Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1327/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1327/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 3450/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1327

Ședința publică din data de 19 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. I.

Grefier – F. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta C. I. cu domiciliul în com. Nistorești, .. V. în contradictoriu cu pârâtul R. C. cu domiciliul în com. Nistorești, .. V. având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile, cererea judecându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la data de 14.03.2013 a fost întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, după care;

Instanța, în conformitate cu disp. art. 997 N.C.p.c. raportat la art. 107 N.C.p.c., constată că este competentă general, material și teritorial cu privire la soluționarea prezentei cauze, după care socotindu-se lămurită asupra soluționării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 394 N.C.p.c., constată încheiată faza de cercetare judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile deduse judecatii,constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Focsani sub nr._, la data de 08.03.2013, reclamanta Ciuta I. a formulat in contradictoriu cu paratul Roinita I.C.,cerere de ordonanta presedintiala pentru inventariere bunuri.

In motivarea cererii sale reclamanta a aratat ca a avut cu paratul o relatie de concubinaj ,ca de putin timp partile s-au despartit in fapt, ca bunurile mobile dobandite in aceasta perioada au inceput sa dispara si ca se impune inventarierea acestora pentru a se putea partaja ulterior.

Cererea a fost motivata in drept potrivit disp.art 966-1001 N.C.P.C.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei un contarct de vanzare cumparare ,schita aferenta si certificat fiscal si a solicitat judecarea cauzei fara citarea partilor.

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.

Examinand actele si lucrarile cauzei ,instanta retine urmatoarele:

Prin cererea formulata, reclamanta a solicitat ca ,pe cale de ordonanta presedintiala, instanta sa dispuna inventarierea unor bunuri mobile ,despre care sustine ca sunt comune si care s-ar afla in imobilul situat in . au ramas in posesia exclusiva a paratului.

Potrivit dispozitiilor art. 996 din Noul C.P.C. instanta,stabilind in favoarea reclamantului aparenta de drept, poate ordona masuri vremelnice, în cazuri grabnice, în anumite situatii expres si limitative prevazute de lege astfel:pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara,pentru înlaturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executari.

Pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala, din textul de lege mentionat rezulta ca se impune indeplinirea cumulativa a trei conditii,si anume a urgenta ,vremelnicia si neprejudecarea fondului dar si existenta aparentei dreptului.

Astfel,situatia de fapt sustinuta de reclamanta nu se circumscrie textului de lege anterior mentionat ,prin prisma conditiilor de admisibilitate impuse ,astfel ca cererea de inventariere a bunurilor pe cale de ordonanta presedintiala nu întruneste cerintele art. 966 din Noul C.p.c. si urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila, din urmatoarele considerente:

Situatia de fapt a carei constatare se solicita de reclamanta pe calea cererii de ordonanta presedintiala in conditiile art .966 din Noul Cod Proc.Civ. nu se încadreaza în niciunul din cazurile expres si limitativ prevazute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.

Inventarierea bunurilor nu se impune nici pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere si nici pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara .Prin insasi dispunerea unei asemenea masuri, nu s-ar impiedica pretinsa pierdere a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor comune ce fac obiectul cererii si nici prevenirea unei pagube iminente si care sa nu poata fi reparata(cota sa din dreptul de proprietate asupra bunurilor ce ar fi fost dobandite in perioada de concubinaj, nefiind afectata prin eventuala sustragere a bunurilor de catre parat ,si nici emolumentul masei bunurilor de impartit,ci doar imposibilitatea probarii sale),astfel incat acest aspect ridica probleme doar sub aspectul probatoriului ce s-ar impune a fi administrat . viitor litigiu de partaj bunuri comune intre parti cu privire la existenta bunrilor si a posesiei din acel ulterior moment.

Astfel,masura ce se solicita a se dispune ,a inventarierii bunurilor nu isi justifica nici prin propria sa natura si nici in baza unei aprecieri a legii, urgenta,ca in alte situatii prevazute de lege cand posibilitatea luarii masurii pe calea procesuala a ordonantei presedintiala, este prevazuta de lege (luarea unor masuri vremelnice in timpul procesului de divort,art.919 din Noul c.pr.civ cu privire la stabilirea locuintei minorilor,obligatia de intretinere ,incasarea alocatiei ,folosinta locuintei) si nici vremelnicia dispunerii masurii . Astfel,ca regula, nu exista o urgenta principiala ci aceasta trebuie sa rezulte din imprejurari de fapt concrete si nu eventuale sau probabile, ce se impun a fi dovedite.

Prin natura sa ,masura inventarierii unor bunuri nu poate avea caracter vremelnic ,si nici nu poate fi dispusa de instanta pe o perioada determinata ,pana la solutionarea dosarului avand ca obiect partajul,pentru a ii putea imprima astfel caracterul nedefinitiv .

Cererea reclamantei ,asa cum de altfel acesta si subliniaza,se doreste a avea ca efect inventarierea bunurilor de catre un executor judecatoresc in cadrul unei proceduri ce presupune prezentarea acestuia in imobilul mentionat in cerere,constatarea existentei bunurilor si a starii lor ,acte care ,fata de situatia concreta dedusa judecatii,astfel cum a fost analizata ,pot si se impun a fi efectuate pe cale unor proceduri reglementate in mod distinct de lege, respectiv procedura asigurarii dovezilor prevazuta de art. 364,art.365 rap.la art.360-363 Noul C.p.c. (aplicabila in prezenta cauza) .Astfel ,urmand procedura speciala prevazuta de lege ,se impune verificarea la randul sau,a urgentei ,a inexistentei acordului paratului ,intrucat daca acesta exista partea interesata este obligata sa se adreseze executorului judecatoresc si nu direct instantei de judecata ,cererea fiind admisibila doar daca paratul s-ar opune efectuarii constatarii . Aceste conditii oricum nu au fost dovedite de reclamanta prin xcatele depuse la dosarul cauzei.

Din oficiu, instanta nu poate sa modifice calea procesuala aleasa de o parte pentru valorificarea dreptului sau ,cerere care este motivata in fapt si in drept si calificata juridic drept ordonanta presedintiala de reclamanta, care solicita in mod expres si judecarea cererii fara ca partile sa fie citate.

F. de cele arate ,instanta retine ca in cauza dedusa judecatii nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala ,potrivit disp.art. 966 din Noul Cod .Proc .Civ ,astfel ca urmeaza ca instanta sa respinga cererea astfel formulata ca inadmisibila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de ordonanta presedintiala înregistrată sub nr._ formulată de reclamanta C. I. cu domiciliul în com. Nistorești, .. V. în contradictoriu cu pârâtul R. C. cu domiciliul în com. Nistorești, .. V.,ca inadmisibila.

Cu apel in 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 martie 2013.

Președinte, Grefier,

R. I. F. C.

Red../ Tehnored. RI

Ex: 4/21.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1327/2013. Judecătoria FOCŞANI