulie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: S. C.

Grefier: V. P.

Pe rol, judecarea contestației la executare și a suspendării executării silite formulate de contestatoarea V. A. M., în contradictoriu cu intimata ..A. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare lipsesc părțile, precum și reprezentanții acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, note de concluzii formulate de către intimată (filele 194-199).

Instanța lasă cauza la a doua strigare, față de lipsa părților și reprezentanților acestora.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestatoare avocat M. L., lipsă fiind contestatoarea și reprezentantul intimatei.

Instanța pune în discuția părților excepția de netimbrare a contestației la executare invocată de intimată, prin întâmpinare.

Avocat M. L., pentru contestatoare, arată că nu este dată excepția, la dosar fiind depusă chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru corespunzătoare.

Instanța respinge excepția de netimbrare a contestației la executare ca neîntemeiată, motivat de faptul că cererea a fost timbrată corespunzător, la dosar – fila 108 fiind depusă chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru.

Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii contestației la executare.

Avocat M. L. solicită respingerea excepției tardivității introducerii contestației la executare, cererea inițială ce formează obiectul dosarului nr._ a fost pronunțat pe excepție, însă ce-a de-a doua cerere formulată este întemeiată.

Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției tardivității introducerii contestației la executare.

INSTANȚA

Asupra excepției de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 21.04.2015 contestatoarea V. A.-M., a formulat în contradictoriu cu intimații . și . prin B.E.J. H. S. O., contestație la executare împotriva executării silite pornite in Dosarul de executare nr.91/2015 al B. H. S.-O. solicitând pe aceasta cale anularea tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul mai sus învederat, precum si suspendarea executorii silie până la judecarea irevocabilă a contestației la executare, pentru suma de indicată în conținutul „somației” respectiv 181.406,86 lei reprezentând debit contract credit_/05.04.2007 și a sumei de 9.016,45 lei reprezentând cheltuieli de executare.

În fapt, contestatoarea arată că titlul executoriu învederat de intimata S.C. C. B. S.A. prin intermediul B. H. S.-O. este un titlu executoriu care se încadrează în dispozițiile art.712 aliniatul (2) C.proc.civ., în sensul că executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, situație în care solicită a se ține cont de următoarele motive de fapt si drept privitoare la fondul dreptului cuprins în conținutul titlului.

Astfel, precizează că la data de 24.03.2015, a primit prin corespondentă o somație emisă de către B. H. S.-O. prin care a fost informată asupra faptului că este obligată în termen de o zi a depune sumele consemnate, în caz contrar se va continua executarea silită, conform legii.

Menționează că la această somație au fost atașate înscrisuri, respectiv încheierea privind cheltuielile de executare, încheierea de încuviințare a executării silite emisă de către Judecătoria Suceava în Dosarul nr._, titlul executoriu contract de credit nr._/05.04.2007, act adițional, a), act adițional b).

Arată că din conținutul acestor înscrisuri B. H. S.-O., stipulează faptul că ar datora sumele indicate mai sus, ori prin prezenta contestație, învederează faptul că în baza contractului de credit efectuează plăti, asa cum de astfel reiese din conținutul chitanțelor nr._/_ - 4000 lei,_/1/03.06.2014 – 4000 lei și_/1/29.07.2014 – 2000 lei.

Precizează că titlul executoriu, nu reprezintă o creanță certă, lichidă si exigibilă.

În concluzie, contestatoarea solicită să constate că pentru motivele mai sus expuse se impune a fi admisă contestația si a dispune anularea tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul mai sus învederat, precum si suspendarea executării silite până la judecarea irevocabilă a contestației la executare, pentru suma de indicată în conținutul „somației” respectiv 181.406,86 lei reprezentând debit contract credit_/05.04.2007 și a sumei de 9.016,45 lei reprezentând cheltuieli de executare.

De asemenea solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată compuse din taxă judiciară timbru și contravalore onorariu avocat

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 si următoarele C.proc.civ. cât si pe dispozițiile art. 718 C.pr.civ.

În probațiune, solicită proba cu înscrisuri și orice mijloc de probă admis de către lege, pertinent si concludent soluționării prezentei contestații.

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimaților pentru ca aceștia să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere.

Intimata C. B. SA a formulat întâmpinare față de cererea formulată de contestatoarea V. A.-M., prin care a invocat excepția netimbrarii contestației, excepția tardivității introducerii prezentei contestații la executare, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata ce vor fi ocazionate in prezentul litigiu.

În ceea ce privește excepția netimbrării contestației la executare, intimata solicită ca instanța să verifice timbrajul prezentei contestații la executare, obligație ce ii revine contestatoarei în conformitate cu dispozitiile OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cu privire la excepția tardivității introducerii contestației la executare, intimata arată că actele de executare a căror anulare se solicită, respectiv somația din data de 24.03.2015 și celelalte forme de executare începute în dosarul execuțional nr. 91/2015 aflat pe rolul B. H. S.-O., sunt anterioare acesteia cu mai mult de 15 zile, atât cât prevede legea.

Având în vedere că de la data comunicării actelor de executare contestate și până la înregistrarea pe rolul instanței(15.07.2014), au trecut mai mult de 15 zile de când actele de executare au fost primite de contestatoare, intimata consideră că prezenta contestație este formulată peste termenul imperativ prevăzut de art.714 din NCPC, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea contestației ca tardiv formulată.

În fapt, intimata arată că C. B. S.A. a acordat contestatoarei V. A.-M. un împrumut în sumă de 150.000 lei potrivit contractului de credit nr._/11.04.2007 pe o durată de creditare de 20 de ani. Ulterior însa, intimata arată că datorita întârzierilor repetate la plata ratelor, la solicitarea clientului creditul a fost restructurat pe o perioadă de 215 luni, solul creditului fiind de_,14 lei, cu o perioadă de garenție de 9 luni potrivit Actului adițional al Contractului de credit nr._/11.04.2007.

Menționează intimata că odată cu . OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, C. B. SA a procedat la implementarea prevederilor legale ale acestui act normativ, notificând toți clienții(persoane fizice) care aveau în derulare credite, sens în care s-a încheiat Actul Adițional nr._/21.06.2010.

Ulterior însă, arată intimata că datorită întârzierilor repetate la plata ratelor, în speță 749 de zile de întârziere, în conformitate cu clauzele contractului de credit încheiat între părți, creditul a fost declarat exigibil anticipat la data de 17.02.2014, C. B. SA adresându-se B. H. S.-O. cu cerere de executare silită în vederea recuperării creanței.

D. urmare, B. H. S. O. a procedat la emiterea actelor de executare în cadrul dosarului de executare nr. 91/2015 .

Pe fondul cauzei, intimata solicită respingerea ambelor capete de cerere din cadrul contestației la executare ca fiind vădit nelegale și netemeinice .

Cu privire la suspendarea executării silite, contestatoarea nu motivează în niciun fel acest capăt de cerere, ci dorește pur si simplu suspendarea executării silite pana la soluționarea irevocabila a contestatei la executare.

Arată intimata că în conformitate cu dispozițiile art. 718 din NCPC (1) „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

Menționează intimata că pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune calculata la valoarea obiectului contestației, după cum urmează;

a)de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b)de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;

c)de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;

d)de 14.500 lei plus 0,1 % pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei. "

Or, texul de lege sus-citat, prevede în mod imperativ faptul că, instanța poate să dispună suspendarea executării silite, dar cu îndeplinirea cumulativa a doua condiții:

- pentru motive temeinice ;

- cu depunerea în prealabil a unei cauțiuni;

Precizează intimata că, contestatorea nu a menționat un motiv temeinic care sa poată fi analizat de către instanța în sensul art 718(1) din NCPC, nicidecum sa dovedească „motivele temeinice" de care legea condiționează suspendarea executării.

Arată că a doua condiție imperativa prevăzuta de lege pentru ca instanța sa poată dispune suspendarea executării silite, o reprezintă plata unei cauțiuni cuantum care, în speța trebuia achitat raportat la ar. 718(2) lit. c din NCPC, respectiv .,de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei ( valoarea obiectului contestației este 181.406,86 lei).

Având în vedere aspectele sus precizate, solicită respingerea capătului de cerere privind solicitarea de suspendare a executării silite, ca fiind vădit nelegal si netemeinic.

Cu privire la capătul de cerere referitor la anularea tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul execuțional nr. 93/2015 aflat pe rolul B. H. S. -O. din Suceava, intimata solicită respingerea acestuia ca fiind nelegal și netemeinic.

Sub acest aspect, intimata arată în primul rând că un titlu executoriu nu reprezintă o creanța, eventual sumele menționate în cuprinsul unui titlu executoriu pot fi contestate ca nefiind certe, lichide si exigibile .

In al doilea rand, art. 662 din NCPC face referire la „creanța cartă, lichidă și exigibila".

Arată că, creanța Băncii este certa, deoarece existența neîndoielnică a acesteia reiese din titlul executoriu, în concret din contractul de credit nr._/11.04.2007 modificat și completat cu actele adiționale ulterioare, contractul de garanție reală imobiliară nr. 5024/06.04.2007 și contractul de ipotecă mobiliară nr.6533/21.09.2008. Creanța băncii este lichidă deoarece titlul executoriu permite stabilirea lui. Creanța băncii este și exigibilă, deoarece debitoarea a avut întârzieri la plata ratelor de 749 de zile, creditul fiind declarat exigibil anticipat, pierzând în acest fel beneficiul termenului de plată.

Față de cele sus-menționat, intimata arată că această contestație la executare este neîntemeiata, procedura în care se desfășoară se realizează cu respectarea normelor legale privind executarea silita si prin urmare solicită respingerea acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile legale citate în conținutul întâmpinării.

În probațiune, solicită proba cu înscrisuri.

In temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct 2 teza a II-a din Codul de procedura civila, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Examinând cererea de față, instanța reține următoarele:

La data de 21.04.2015, contestatoarea V. A.-M. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. C. B. S.A. – Suceava o acțiune civilă având ca obiect contestație la executare. În fapt, s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 91/2015 al B. H. S. O. precum și suspendarea executării silite.

Prin întâmpinare, intimata S.C. B. S.A. a invocat excepția de tardivității introducerii contestației la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă - instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 715 al. 1 pct. 3 C.p.c Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

În cauză, contestatoarea a luat la cunoștință despre executarea silită la data de 24.03.2015 așa cum rezultă din dovezile de comunicare a actelor de executare silită (f. 67-68 dosar). Mai mult decât atât, contestatoarea însăși susține acest fapt prin cererea introductivă.

Calculat pe zile libere conform 181 al. 1 pct. 2 C.p.c., termenul de 15 zile impus de art. 715 C.p.c a început să curgă chiar din ziua luării la cunoștință – 14.03.2015 și s-a împlinit la data de 09.04.2015. Cum în speță contestatoarea a introdus cererea la data de 21.04.2015, deci ulterior împlinirii termenului, contestația apare ca fiind tardivă.

Împrejurarea că petenta a mai introdus o contestație la executare având același obiect (dosar nr._ ) la data de 31.03.2015 nu este de natura a schimba soluția instanței întrucât contestația formulată în dosarul susmenționat a fost anulată ca urmare a admiterii excepției de netrimbrare.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția tardivității introducerii contestației la executare și va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea V. A.-M. în contradictoriu cu intimata S.C. C. B. S.A. – Suceava, ca tardivă.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea V. A.-M., CNP_, domiciliată în Mun. Fălticeni, ., nr. 31, jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. L., din Fălticeni, .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata S.C. C. B. S.A. – Suceava, cu sediul în Mun. Suceava, ., jud. Suceava, CUI_, prin B. H. S. O., cu sediul în mun. Suceava, .. 10, ., ., ca tardivă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.07.2015.

Președinte, Grefier,

Pentru grefierul plecat în C.O.

semnează grefierul șef,

Red.C.S./Tehnored.I.M./6 ex/27.07.2015

OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1481/2015. Judecătoria FĂLTICENI