Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1077/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1077/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 403/229/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1077

Ședința publică din data de 04 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. G. C.

GREFIER – S. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul F. C., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se ia act că prin serviciul de registratură reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței astfel cum i s-a pus în vedere prin citație la întocmirea dosarului, respectiv a depus certificatul de sarcini și certificatul fiscal pentru imobilul indicat în acțiune. De asemenea, prin fax, OCPI Ialomița a depus informații cu privire la notarea pentru informare a litigiului privind suprafața de teren individualizată prin cererea de chemare în judecată.

Față de înscrisurile depuse la dosar de reclamantă încuviințează acesteia proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei .

În raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 01.02.2013 sub nr._, reclamanta S.C. IMPEX A. SRL, cu sediul în Țăndărei, ., jud. Ialomița a chemat în judecată pe pârâtul F. C., cu domiciliul in orașul Țăndărei, ., Județul I. și a solicitat să se constate intervenita vânzarea - cumpărarea asupra terenului arabil în suprafață de 13.000 mp situat în tarlaua 94, ..500 mp situat în tarlaua 94, . orașului Țăndărei, județul Ialomița, evidențiat în TP nr._/_/25.07.1994 și_/_/27.12.1994 eliberate de Comisia Județeană I. de fond funciar.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07.02.2011 prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 328/07.02.2011 de BNP D. M. L., pârâtul s-a obligat sa vândă reclamantei 20.000 mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei amplasat astfel 13.000 mp situat în tarlaua 94, ..000 mp situat în tarlaua 543/3, . promitentul vânzator prin moștenirea lui F. D., conform certificatului de moștenitor nr. 169/2006 emis de B.N.P. D. M. L. cu sediul în Țăndărei, județul Ialomița și 30.000 mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei amplasat astfel 19.500 mp situat în tarlaua 94, ..500 mp situat în tarlaua 543/3, . promitentul vânzator ca bun propriu prin moștenirea lui F. D., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 183/2010 emis de B.N.P. D. M. L. cu sediul în Țăndărei, județul Ialomița. A mai arătat că înțelegerea a fost respectata de pârât în parte prin încheierea contractului de vânzare cumparare nr.935/10.05.2012 efectuându-se transferul proprietății pentru suprafețele de 7.000 mp, respectiv 10.500mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.1077 cod civil si art. 7 titlul X Legea 247/2005.

In susținere au fost depuse în copie antecontractul de vanzare cumparare autentificat de BNP D. M. L., contractul de vanzare cumparare autentificat de BNP D. M. L. din 10.05.2012, acte de identitate, TP nr._/_/25.07.1994 și_/_/27.12.1994 eliberate de Comisia Județeană I. de fond funciar, certificat de atestare fiscala, certificat de sarcini, Certificatului de mostenitor nr. 169/2006 emis de B.N.P. D. M. L., Certificatului de mostenitor suplimentar nr. 183/2010 emis de B.N.P. D. M. L., notificare pârâtă.

Pârâtul nu s-a prezentat in fata instantei de judecată pentru a-si exprima pozitia procesuală față de actiunea reclamantei, nu a comunicat intâmpinare.

In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse de reclamanta si pârât.

Analizând cererea reclamantului prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozitiile legale incidente, instanta retine urmatoarele:

În soluționarea acestei cereri, instanța se va raporta la prevederile art.6 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil- Aplicarea legii civile/Art. 6-Aplicarea în timp a legii civile, conform cărora: “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, intrucât promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este act juridic, conventie sinalagmatică intervenită intre părtile cauzei.

Așadar, raportat la art.6 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil se vor avea in vedere actele normative in vigoare la data incheierii acesteia - 07.02.2011, dând eficientă art.6 alin.2 din Noul Cod civil, dar si principiului de drept: „tempus regit actum”.

Din Titlul de proprietate nr._/_/Cod_/25 iulie 1994, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița –fila 9 rezultă că numitul F. D. a dobândit de pe urma defunctului C. F. dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 19.500 mp situat în tarlaua 94, . vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T. si 10.500 mp situat în tarlaua 545/3, . vecinătăți: la N- De 545/4, la E- M.d. D. T., la S- De 545/2, la V- F. D.;

Din Titlul de proprietate nr._/_/Cod_/27.12.1994, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița –fila 10 rezultă că numitul F. D. a dobândit in calitate de unic titular de rol, prin reconstituire conform legilor fondului funciar dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 13.000 mp situat în tarlaua 94, . vecinătăți: la N- De 93, la E- De-97, la S- De 94/3, la V- F. D. si 7.000 mp situat în tarlaua 545/3, . vecinătăți: la N- De 545/4, la E- F. D., la S- De 545/2, la V- N. I.;

Din certificatul de mostenitor nr. 169 din 05.06.2006 eliberat de Biroul Notarului Public D. M. L., rezultă ca de pe urma defunctului F. D. a ramas ca mostenitor F. C. mostenind si suprafața de 20.000 mp teren arabil în suprafață de 13.000 mp situat în tarlaua 94, . vecinătăți: la N- De 93, la E- De-97, la S- De 94/3, la V- F. D. si 7.000 mp situat în tarlaua 545/3, . vecinătăți: la N- De 545/4, la E- F. D., la S- De 545/2, la V- N. I.;

Din certificatul de mostenitor nr. 183/2010 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 169/05.06.2006 eliberat de Biroul Notarului Public D. M. L., rezultă ca de pe urma defunctului F. D. a ramas ca mostenitor F. C. mostenind si suprafața de 30.000 mp teren arabil în suprafață de 19.500 mp situat în tarlaua 94, . vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T. si 10.500 mp situat în tarlaua 545/3, . vecinătăți: la N- De 545/4, la E- Md D. T., la S- De 545/2, la V- F. D. - fila 12.

Din contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.02.2011, rezultă că pârâtul F. C. i-a promis reclamantei că îi vinde 20.000 mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei amplasat astfel 13.000 mp situat în tarlaua 94, ..000 mp situat în tarlaua 543/3, . promitentul vânzator prin moștenirea lui F. D., conform certificatului de moștenitor nr. 169/2006 emis de B.N.P. D. M. L. cu sediul în Țăndărei, județul Ialomița și 30.000 mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei amplasat astfel 19.500 mp situat în tarlaua 94, ..500 mp situat în tarlaua 543/3, . promitentul vânzator ca bun propriu prin moștenirea lui F. D., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 183/2010 emis de B.N.P. D. M. L. cu sediul în Țăndărei, județul Ialomița. A mai arătat că înțelegerea a fost respectata de pârât în parte prin încheierea contractului de vânzare cumparare nr.935/10.05.2012 efectuându-se transferul proprietății pentru suprafețele de 7.000 mp, respectiv 10.500mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei.

Vânzătorul a primit prețul de 27 .500 lei la data încheierii contractului.

La data de 10.05.2012 s-a încheiat contractul de vânzare cumparare nr.935/10.05.2012 prin care s-a efectuat transferul proprietății pentru suprafețele de 7.000 mp, respectiv 10.500 mp teren arabil extravilan situat pe teritoriul orașului Țăndărei contra sumei de 9625 lei.

Potrivit art. 1294 Cod civil, in vigoare la data încheierii antecontractului, vânzarea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul.

Conform art. 1073 Cod civil in vigoare la data încheierii antecontractului creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Potrivit art. 2 alin. 1 Titlul X din Legea nr. 247/2005, in vigoare la data introducerii actiunii, terenurile cu sau fără construcții situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Conform art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic.

Este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 948 Cod civil, promitentul vânzător să fie proprietarul lucrului ce se vinde, să se constate refuzul de a întocmi actul în forma cerută iar promitentul cumpărător trebuie să facă dovada îndeplinirii obligațiilor sale cu privire la preț ori să fie gata să și le îndeplinească, iar promitentul vânzător să predea imobilul.

Din Certificatul de atestare fiscala nr.516/21.02.2013, emis de Primăria Tăndărei, județul Ialomița, aflat la dosar, rezultă ca pârâtul figurează in evidente cu teren arabil în suprafață de 13.000 mp situat în tarlaua 94, ..500 mp situat în tarlaua 94, . orașului Țăndărei, județul Ialomița.

Din Certificatul de sarcini/Dosar nr. 8854 /15.02.2013, eliberat de O.C.P.I. Ialomița, rezultă faptul că, pentru terenul arabil în suprafață de 13.000 mp situat în tarlaua 94, . orașului Țăndărei, județul Ialomița nu au fost găsite sarcini până la data eliberării certificatului. De asemenea, din Certificatul de sarcini/Dosar nr. 8853 /15.02.2013, eliberat de O.C.P.I. Ialomița, rezultă faptul că, pentru terenul arabil în suprafață de 19.500 mp situat în tarlaua 94, . orașului Țăndărei, județul Ialomița nu au fost găsite sarcini până la data eliberării certificatului

Pornind de la realitatea contractului încheiat între părți la data de de 07.02.2011, instanța apreciază că se poate constatata ca intervenită vânzarea-cumpărarea terenului printr-o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În aceste condiții, cererea apare ca întemeiată, urmând a fi admisă și va constatata că între pârât și reclamantă, contra prețului de 17.875 lei, a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea suprafeței de 13.000 mp situat în tarlaua 94, . TP nr._/_/27.12.1994 eliberat de Comisia Județeană I. de fond funciar având ca vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T. si 19.500 mp situat în tarlaua 94, . extravilanul orașului Țăndărei, județul Ialomița, evidențiat în TP nr._/_/25.07.1994 eliberat de Comisia Județeană I. de fond funciar având ca vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T..

Prezenta hotărâre va ține loc de contract de vanzare-cumparare a terenului.

În baza art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 se va comunica Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița prezenta hotărâre judecătorească după rămânerea definitivă și irevocabilă.

În baza art. 771 alin. 6 teza a–4–a din Legea 571/2003, republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un exemplar al acesteia să fie comunicat la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.

Va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând și prevederile art. 299 raportat la art. 2821 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. IMPEX A. SRL cu sediul în Țăndărei, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul F. C., cu domiciliul in orașul Țăndărei, ., Județul I.

Constată că între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, contra prețului de 17.875 lei a intervenit o convenție valabilă privind vânzarea – cumpărarea suprafeței de 13.000 mp, tarlaua 94, . TP nr._/_/27.12.1994 eliberat de Comisia Județeană I. de fond funciar având ca vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T. si 19.500 mp tarlaua 94, . extravilanul orașului Țăndărei, județul Ialomița, evidențiat în TP nr._/_/25.07.1994 eliberat de Comisia Județeană I. de fond funciar având ca vecinătăți: la N- De 93, la E- F. D., la S- De 94/3, la V- Md D. T..

În baza art. 54 alin.2 din Legea nr.7/1996- republicată dispune comunicarea unei copii de pe hotărârea rămasă irevocabilă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.

În baza art. 771 alin.6 din Legea 571/2003- republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia cu documentația aferenta să fie comunicata la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului,

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. IGC/SNE

6 ex/ 20 martie 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1077/2013. Judecătoria FETEŞTI