Ordin de protecţie. Sentința nr. 79/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 79/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 79/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI JUDETUL BRAILA

Operator de date cu caracter personal/autorizația nr.4903

Sentința civilă nr.79

Ședința camerei de consiliu din 23 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. D. A.

GREFIER: G. G. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. S. F.

Pe rol judecarea cererii de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta P. N. C., cu domiciliul în com. Jirlău, ., jud. B. împotriva pârâtului P. L., cu domiciliul în ., jud.B..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, a răspuns reclamanta P. N. C., personal și pârâtul P. L.,de asemenea personal as de av. G. C. din oficiu în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.176 eliberată la data de 19.01.2015 și depusă la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că procedura este legal îndeplinită, acțiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 26 alin. 2 din Legea 217/2003, cauza se află la al 2-lea termen de judecată fiind amânat pentru administrarea probei cu martori și înscrisuri la solicitarea reclamantei și proba cu interogatoriu, înscrisuri și doi martori la solicitarea pârâtului, probe încuviințate, după care:

Av. G. C., precizează că pârâtul P. L. renunță la toate probele solicitate și încuviințate de instanță anterior deoarece acesta este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și cu instituirea asupra sa a unui ordin de protecție cu privire la cei doi copii minori.

Pârâtul P. L. arată că renunță la probele solicitate deoarece este de acord cu acțiunea reclamantei și este de acord ca instanța să instituie împotriva sa un ordin de protecție pentru cei doi copii minori.

Instanța ia act de precizările av. G. C. menținute și însușite de pârâtul P. L..

Cu privire la probele solicitate și încuviințate reclamantei instanța pune în discuție oportunitatea administrării acestor probe având în vedere poziția pârâtului.

Reprezentantul parchetului consideră că nu se mai impune administrarea probelor solicitate de reclamantă deoarece nu mai sunt pertinente și nici concludente având în vedere că pârâtul este de acord cu acțiunea reclamantei.

Av. G. C., pentru pârât de asemenea consideră că nu se mai impune administrarea probelor solicitate de reclamantă.

Reclamanta de asemenea solicită să se ia act de precizările pârâtului și arată că înțelege să renunțe la proba cu martorii a căror prezența a asigurat-o la instanță, aceștia fiind audiați deja în celelalte dosare pentru emiterea ordinelor de protecție privind pe pârât, atașate prezentei cauze.

Instanța constată că și reclamanta renunță la probele solicitate inițial menționând că martorii au fost audiați în cele două dosare civile nr._, respectiv_ ale Judecătoriei Făurei atașate la prezenta cauză care au făcut obiectul emiterii unor ordine de protecție cu privire la pârât, și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reclamanta P. Lucreția solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, emiterea unui ordin de protecție în sensul ca pârâtul P. L. să păstreze o distanță față de cei doi copii minori, așa cum prevede legea.

Av. G. C., față de poziția pârâtului consideră că instanța trebuie să emită un ordin de protecție așa cum a solicitat reclamanta.

Pârâtul P. L. arată că nu mai are alte completări de făcut față de concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

Reprezentantul Parchetului solicită a se emite un ordin de protecție prin care să se interzică pârâtului să se apropie de minorii P. G.-I. și P. Ș.-C. pe o perioadă de 6 luni, perioada maximă prevăzută de Legea nr. 217/2003 la mai puțin de 100 metri.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 15.01.2015 cu nr._ reclamanta P. Lucreția a solicitat in contradictoriu cu pârâtul P. L. emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia pentru cei doi copii minori ai părților.

În motivare reclamanta a arătat în esență faptul că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 2008 până în anul 2014 când a avut loc separarea părților în fapt, reclamanta plecând cu cei doi copii minori la domiciliul părinților acesteia în loc. Jirlău, jud. B., iar pârâtul de aproximativ 2 săptămâni trimite mesaje de amenințare atât reclamantei, cât și mamei reclamantei că va răpii copiii, îi va bate și la urmă îi va omorî.

Cererea nu a fost întemeiată în drept. La termenul din data de 21 ianuarie 2015, reclamanta a precizat că solicită emiterea unui ordin de protecție pentru cei doi copii minori, în sensul ca pârâtul (soțul sau) să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime față de copii. În susținere reclamanta a depus, în copie, cartea de identitate a sa, certificatul de naștere al minorului P. G.-I., certificatul de naștere al minorei P. Ș. C. și certificatul de căsătoriei dintre părți și a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori. Pârâtul P. L. nu a formulat întâmpinare, a solicitat în combaterea acțiunii, prin apărătorul desemnat din oficiu, proba cu interogatoriu, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, probe la care a renunțat în ședința camerei de consiliu din 23.01.2015, când a precizat că este de acord cu acțiunea reclamantei.

Sub aspectul probatoriului instanța a luat act că și reclamanta P. N. C. a renunțat la probele solicitate inițial, și din oficiu a dispus atașarea dosarelor_, respectiv_ ale Judecătoriei Făurei.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Reclamanta este mama minorilor P. G.-I., născut la data de 10.03.2010, și P. Ș.-C., născută la data de 30.03.2008. Părțile sunt căsătorite din anul 2008, iar în anul 2014, pe fondul neînțelegerilor s-au despărțit în fapt. Din momentul separării în fapt, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal și locuiește în prezent, împreună cu cei doi copii minori în loc. Jirlău, jud. B. la domiciliul părinților ei.

Pârâtul P. L., în dese rânduri a mers la locuința actuală a reclamantei și a provocat scandal, a amenințat cu acte de violență atât reclamanta, cât și pe mama acesteia prin diferite mijloace că va răpii copii, îi va bate și apoi îi va omorî, aspecte reținute și în sentința civilă nr. 4/06.01.2015 a Judecătoriei Făurei pronunțată în dosarul civil nr._, conform probelor administrate, inclusiv ascultarea minorei, în care s-a admis cererea aceleiași reclamante și a obligat pârâtul P. L. să păstreze pe o durată de cinci luni de zile o distanță de minim 500 metri față de reclamantă și domiciliul acesteia.

Se reține astfel, că la data formulării prezentei cererii, pârâtul se afla sub interzicerea pe o perioadă de cinci luni să ia contact cu reclamanta, situație care se menține și în prezent și care împiedică, în chip obiectiv, exercitarea unor agresiuni directe asupra reclamantei. Instanța apreciază totuși că reclamanta a avut drept scop, la formularea prezentei cereri, obținerea unei măsuri de protecție pentru viitor și pentru cei doi copii minori, demers care nu este, în sine, inadmisibil, dar care trebuie să justifice condiția interesului, prin probarea iminenței situației prejudiciatoare având în vedere că minorii nu au fost încredințați prin hotărâre judecătorească vreuneia din părți.

Totuși . verbală și . de ordin psihologic prin amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, acte de violență la adresa reclamantei, precum și alte acțiuni similare la adresa copiilor minori, care se săvârșesc în mod constant, atrage atenția instanței că reclamanta încearcă o stare de îngrijorare, de teamă cu privire la viitorul copiilor, în raport cu tatăl acestora, pârâtul.

Apreciază instanța, față de cele expuse, că în comportamentul pârâtului se includ o . manifestări deviante, apte în sine să afecteze integritatea emoțională și chiar fizică a reclamantei și a minorilor, manifestări care se circumscriu fenomenului violenței în familie, astfel cum a fost definită aceasta de către legiuitor.

In drept, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 „Persoana a cărei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, in scopul înlăturării stării de pericol sa emită un ordin de protecție, prin care sa se dispună cu caracter provizoriu una sau mai multe din următoarele masuri-obligații sau interdicții: ex: d.) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;respectiv lit.f)- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.

Instanța observă că principala condiție impusă de lege pentru a se dispune emiterea unui astfel de ordin de protecție este starea de pericol referitoare la integritatea fizica sau psihica ori libertatea victimei.

Art. 3 din Legea nr. 217/2003 stipulează că „violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.

Conform art.5, lit. ,,a” din aceeași lege, prin membru de familie se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude.

Din probele administrate în cauză, cu referire specială la dosarele nr._ și nr._ atașate prezentei cauze, se constată îndeplinirea condițiilor legale pentru emiterea unui ordin de protecție, conform cererii precizate.

Având în vedere aceste considerente, fiind în interesul superior al celor doi copii minori, pentru o bună creștere și educare, având în vedere starea de pericol creată de pârât care poate afecta minorii atât fizic cât și emotional, gravitatea consecințelor asupra copiilor față de vârsta acestora și durata perioadei în care au fost expuși violențelor exercitate de pârât, instanța va admite cererea precizată formulată de reclamanta P. N. C., urmând a emite ordin de protecție împotriva pârâtului P. L., în sensul de a păstra o distanță de 100 m pe o durată de 6 luni față de minorii P. G.-I. și P. Ș. C.. La stabilirea perioadei maxime prevăzute de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, de 6 luni, pe lângă aspectele susmenționate, instanța va avea în vedere și faptul că modul de comportare al pârâtului poate afecta psihic, iremediabil, minorii, dându-le acestora sentimente de frică, de furie, de neîncredere, de vinovăție și de neajutorare. Mai mult, le poate pune în pericol sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața.

Totodată, având în vedere prevederile art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003 conform cărora “Asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecție este obligatorie”, instanța urmează să dispună ca plata onorariului avocatului desemnat din oficiu în baza delegației de asistență juridică obligatorie nr. 176/19.01.2015, în cuantum de 200 lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta P. N. G., domiciliată în comuna Jirlău, ., județul B., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul P. L., domiciliat în satul Zamfirești, ., CNP_.

Obligă pârâtul P. L. să păstreze, pe o durată de 6 (șase) luni, o distanță de 100 m față de minorii P. G.-I., născut la data de 10.03.2010, și P. Ș.-C., născută la data de 30.03.2008.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru pârât (avocat G. C.-delegație pentru asistența juridică obligatorie nr. 176/2015) în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Executorie.

Cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi 23 ianuarie 2015.

P., GREFIER,

I. D. ADRIANGHIOCA G. C.

Red. I.D.A.

Dact.G.G.C.

Ex.4/28.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 79/2015. Judecătoria FĂUREI