Succesiune. Sentința nr. 403/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 403/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1275/228/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903
SENTINȚA CIVILĂ NR.403DOSAR NR._
Ședința publică din 02 APRILIE 2015
Instanța constituită din :
Președinte: C. M. F.
Grefier: N. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect succesiune formulată de reclamantul B. V., domiciliat în ., ..B. în contradictoriu cu pârâtele R. Z., domiciliată în com.Surdila Găiseanca,.,jud.B. și B. M. , domiciliată în mun.B.,..1, ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA ,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Făurei la data de 31 iulie 2013 sub nr._ reclamantul B. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele R. Z. și B. M. pronunțarea unei hotărâri prin care:
-să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. O., să se stabilească moștenitorii acesteia, cotele ce li se cuvin, masa succesorală și partajarea acestora.
S-a arătat de reclamant că B. O. a decedat la data de 13.06.2011. Au rămas de pe urma defunctei ca moștenitori reclamantul, în calitate de soț supraviețuitor, R. Z. și B. M., în calitate de fii. B. M. este predecedat din data de 29.06.2000, moștenitoarea sa fiind fiica B. M..
În privința masei succesorale reclamantul a menționat că se compune din:
- cota de 1/2 din suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B.;
-cota de 1/2 din suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B..
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Pârâta R. Z. nu a formulat întâmpinare.
Pârâta B. M. a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu cererea de ieșire din indiviziune, bunurile ce compun masa succesorală fiind indicate în mod similar ca reclamantul. A apreciat că deține o cotă de 3/16 din masa succesorală. În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 din Codul de Procedură Civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 258 din codul de procedură civilă a fost încuviințată proba cu înscrisuri și expertiză tehnică cadastrală care a fost efectuată de expertul tehnic J. N..
Analizând probatoriile administrate în cauză instanța constată că defuncta B. O. cu CNP_ a decedat la data de 13.06.2011, potrivit Certificatului de Deces . nr._ emis de Primăria Comunei Surdila-Greci. (fila nr. 6 din dosar)
Nu rezultă din actele depuse la dosar că s-a dezbătut succesiunea defunctei B. O. până în prezent.
Pentru aceste motive instanța va constata deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei B. O..
Defuncta a fost căsătorită cu reclamantul, potrivit Certificatului de Căsătorie nr._. Data încheierii căsătoriei a fost la 10.05.1956. (fila nr. 7 din dosar)
Prin Titlul de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. s-a constituit defunctei și reclamantului dreptul de proprietate privind suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B..
Prin Titlul de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. s-a constituit reclamantului dreptul de proprietate privind suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B..
Fiind un bun comun dobândit în timpul căsătoriei, potrivit dispozițiilor art. 30 din vechiul Cod al familiei în vigoare în anul 1994, defuncta a dobândit cota de 1/2 din aceste terenuri.
Pentru aceste motive instanța va constata că de pe urma defunctei B. O., cu CNP_, decedată la data de 13.06.2011, a rămas masa succesorală compusă din:
-cota de 1/2 din suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B.;
-cota de 1/2 din suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B..
Din relația defunctei cu reclamantul au rezultat doi copii, respectiv pârâta R. Z., născută la data de 14.05.1964, și și B. M., ultimul fiind predecedat din data de 29.06.2000, conform Certificatului de Deces . nr._ (fila nr. 32 din dosar)
Pârâta B. M. este fiica defunctului B. M., venind la succesiune prin reprezentare la moștenirea defunctei sale bunici B. O..
Fiind soț supraviețuitor, reclamantul, în concurs cu moștenitorii de gradul I (copii) are dreptul la cota de 1/ 4 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei B. O..
Pârâta R. Z., în calitate de fiică, are dreptul la cota de 1/2 din cota de 3/4 cuvenită moștenitorilor de grad I. Rezultă cota finală de 3/8 din masa succesorală.
Pârâta B. M. vine la moștenire prin reprezentarea tatălui său predecedat, moștenind, similar cu pârâta R. Z., pentru aceleași considerente, cota de 3/8 din masa succesorală.
Pentru aceste motive instanța va constata că de pe urma defunctei B. O. au rămas ca moștenitori:
-reclamantul B. V., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală;
-pârâta R. Z., în calitate de fiică, având o cotă de 3/8 din masa succesorală;
-pârâta B. M., în calitate de nepoată de fiu predecedat, având o cotă de 3/8 din masa succesorală.
În condițiile în care aceste bunuri sunt supuse partajului iar reclamantul deținea deja, anterior decesului numitei B. O., cota de 1/ 2 din aceste bunuri, instanța va constata că, în privința bunurilor supuse partajului, respectiv suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. și respectiv suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. părțile din prezenta cauză dețin următoarele cote:
-reclamantul B. V.- cota de 1/2 la care se adaugă cota de 1/8 (1/4 din 1 /2) provenită de la defuncta B. O., în total cota de 10/16;
-pârâta R. Z.-3/8 din 1/2, rezultând cota finală de 3/16;
-pârâta B. M.-3/8 din 1/2, rezultând cota finală de 3/16.
Cu privire la aceste bunuri a fost efectuat în cauză un raport de expertiză cadastrală de către expertul J. N.. Au fost solicitate de părți și efectuate de instanță un nr. de 2 suplimente la acest raport, fiind formulate de către expertul tehnic un nr. de 10 variante de lotizare.
Instanța, luând și concluziile părților apreciază că se impune ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantei nr. 9 propusă de expertul tehnic în care s-a propus atribuirea în natură a loturilor către părți, nefiind necesară acordarea de sulte între părți. La această stabilire se au în vedere dispozițiile art. 983 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă potrivit cărora împărțeala se face în natură, economia acestei norme legale arătând că egalizarea loturilor prin plata unei sulte este o ipoteză secundară, aplicabilă în cazul în care nu este posibilă împărțeala în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 669 din Codul Civil încetarea proprietății comune poate fi oricând cerută, aspect care duce la concluzia că nimeni nu poate fi obligat să rămână în această stare de coproprietate.
Față de aceste aspecte și ținând cont de înscrisurile depuse la dosar și aspectele stabilite de expertul tehnic instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la aceste bunuri, și, ca efect al partajului:
-va atribui reclamantului B. V. Lotul nr. 1 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 6400 mp situată în tarlaua 45/4, . de 8600 mp situată în tarlaua 33/1, .>
- va atribui pârâtei R. Z. Lotul nr. 2 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 2300 mp situată în tarlaua 44/1, . de 2100 mp situată în tarlaua 34/1, .>
- va atribui pârâtei B. M. Lotul nr. 3 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 1965 mp situată în tarlaua 35/1, . 1300 mp situată în tarlaua 44/2, . de 1125 mp situată în tarlaua 45/1, .>
Potrivit prevederilor art. 453 din Codul de Procedură Civilă partea care pierde procesul va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Pe de altă parte partajul este o acțiune care profită tuturor părților prin finalitatea sa.
În aceste condiții se apreciază că se impune ca pârâtele să suporte fiecare câte 3/16 din cheltuielile de judecată suportate de reclamant, proporțional cu interesul fiecăreia dintre ele în prezenta cauză.
Cheltuielile totale de judecată suportate de reclamant în prezenta cauză se ridică la suma de 2273 lei din care taxe judiciare de timbru în sumă de 373 lei (chitanțele sunt depuse la filele nr. 4 și 17 din dosar), onorariul expertului tehnic în sumă de 900 lei (chitanța nr._/1 din 12.11.2013-fila 149 din dosar și cerere depunere numerar la CEC Bank din data de 05.01.2015-fila nr. 212 din dosar) și onorariul apărătorului ales de 1000 lei (chitanța nr. 04/08.01.2015 depusă la dosar în original la termenul de judecată din data de 24.03.2015) care este apreciat ca unul rezonabil raportat la gradul mediu de complexitate al cauzei dar mai ales raportat la durata acestei cauze din anul 2013 până în anul 2015.
Din suma de 2273 lei cota de 3/16 reprezintă suma de 426,19 lei, fiecare dintre pârâte urmând a fi obligate să achite reclamantului această sumă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE cererea formulată de reclamantul B. V., domiciliat în satul H., nr. 47, . B., CNP_ în contradictoriu cu pârâtele R. Z., domiciliată în satul Surdila-Găiseanca, ., . B., CNP_ și B. M., domiciliată în municipiul B., . C1, scara B, parter, apt. 11, județul B., CNP_.
Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei B. O., cu CNP_, decedată la data de 13.06.2011.
Constată că de pe urma defunctei B. O., cu CNP_, decedată la data de 13.06.2011 a rămas masa succesorală compusă din:
-cota de 1/2 din suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B.;
-cota de 1/2 din suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B..
Constată că de pe urma defunctei B. O. au rămas ca moștenitori:
-reclamantul B. V., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală;
-pârâta R. Z., în calitate de fiică, având o cotă de 3/8 din masa succesorală;
-pârâta B. M., în calitate de nepoată de fiu predecedat, având o cotă de 3/8 din masa succesorală.
Constată că în privința bunurilor supuse partajului constând în suprafața totală de 1,5 ha teren arabil situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr._-_/30.05.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. și respectiv suprafața totală de 8790 mp teren arabil și vii situată în extravilanul localității H., . B., menționată în cuprinsul Titlului de Proprietate nr. 6914-_/01.03.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. părțile din prezenta cauză dețin următoarele cote:
reclamantul B. V.-10/16.
-pârâta R. Z.-3/16.
-pârâta B. M.-3/16.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la aceste bunuri, și, ca efect al partajului:
-atribuie reclamantului B. V. Lotul nr. 1 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 6400 mp situată în tarlaua 45/4, . de 8600 mp situată în tarlaua 33/1, .>
-atribuie pârâtei R. Z. Lotul nr. 2 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 2300 mp situată în tarlaua 44/1, . de 2100 mp situată în tarlaua 34/1, .>
-atribuie pârâtei B. M. Lotul nr. 3 menționat în Varianta nr. 9 propusă prin Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică efectuată în cauză de expertul J. N., depus pentru termenul de judecat din 11.11.2014, lot format din suprafața de 1965 mp situată în tarlaua 35/1, . 1300 mp situată în tarlaua 44/2, . de 1125 mp situată în tarlaua 45/1, .>
Obligă pârâta R. Z. să plătească reclamantului B. V. suma de 426,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pârâta B. M. să plătească reclamantului B. V. suma de 426,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
CU APEL în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. N. C.
Red.C.M.F.
Dact.N.C.- 4 ex.-14.04.2015.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 433/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








