Pensie întreţinere. Sentința nr. 4046/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4046/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 7761/231/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR.4046
Ședința publică de la 10.10.2013
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A. L. J.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta C. M. domiciliata in Focsani ., ., in contradictoriu cu pârâtul B. V. domiciliat in Focsani, . nr. 27, . si autoritate tutelară S. P. LOCAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ FOCȘANI, având ca obiect - pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
-cauza are ca obiect - pensie întreținere,
-si ca prin Servicul registratura au fost inaintate la dosar relatii privind veniturile salaraiale pe ultimele 6 luni ale paratului, după care,
Instanța declară închisă cercetarea procesului conform ar. 244 alin.1 N.C.proc.civ. și fixează termen în aceiași ședință pentru dezbaterea fondului.
Instanța declară deschisă dezbaterea în fond a procesului în conformitate cu prevederile art.392 N.C.proc.civ., și, nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANTA
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul_, reclamanta C. M., domciciliata in Focsani, ., ., in calitate de reprezentata legala a minorului B. A., a chemat in judecata pe paratul B. V. pentru a se dispune majorarea pensieie de intretinere stabilita prin sentinta civila 3958 din data de 30.06.2010 pronuntata de Judecatoria Focsani.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca prin sentinta civila 3958 din data de 30.06.2010 pronuntata de Judecatoria Focsani, paratul a fost obligat l plata unei pensii de intretinere in cuantum de 500 lei lunar, pentru minorul B. A., nascut la data de 26.08.1997, data la care au fost avute in vedere nevoile de crestere si educare a minorului precum si veniturile paratului.
In prezent, minorul este elev in primul an la Colegiul N. A. I. C., iar nevoile sale au crescut, coroborat cu veniturile paratului, fata de cele care au fost avute in vedere la data stabilirii pensiei.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe disp.art.402,403, 499,529,531,532,533 cod civil.
In dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri precum si cu relatii emise de la locul de munca al paratului.
La dosarul cauzei a fost depusa sentinta civila 3958/30.06.2010, copie acte de identitate, copie certificat nastere minor.
Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata, intrucat pensia de intretinere a fost stabilita de comun acord in raport de veniturile nete realizate in anul 2010, in conditiile diminuarii salariului cu 25%, conform Lg.118/2010 pentru restabilirea echilibrului bugetar, iar in prezent salariul sau nu a revenit la cuantumul real, scazand cu aproximativ 10%. Astfel, pensia de intretinere ar trebui diminuata iar nu majorata de catre instanta.
Paratul a mai aratat ca situatia minorului, acum in varsta de 16 ani nu s-a modificat semnificativ pentru a se justifica majorarea pensiei de intretinere.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare, prin care a aratat ca la momentul la care au convenit cuantumul pensiei de intretinere, salariul paratului era diminuat cu 25 %, fiind in cuantum de 2.250 lei. In prezent salariul a fost majorat, conform Lg.285/2010 si OUG 19/2012.
La dosarul cauzei aa fost depusa adresa_/04.10.2013 emisa de Inspectoratul Judetean de Politie V. prin care se aratat ca media lunara a veniturilor paratului este de 3282 lei.
Alte probe nu s-au administrat;
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta C. M., domciciliata in Focsani, ., ., in calitate de reprezentata legala a minorului B. A., a chemat in judecata pe paratul B. V. pentru a se dispune majorarea pensieie de intretinere stabilita prin sentinta civila 3958 din data de 30.06.2010 pronuntata de Judecatoria Focsani.
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea privind pe reclamanta C. M. domiciliata in Focsani ., ., in contradictoriu cu pârâtul B. V. domiciliat in Focsani, . nr. 27, . si autoritate tutelară S. P. LOCAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ FOCȘANI, având ca obiect - pensie întreținere.
In baza art.531 alin.1 cod civil raportat la art.529 alin.2 cod civil dispune majorarea pensiei de intretinere datorata de catre paratul B. V., minorului B. A., nascut la data de 26.08.1997, de la cate 500 lei lunar la cate 650 lei lunar de la data introducerii cererii si pana la majoratul minorului.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.Cererea se va depune la instanta Judecatoria Focsani.
Pronuntata in sedinta publica, azi 10.10.2013.
Președinte, I. S. | ||
Grefier, A. L. J. |
TEHNORED.IS.
5 ex.- 24.10.2013
..10.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1327/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|