Pensie întreţinere. Sentința nr. 2336/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2336/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1286/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 2336/2013

Ședința publică de la 12 Martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N. L. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant G. G. și pe pârât D. D., având ca obiect „pensie întreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, legitimată cu CI . nr._, CNP_ și pârâtul, personal, legitimat cu CI . nr._, CNP_.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.

Reclamanta nu a depus la dosar adeverința de venit a pârâtului, după care;

Reclamanta arată că nu are la acest moment o dovadă a veniturilor pârâtului.

Interpelat fiind, pârâtul arată că lucrează în combinat. Precizează că fosta soție stă cu chirie neavând cunoștință în ce condiții stă minora cu aceasta. Depune referatul de anchetă psihosocială.

Instanța aduce la cunoștința pârâtului că a fost investită doar cu capătul de cerere privind acordarea pensiei de întreținere și pune în vedere acestuia să depună la dosar dovada veniturilor sale, motiv pentru care acordă termen la data de 19.03.2013.

Pârâtul învederează instanței că este de acord cu acordarea pensiei de întreținere.

Față de precizările pârâtului, instanța revine asupra dispoziției de acordare termen și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 17.01.2013 a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe acțiunea civilă formulată de reclamanta G. G., reprezentant legal al minorei D. M. prin care se solicită obligarea pârâtului D. D. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, deși este tatăl minorei, nu contribuie la creșterea și întreținerea acesteia.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La dosarul cauzei reclamanta a depus copia certificatului de naștere al minorei (fila 3 din dosar) și certificatul de divorț nr.8638/24.09.2012 (f.4 dosar).

Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

În fapt, pârâtul D. D. este tatăl minorei D. M. și în această calitate are obligația de întreținere a acesteia.

Potrivit certificatului de divorț nr.8638/24.09.2012 s-a stabilit ca pârâtul să plătească minorei o pensie de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate.

În drept, potrivit art.516 din Codul civil obligația de întreținere exista între părinte și copil, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.

De asemenea, conform art.529 alin.1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de către părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din munca, daca are în întreținere un copil, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 din Codul civil.

Reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere raportat la venitul pe care îl realizează lunar, având în vedere că acesta nu și-a respectat obligația stabilită prin certificatul de divorț.

Potrivit referatului de anchetă psihosocială întocmit în cauză și potrivit susținerilor pârâtului, acesta este angajat la . G. și realizează in venit lunar de aproximativ 1400 lei..

În consecință, în raport de situația de fapt și de considerentele arătate în cele ce preced, instanța va admite acțiunea formulată și, în baza art. 516 și 529 alin.1 și 2 din Codul civil, va obliga pârâtu D. D. la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venitul realizat lunar sub formă de salariu, în favoarea fiicei sale, D. M., născută la data de 30.12.1999.

Data de la care este datorată pensia în noul cuantum este cea a introducerii prezentei acțiuni, respectiv 17.01.2013 întrucât de atunci a apărut, cel mai târziu, nevoia și, în baza principiului interesului superior al copilului, aplicabil în cauză potrivit art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, beneficiarii pensiei nu trebuie să sufere eventualele întârzieri rezultate din durata procedurii în fața instanței. Această obligație de întreținere va exista până la majoratul beneficiarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta G. G., în calitate de reprezentant legal al numitei D. M., domiciliată în com.Smîrdan, . în contradictoriu cu pârâtul D. D. cu domiciliul în ., jud. G..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă în favoarea minorei D. M., născută la data de 30.12.1999, a unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % din venitul realizat lunar, de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.01.2013 până la data împlinirii majoratului beneficiarului.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință public, azi,12.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. VM / Tehnored. CNL / Nr. Ex. 4/11.04.2013

ROMÂNIA

Judecătoria G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

Sediul: G., .

Emisă la 18.03.2013

Dosarul nr._/233/2013

ÎNCHEIERE

Ședința din camera de consiliu din data de 12.03.2013

Președinte –M. V.

Grefier N.-L. C.

Creditor: G. G., în calitate de reprezentant legal al numitei D. M., domiciliată în com.Smîrdan, ..

Debitor: D. D. cu domiciliul în ., jud. G..

Terț poprit: ARCELORMITTAL cu sediul în G. .

Obiect: înființarea popririi, din oficiu.

Fără citarea părților.

INSTANȚA

Având în vedere sentința civilă nr. 2336/2013 pronunțată la data de 12.03.2013 de către această instanță în dosarul nr._ prin care debitorul D. D. a fost obligat la plata unei contribuții lunare în favoarea creditoarei G. G., în calitate de reprezentant legal al numitei D. M., domiciliată în com.Smîrdan, . în cuantum de 25 % din venitul realizat lunar, de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.01.2013 până la data împlinirii majoratului beneficiarului.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, pentru sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie, potrivit legii, precum și al dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect sume datorate cu titlu de pensie de întreținere,

DISPUNE

Înființează poprirea asupra a 25% din veniturile nete lunare pe care debitorul D. D. cu domiciliul în ., jud. G. le primește de la terțul poprit ARCELORMITTAL cu sediul în G. . în favoarea creditoarei G. G., în calitate de reprezentant legal al numitei D. M., domiciliată în com.Smîrdan, ., de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.01.2013 până la data împlinirii majoratului beneficiarului.

Sumele poprite vor fi expediate direct creditorului G. G., în calitate de reprezentant legal al numitei D. M., domiciliată în com.Smîrdan, . - prin mandat poștal.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi 12.03.2013.

Președinte M. V. Grefier N.-L. C.

VM/CNL

2 ex/23.18.03.2013

. poprit

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

.Galați, . tel./Fax:_.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

Dosarul instanței nr._

Data emiterii adresei: 18.03.2013

C ă t r e

ARCELORMITTAL

Cu sediul în G. .

Vă înaintăm alăturat încheierea de înființare a popririi, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 2 și 454 alin.1 Cod procedură civilă, care este executorie fără altă formalitate, potrivit dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, urmând a confirma primirea acesteia și începerea executării.

În ipoteza în care debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat, potrivit art. 455 alin.1 Cod procedură civilă, aveți obligația de a înainta încheierea de înființare a popririi la noul loc de muncă sau organului competent de ocrotire socială.

Dacă noul loc de muncă nu este cunoscut, veți încunoștiința creditorul.

Vă mulțumim pentru colaborare,

Președinte M. V. Grefier N.-L. C.

VM/CNL/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2336/2013. Judecătoria GALAŢI