Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 911/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 911/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 911DOSAR NR._

Ședința publică din 14 OCTOMBRIE 2015

Instanța constituită din :

Președinte: C. M. F.

Grefier: N. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta P. COMUNEI V. ,cu sediul în com.V.,., jud.B., privind amenda contravențională în sumă de 100 lei ce i-a fost aplicată intimatului B. M. , domiciliat în sat.Zamfirești,., ., dosar declinat de la Judecătoria B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta P. . B. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după declinare de la Judecătoria B., după care;

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței, potrivit prevederilor art. 9 alin.3 din O.G.2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art.238 C.pr.civ., din oficiu instanța estimează durata procesului un termen.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a petentei și reține cauza spre soluționare pe această excepție.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.01.2015 cu numărul_ petenta P. .> a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzii în sumă de 100 lei aplicată intimatului B. M. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/22.03.2010 încheiat de Inspectoratul Județean de Jandarmerie B. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 631/25.03.2015 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B.,cauza fiind înregistrată la această instanță cu nr._ la data de 04.05.2015.

Prin sentința civilă nr. 5332/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.

La această instanță dosarul a fost înregistrat cu nr._ la data de 15.07.2015.

La termenul de judecată din data de 14.10.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a petentei.

Analizând prioritar excepția lipsei calității procesuale active a petentei invocată din oficiu instanța constată că sesizarea a fost înregistrată la data de 15.07.2015 pe rolul Judecătoriei Făurei.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, așa cum au fost modificate prin art. I din OG nr. 17/2004, în astfel de cazuri sesizarea instanței se efectuează de organul de specialitate din cadrul unității administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul. OG nr. 17/2014 a intrat în vigoare din data de 30.08.2014. Conform art. II din OG nr. 17/2014 acestor norme legale procesele începute și aflate pe rolul instanței la data de 30 august 2014 se judecă în conformitate cu prevederile legale anterior existente în care sesizarea se efectua de unitatea din care face parte agentul constatator.

Din verificările efectuate de instanță în baza națională de date se constată că intimatul figurează domiciliat în . din data de 17.06.2014.

Se constată față de cele reținute că în cauză, raportat la data sesizării instanței din 15.07.2015, petenta P. . calitate procesuală activă, o astfel de calitate revenind în fapt Primăriei . dorește formularea unei astfel de cereri.

Pentru aceste motive excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu se constată că este fondată, va fi admisă iar cererea petentei va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

ADMITE excepția lipsei calității procesuale active a petentei invocată din oficiu de instanță.

RESPINGE cererea formulată de petenta P. COMUNEI V. ,cu sediul în com.V.,., jud.B. având C._ în contradictoriu cu intimatul B. M. (fiul lui I. –Ninel și A., născut la data de 15.01.1986,CNP-_), domiciliat în sat.Zamfirești,., . ,ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

CU APEL în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. F. N. C.

Red.C.M.F.

Dact.N.C.- 4 ex.-23.10.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria FĂUREI