Curatelă. Sentința nr. 389/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 389/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2050/227/2014
Dosar nr._ - instituire curatelă -
(perimare)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 389
Ședința publică din data de 10 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Fălticeni
reprezentat de procuror: F. O.-N.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „instituire curatelă”, privind pe reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâții G. N. și B. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că au trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat pe data de 22 iulie 2014 în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. și, din oficiu, constată și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul Parchetului solicită a se constata perimată cererea.
Instanța reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra excepției de față, constată că:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Fălticeni în data de 22.05.2014 si înregistrată sub nr._, reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâții G. N. și B. N., a solicitat numirea unui curator care să-l reprezinte pe soțul acesteia - G. N., la transmiterea către fiul acestora - G. D., a suprafetei de 3.210 mp. teren împreună cu o locuință C1, o anexă notată cu C2 si o amenxă notată cu C3 situate în intravilanul satului/comunei Baia, jud. Suceava.
A solicitat desemnarea unui curator, în persoana numitei Băisanu N., motivat de faptul că soțul ei este bolnav.
In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f.6-9).
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22 iulie 2014 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților.
Văzând că în conformitate cu disp. art. 416 noul Cod pr. civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată” iar potrivit art. 420 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni de zile, instanta urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta G. V. – cu dom. în satul/. în contradictoriu cu pârâții G. N. - – cu dom. în satul/. și B. N. – cu dom. în satul/com. Baia, ., nr. 120, jud. Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în sedinta publică din data de 10.02.2015.
P., Grefier,
Red.AI
Tehnored.PM
Ex.5
Data: 05.03.2015
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1451/2015.... | Căsătorie minor. Sentința nr. 920/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|