Pensie întreţinere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 6501/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE M. K.

GREFIER M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe reclamant R. M. și pe pârât D. I. C., având ca obiect pensie întreținere reducere pensie.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.11.2013 ce face parte integrantă din prezenta, Instanța în urma dezbaterii avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul R. M. a chemat în judecată pe pârâta D. I. C., solicitând instanței să dispună reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorei R. G. V. prin ..06.2010 a Judecătoriei G..

În fapt, reclamantul a arătat că mai are încă un minor în întreținere, respectiv R. V. A., născut la data de 22.01.2013.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La cerere, au fost anexate în copie, certificate de naștere minori și ..06.2010 a Judecătoriei G. (filele 4-8 dosar).

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că deși reclamantul a anexat un fluturaș de salariu din care rezultă că are un salariu de 1350 lei lunar, din luna decembrie 2012, este detașat în Olanda și are un venit suplimentar de 1200 Euro lunar. A mai precizat pârâta că locuiește împreună cu minora în Spania și are cheltuieli ridicate pentru întreținerea acesteia, iar cel de-al doilea copil minor al reclamantului poate fi întreținut și de către mamă.

Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și anchetă socială la domiciliul reclamantului.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin ..06.2010 a Judecătoriei G., a fost desfăcută căsătoria părților și s-a dispus încredințarea minorei R. G. V. spre creștere și educare către mamă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere lunare de 25% din venitul lunar net realizat până la majoratul minorei.

Reclamantul a solicitat reducerea pensiei de întreținere, având în vedere că mai are un minor în întreținere, respectiv R. V. A., născut la data de 22.01.2013 (certificat de naștere . nr._, fila 4).

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (adeverința nr.1894/17.10.2013 eliberată de . SRL, fila 43), rezultă că reclamantul a realizat un salariu net mediu de 924,5 lei pe ultimele 6 luni.

S-a mai precizat că reclamantul este delegat să lucreze în Olanda din data de 02.02.2013 și beneficiază de o diurnă de aproximativ 8000 lei lunar.

În drept, conform dispozițiilor art.499 alin.1 Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar potrivit art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii.

Instanța urmează a avea în vedere și dispozițiile art.529 alin.1 Cod Civil, în sensul că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, precum și art.521 alin.1 Cod Civil, potrivit căruia în cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art. 516 sunt obligate să întrețină aceeași persoană, ele vor contribui la plata întreținerii, proporțional cu mijloacele pe care le au.

În aplicarea acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța constată că se impune reducerea pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorei R. G. V. până la suma de 20% din salariul lunar net al reclamantului.

Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut in vedere în principal diferența considerabilă de vârstă între cei doi minori (10 ani), ceea ce face ca minora R. G. V. să aibă nevoi vădit mai ridicate față de minorul R. V. A., legate în special de necesitatea frecventării unei unități de învățământ. În plus, instanța nu poate ignora nici împrejurarea că minora R. G. V. locuiește în Spania, unde cheltuielile legate de întreținere și asigurarea unei educații sunt mai ridicate decât în România.

Astfel, instanța apreciază că minorul R. V. A. poate beneficia de întreținere din partea pârâtului în limita diferenței până la maximul legal de 33% din salariul lunar net ce poate fi afectat întreținerii a doi copii, acest cuantum fiind în măsură să răspundă nevoilor sale.

Pe de altă parte, instanța nu va reține susținerile pârâtei în sensul că trebuie avută în vedere și valoarea diurnei în aprecierea posibilităților financiare ale debitorului întreținerii, câtă vreme potrivit art.728 alin.7 Cod proc.civ., diurnele nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite în parte cererea și va dispune reducerea cuantumului pensiei de întreținere datorate minorei R. G. V., de la 25% la 20% din salariul net realizat lunar, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 20.03.2013.

În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă, instanța constată că potrivit art.453 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia. Totuși, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Având în vedere că cererea reclamantului urmează a fi admisă în parte, rezultă că în cauză, culpa procesuală este una comună, motiv pentru care se impune suportarea egală a cheltuielilor de judecată.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că pârâta (singura care a solicitat cheltuieli de judecată) a efectuat cheltuieli de judecată de 1000 lei (onorariu apărător conform chitanței GL UNBR_/09.09.2013).

Prin urmare, instanța va obliga reclamantul la plata sumei de 500 lei (jumătate din cheltuielile avansate de pârâtă), restul urmând a rămâne în sarcina pârâtei ca echivalent al culpei procesuale proprii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea având ca obiect reducere pensie de întreținere formulată de reclamantul R. M. domiciliat în . Braniștea, județul G. în contradictoriu cu pârâta D. I. C. domiciliată în ., județul G..

Dispune reducerea pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului și în favoarea minorei R. G. V. prin ..06.2010 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._/233/2009, de la 25% la 20% din salariul net realizat lunar, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 20.03.2013.

Obligă reclamantul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2013.

Președinte,Grefier,

M. K. M. B.

M.K./M.B.

4 ex.

10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI