Plângere contravenţională. Sentința nr. 4793/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4793/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 2287/229/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4793

Ședința publică din data de 02 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - C. STELUȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. P. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIE ROMÂNE, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că este competentă să soluționeze cauza potrivit art.94 pct.3 NCPC și art.32 din OG 2/2001.

Instanța, în temeiul art.258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 01.10.2013 sub nr._, contestatorul M. P. ( domiciliat în Râmnicu Sărat, ., ., CNP_) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române (cu sediul în București, .. 4-6, sector 5) a contestat procesul verbal . nr._ din 15.09.2013 solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, timbrată cu 20 lei taxă de timbru, contestatorul arată că la data de 15 septembrie 2013 se deplasa pe A 2 din direcția București – C. la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ . A fost oprit în trafic de un echipaj de poliție și a fost sancționat cu amenda contravențională pentru o faptă prevăzută de art. 3 alin. 1 din HG 1777/2004.

A comunicat polițistului faptul că avea cunoștință de prevederile legale invocate, i-a înmânat documentele personale și pe cele ale autovehiculului și a semnat procesul verbal de constatare și sancționare fără obiecțiuni. A precizat organului constatator că este ultima zi de interdicție și că începând cu 15 iunie, dată la care a intrat în vigoare, nu a mai condus pe autostradă .

Deși exista posibilitatea să i se aplice ca sancțiune principală avertisment, polițistul i-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei.

Petentul susține că este șofer profesionist, nu a mai încălcat legea, a apreciat în mod eronat că poate circula pe autostradă având în vedere că este data de 15 septembrie și nu s-a gândit că va periclita bugetul familiei sale într-un mod atât de drastic. A arătat că este o persoană responsabilă, căsătorit, cu copii și lucrează pentru un salariu lunar, neavând posibilitatea achitării unei astfel de amenzi.

Față de cele expuse solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea principală a avertismentului.

În dovedire solicită înscrisuri și depune copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._.

Plângerea este motivată în drept pe prevederile art. 21, art. 31-36 din OG 2/2001 și art. 8 din HG nr. 1777/2004.

Intimatul, legal citat, a formulat și depus la data de 08.11.2013 întâmpinare, comunicând documentele în baza cărora a fost emis procesul verbal de constatare a contravenției.

Prin întâmpinarea depusă se solicită în esență respingerea plângerii ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea în tot a procesului verbal care îndeplinește toate condițiile de fond și formă conform OG 2/2001.

În motivare se arată că la data de 15.09.2013 pe A 2, km 144, contravenientul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ cu masa de 7,5 tone pe sensul de mers București către C., nerespectând restricția de circulație pentru acest timp de vehicul de transport, impusă în ziua de duminică, în perioada 15 iunie – 15 septembrie .

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

În drept se invocă prevederile art. 205 Cod procedură civilă, art. 3 alin. 1 din HG 1777/2004, art. 16 și art. 17 din OG 2/2001.

În susținere se solicită și se depun înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/15.09.2013, precum și raportul de caz al agentului constatator .

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul - verbal . nr._/15.09.2013 încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului, numitul M. P. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.3 alin.1 din HG 1777/2004 constând în aceea că la data de 15.09.2013, ora 14.30, pe A 2 km 144 a condus ansamblul format din autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare B-58-ZZBpe sensul de mers București – C., fără a respecta interdicția temporară impusă pe acest sector de drum.

Pentru fapta contravențională amintită contestatorului i s-a aplicat sancțiunea amenzii de 2.000 lei, potrivit art.6 lit.a din HG 1777/2004 .

În urma verificării prevăzută de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă (25.09.2013) în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal (15.09.2013).

Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Contestatorul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni .

Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 din HG 1777/2004 „Se introduce restricția de circulație pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în perioadele din an și în intervalele orare prevăzute în anexa nr. 1”.

Din raportul agentului constatator (fila 19) rezultă că în ziua de 15.09.2013, în jurul orelor 14.30, în timp ce executa serviciul de patrulare supraveghere trafic rutier pe A 2 km 144 sensul de mers București – C., a oprit pentru control autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ . Fiind întrebat de agent de ce nu respecta restricția de drum, acesta a susținut că nu a știut.

Coroborând dispozițiile art.1 cu cele ale pct.5 din Anexa 1, în redactarea de la data pronunțării hotărârii, se reține că în perioada 15 iunie-15 septembrie este interzisă circulația cu vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe A2, în zilele de duminică, în intervalul orar 06,00-24,00 .

Petentul nu a negat comiterea faptei, criticile sale privind în esență individualizarea pedepsei .

Din conținutul plângerii contravenționale, raportul agentului constatator instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acestuia, motiv pentru care apreciază că procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este, sub acest aspect, legal și temeinic întocmit.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

În cauză contestatorului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a din HG 1777/2004.

Conform acestor prevederi legale „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă următoarele fapte:

a) încălcarea prevederilor art. 3, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;

Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Astfel, instanța va avea în vedere în cauză circumstanțele săvârșirii contravenției (fapta este comisă în ultima zi a perioadei de interdicție), susținerile petentului în sensul că se află la prima abatere de acest gen, poziția față de faptă și consecințele menținerii amenzii .

În acest context, instanța apreciază că este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului pentru corectarea atitudinii petentului pe viitor.

În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. P. și va dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 2.000 lei aplicată contestatorului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.09.2013, cu sancțiunea „avertisment” .

Va atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 teza 1 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul M. P., domiciliat în mun. Râmnicu Sărat, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în București, .. 4-6, sector 5 .

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 15.09.2013 și înlocuiește amenda de 2.000 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fetești, județul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.:tehnored.:R.I./C.S.

Ex.:4/09.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4793/2013. Judecătoria FETEŞTI