Plângere contravenţională. Sentința nr. 1618/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 1618/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 4187/232/2012

Județul Dâmbovița

Judecătoria Găești

Dosar nr._

Sentința CIVILĂ nr. 1618

Ședința publică din 04.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C.

Grefier: M. P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2012 formulată de petentul P. V., domiciliat în .-ța, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 64, județul Dâmbovița.

Cererea scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din O.G. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent avocat B. I., lipsă intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care;

Instanța procedează la vizionarea înregistrării video pe suport CD depusă de intimat, în prezența avocatului petentului.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii:

Având cuvântul, apărătorul petentului, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, sancțiunea fiind nelegală și netemeinică, petentul circulând în afara localității, din CD-ul vizionat nu se face dovada contravenției, numărul de înmatriculare nefiind lizibil. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ petentul P. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.09.2012 întocmit de către intimat, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii petentul arată că s-a reținut în procesul verbal sus menționat că nu a respectat legislația în vigoare, circulând cu viteza de 109 km/h în localitatea Crângurile, faptă prev. de art.48 din OUG 195/2002. La data menționată în procesul verbal petentul circula din direcția Pitești către Găești, iar la . a fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a reproșat că a depășit viteza maximă admisă.

Petentul arată că sancțiunea aplicată este netemeinică și nelegală, întrucât sectorul de drum pe care a circulat era în afara localității, el circulând din direcția Pitești către

Găești, după indicatorul de sfârșit localitate, în zona dintre . Crângurile, unde nu sunt case.

Petentul solicită ca intimatul să prezinte toate documentele legate de prezența lucrătorilor de poliție pe acel sector de drum, toate documentele legate de aparatul radar folosit, verificarea metrologică a acestuia, toleranțele admise la măsurarea vitezei, filmul.

Probe indicate: martori, înscrisuri.

În drept invocă disp.art.118 din OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic, cu motivarea că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 07.09.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, avertisment și reținerea permisului de conducere, deoarece la data sus menționată, în jurul orelor 17,34, pe DN 7 Crângurile a condus auto marca Audi cu nr.TM-50-D ON pe DN7 Crângurile pe direcția Pitești – București cu viteza de 109 km/h înregistrată de cinemometrul radar tip Autovision . 223 montat pe autospeciala Dacia L. cu nr. B-8-ZBH. Totodată, nu a avut asupra sa permisul de conducere, faptele fiind prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.48 rap. la art.102 alin 3 lit.e din OUG 195/2002 republicată și art.147 alin 1 din HG 1391/2006 rap. la art.101 alin 1 pct.18 din OUG 195/2002 republicată.

Intimatul consideră că din raportul agentului constatator, raportul agentului de poliție care îl însoțea, fișa registru radar, fișa istoric abateri, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, planșa fotografică, coroborat cu cele menționate în procesul verbal de sancționare contravențională, rezultă „vinovăția certă și fără echivoc a petentului”.

Indică drept probe: înscrisuri, suport magnetic, planșa fotografică, atașate întâmpinării și solicită judecarea și în lipsă.

Au fost administrate probele cu înscrisuri propuse de părți și s-a vizionat înregistrarea video transmisă de intimat.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 07.09.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, și reținerea permisului de conducere, în temeiul art.48 rap. la art.102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002 republicată și cu avertisment în temeiul art.147 alin. 1 din HG 1391/2006 rap. la art.101 alin 1 pct.18 din OUG 195/2002 republicată.

S-a reținut în procesul verbal contestat că la data sus menționată, în jurul orelor 17,34, pe DN 7 Crângurile, petentul a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare TM-50-D ON pe DN7 Crângurile pe direcția Pitești – București cu viteza de 109 km/h înregistrată de cinemometrul radar tip Autovision . 223 montat pe autospeciala Dacia L. cu nr. B-8-ZBH și că nu a avut asupra sa permisul de conducere.

Petentul a contestat doar sancțiunile contravenționale aplicate în temeiul art. 48 rap. la art.102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002 republicată pentru depășirea limitei maxime de viteză în interiorul localității Crângurile, astfel că instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție doar sub acest aspect, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Referitor la procesul verbal contestat, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, dar instanța constată că planșele foto transmise de intimat și înregistrarea video nu sunt deloc concludente, fiind ilizibile cu privire la tipul autovehiculului și numărul de înmatriculare, cu excepția ultimului cadru, în care însă viteza este de 49 km/h, în timp ce limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, conform art. 49 alin. 1 din codul rutier.

In privința probațiunii, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției sale dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din probele administrate însă de organul constatator, care nu a constatat fapta prin propriile simțuri ci cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, instanța reține însă o îndoială care nu îi poate decât profita petentului, nefiind fără dubiu că acesta a circulat cu viteza reținută în procesul verbal, câtă vreme imaginile sunt neclare iar în același sens cu petentul se mai deplasau și alte vehicule.

Având în vedere cele mai sus menționate, normele care reglementează materia contravențională, respectiv dispozițiile O.G.2/2001 și cele speciale din domeniul circulației rutiere, urmează ca instanța să admită plângerea contravențională, să anuleze procesul verbal contravențional în măsura în care a fost contestat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 630 lei și de sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. V., domiciliat în .-ța, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 64, județul Dâmbovița.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/07.09.2012 cu privire la sancțiunile contravenționale principală și cea complementară aplicate în temeiul art. art.48 rap. la art.102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002 republicată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.09.2013.

Președinte,

Grefier,

Red.C.C.

Tehnored.B.M.

Ex.4/3.10.2013

O.D.C.P.8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1618/2013. Judecătoria GĂEŞTI