Plângere contravenţională. Sentința nr. 799/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 799/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 18226/300/2011

DOSAR NR._ /2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 799

Ședința publică din data de 20 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M. V.

GREFIER - D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001. Califică excepția prescrierii invocate de petent in precizările depuse la dosar ca fiind apărare de fond urmând a se pronunța pe fondul cauzei, conform dreptului material incident.

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C. proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._ /23 mai 2011, declinată prin Sentinta civilă nr. 6982/07 mai 2012 Judecătoriei Fetesti, inregistrată pe rolul acesteia sub acelasi nr. unic de dosar, petentul . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA cu sediul în Bucuresti, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . 11 nr._/12.05.2011, precizând că motivele de fapt si drept vot fi depuse la prim termen, anexând act contestat-f.13, dovada comunicării acestuia-f.14.

În motivarea plângerii, in esentă, petentul a invocat pe cale de exceptie prescrierea dreptului de aplicare a amenzii.

Petentul arata ca actul contraventional contestat, in esență, este lovit de nulitate absolută intrucât nu contine semnătura agentului constator, conform art 17 din OG nr. 2/2001, respectiv s-a prescris dreptul de aplicare a sanctiunii contraventionale, conform art. 13 din OG nr. 2/2001.

In subsidiar, raportat la pericolul social, a solicitat inlocuirea sanctiunilor cu avertisment.

Cererea a fost motivată in drept pe dispozitiile OG nr.2/2001, principii si norme jurisprudentiale CEDO, solicitându-se judecarea cauzei in lipsă.

A anexat roviniete/copii aferente altor perioade decât cea retinută in actul contestat-f.38-42

Intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA cu sediul în Bucuresti a depus la dosar adresa BRML nr.6633/21.06.2010 (fila45), certificat calificat si autorizatie de cotrol (fila46), fotografia obtinuta cu ajutorul SIEGMCR (fila48).

Instanta a calificat, in sedință publică, excepția invocată de petent, in precizările depuse la dosar, ca fiind apărări de fond urmând a se pronunța pe fondul cauzei, conform dreptului material incident.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Procesul-verbal . nr._/12.05.2011, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei si obligat la plata unui tarif de despagubire /720 euro, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare _ apartinand acestuia a circulat in data de 28.11.2010, in Giurgeni, Jud.I., fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Se retine că, in conformitate cu prevederile art 13 alin.1 din OG nr.2/2001: Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei contraventionale, ori in cauză acest termen a fost respectat, procesul contestat fiind emis la data de 12.05.2011, anterior implinirii termenului de 6 luni instituit de legiuitor, raportat la data săvârsirii faptei: 28.11.2010,motiv pentru care constată că nu s-a prescris aplicarea sanctiunii amenzii.

Mai mult, verificând, de asemenea, din oficiu, instanta constată că, in cauză, nu s-a prescris nici executarea sancțiunii contravenționale, raportat la data emiterii: 12.05.2011 si la data comunicării actului contraventional: 18.05.2011.

Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2002 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Astfel, întrucât procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 12.05.2011 și comunicat petentului la data de 18.05.2011, după cum reiese din dovada aflată la fila 5, instanța reține că termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii a fost, de asemenea, respectat.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constator. Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.

Or, atâta timp câtOG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 720 euro, aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat, încheiat la data de 12.05.2011 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 720 euro, tarif aplicat .

Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.

Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de28.11.2011 , circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 2A, km 113+500/Giurgeni, I..

Pe cale de consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ , care se va retine ca fapt necontestat că aparține petentului, a circulat la data de 28.11.2010, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 2 A, Giurgeni, Jud.Il., astfel cum s-a reținut în procesul - verbal contestat.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin fiecare proces - verbal contestat.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Instanța observă că pentru săvârșirea faptei contravenționale petentul a fost sancționat cu suma de 2750 lei.

Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii si faptul că petentul fost sancționat cu foarte putin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 12.05.2011, raportat la data săvârsirii faptei contraventionale contestate: 28.11.2010.

Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii.

Sanctiunile juridice constituie mijloace de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate, ori in cauză, in perioada 28.11._11 nu se justifică modul in care s-a făcut, in spetă, prevenirea savârsirii faptelor contraventionale in cazul concret al petentului.

Retine instanta si faptul că petentul a depus la dosar dovezo care confirmă că anterior, respectiv ulterior comiterii contraventiei a avut roviniete pentru auto sanctionat-f.43-48

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

Pentru toate aceste considerente, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii contraventionale aplicate, respectiv va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestate, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie si să circule cu rovinietă achizitionată.

Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._, încheiat la data de 12.05.2011și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 720 euro stabilit prin procesul verbal contestat.

Văzând principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul . SRL, cu sediul in Mun. Constanta, ., Judetul Constanta, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 12.05.2011, cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._, încheiat la data de 12.05.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 720 euro, aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._, încheiat la data de 12.05.2011

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.MVM/tehnored.MVM+MD

5 ex/14.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 799/2013. Judecătoria FETEŞTI