Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 451/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 1665/228/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR.451
Ședința publică din 15 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. D. A.
Grefier: H. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta U. A. TERITORIALĂ FĂUREI, privind amenda contravențională în sumă de 500 lei ce i-a fost aplicată intimatului D. A., domiciliat în loc.Făurei, ., jud.B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ /10.11.2014 petenta U. A. Teritorială Făurei a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei aplicată intimatului D. A. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.06.2013, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, la termenul de judecată stabilit.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.06.2013 i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în sumă de 500 lei.
În baza procesului verbal neatacat, au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlu executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .
Conform art.9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitat”.
Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 500 lei aplicată intimatului D. A. prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.06.2013 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 100 ore, activitate ce se va desfășura pe raza orșului Făurei, jud.B. în domeniul serviciilor publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentei U. A. Teritorială Făurei în contradictoriu cu intimatul D. A. domiciliat în loc.Făurei, ., jud.B..
Dispune înlocuirea amenzii în sumă de 500 lei aplicată intimatului D. A. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.06.2013 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 100 ore, activitate ce se va desfășura pe raza orașului Făurei în domeniul serviciilor publice.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Făurei, județul B..
Pronunțată azi, 15.04.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
I. D. A. H. C.
Red.I.D.A..
Dact.H.C..
Ex.4/05.05.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








