Plângere contravenţională. Sentința nr. 1785/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1785/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 10776/215/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1785
Ședința publică de la 01.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
Grefier: M. - A. B.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională OG 15/2002privind pe petentul A. P. N., cu domiciliul în C., ., ., județul D. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 26.09.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2013, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată că:
Prin plângerea formulată de petentul A. P. N., înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 07.06.2013, acesta a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 10.04.2012 iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 29 octombrie 2012 Judecătoria C. a declinat spre competentă soluționare cauza privind pe petentul A. P. N. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a reținut în procesul verbal că a circulat fără rovinietă valabilă la data de 22.11.2011.
Invocă petentul nulitatea procesului verbal întrucât acesta nu este semnat, conform art. 17 din O.G. 2/2001, nu prezintă niciun element care să indice faptul că acesta este original și nu conține elementele prevăzute expres de OG 2/2001.
Contestă petentul și modalitatea de constatare, întocmire și comunicare a procesului verbal și solicită ca intimata să prezinte autorizarea legală pentru constatarea aspectelor reținute prin filmare, fără oprirea contravenientului, autorizația aparatului, procesul verbal de instalare și de verificare metrologică a acestuia.
Invocă petentul și jurisprudența CEDO arătând că faptele contravenționale referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera ,,acuzațiilor penale” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. A mai invocat și contravenția continuă, prin raportare la infracțiunea continuă.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 5 alin. 2, art. 20 alin. 2 din OG 2/2001, art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Solicită petentul judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii sale, petentul a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 5-8).
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (adresa Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și autorizație de control, planșa foto) și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
La data de 22.11.2011, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.
A fost întocmit procesul verbal contestat . nr._ din data de 10.04.2012 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, a fost obligat petentul la plata sumei de 28 euro, în echivalent lei, reprezentând tariful de despăgubire.
Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșa foto depusă la dosarul cauzei.
Petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.
Instanța remarcă faptul că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.
Procesul verbal încheiat de intimată poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001, însă din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001 rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în privința condițiilor și efectelor lor înscrisurilor sub semnătură privată, procesul verbal de contravenție având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, fiind un act autentic, neputând fi un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.
De asemenea, procesul verbal contestat are o formă electronică, deși nu este destinat a fi citit în formă electronică, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, de unde rezultă că un înscris semnat electronic nu poate avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată.
Având în vedere această situație, precum și faptul că nicio dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin posibilitatea ca procesul verbal să fie încheiat în formă electronică, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, de pe acesta lipsind semnătura agentului constatator.
Față de aceste aspecte, instanța nu consideră necesar a mai analiza temeinicia procesul verbal contestat.
Cu privire la tarifele de despăgubire, instanța reține că:
Prin Legea 144/23.07.2012 a fostmodificată O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, art. I pct. 2 din Legea 144/2012 a statuat că: la articolul 8 din O.G. 15/2002, alineatele 3, 3 indice 1 și 6 se abrogă, iar prin art. II din Legea 144/2012 s-a stabilit că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (…), aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal contestat, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin acest proces verbal și de la plata tarifului de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. P. N., cu domiciliul în C., ., ., județul D., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal contestat . nr._ din data de 10.04.2012.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat și de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal contestat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 01.10.2013.
Președinte
M. M.
Grefier
B. A. M.
Red. M.M. / Tehn. M.M.
EX. 2 / 21.10.2013
O.D.C.P. 8528
← Grăniţuire. Sentința nr. 694/2013. Judecătoria GĂEŞTI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 798/2013. Judecătoria GĂEŞTI → |
---|