Pretenţii. Sentința nr. 1089/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1089/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 12917/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1089
Ședința publică din data de 08 Februarie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
Pentru astăzi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile având ca obiect pretenții formulata de reclamanta M. R. in contradictoriu cu pârâții S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. si B. A. S.A.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 25.01.2013, fiind consemnate in incheierea de ședința de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 08.02.2013, când a hotărât urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta M. R. a solicitat obligarea pârâtelor . și B. A. SA la plata sumei de 5.182 euro, împreună cu dobânda legală de la data de 04.04.2012 până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 27.12.2007 a cumpărat în leasing un autoturism marca Mitsubishi Lancer, acesta beneficiind de o asigurare Casco încheiată la B. A. SA pentru o perioadă de 12 luni.
La data de 05.12.2008, a încheiat o nouă asigurare Casco, valabilă pe toată perioada contractului de leasing. S-a stabilit o primă de asigurare de 668 euro, reprezentând 4,2 % din suma asigurată de 15.904 euro.
Precizează reclamanta că s-a înțeles cu asigurătorul ca suma asigurată să rămână constantă pe toată perioada contractului, cu obligația de a achita aceeași primă de asigurare. Această înțelegere s-a concretizat în Anexa la polița de asigurare.
Precizează reclamanta că la data de 31.01.2012, autoturismul a fost implicat într-un eveniment rutier ce a dus la avarierea acestuia, constatându-se daună totală.
Menționează reclamanta că asigurătorul i-a comunicat că îi va plăti 10.722 euro, reprezentând suma asigurată pentru al 4-lea an de asigurare. Reclamanta a adus la cunoștința pârâtelor că nu este de acord cu suma propusă, solicitând suma de 15.904 euro, potrivit anexei la contractul de asigurare.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri (filele 6-20).
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
A precizat pârâta că . a fuzionat cu B. A. SA, existând în acest moment doar ..
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile netimbrării cererii, necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a achitat suma maximă de despăgubire, polița de asigurare prevăzând foarte clar că suma asigurată în al patrulea an de asigurare este de 10.722 euro.
În drept, pârâta a invocat art. 115 C.pr.civ.
Față de fuziunea dintre cele două pârâte, instanța a stabilit cadrul procesual, în sensul că calitatea de pârâtă aparține doar ..
La termenul din 07.12.2012 instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de contractant, și pârâtă, în calitate de asigurător, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă . nr._/05.12.2008 (filele 6-8).
Contractul de asigurare a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani (28.12._14). Potrivit contractului suma asigurată descreștea în fiecare an, de la_ euro în primul an de asigurare la 8.041 euro în al șaselea an de asigurare. Pentru fiecare an de asigurare a fost stabilită o primă de asigurare de 668 euro.
Reclamanta susține că a avut o înțelegere cu pârâta potrivit căreia suma asigurată ar fi urmat să fie aceeași în fiecare an de asigurare, în schimbul plății aceleiași prime de asigurare.
În acest sens, reclamanta invocă Anexa la polița AVA nr._/05.12.2008, intitulată Clauza Specială „RSA” – „Revenire automată la suma asigurată”, potrivit căreia „În baza prezentei Clauze și în schimbul plății unei prime adiționale achitată la încheierea contractului de asigurare, suma asigurată stabilită rămâne constantă pe toată durata perioadei de asigurare menționată în poliță”
Această clauză nu este clară. Astfel, nu se menționează care este suma asigurată care rămâne constantă și nici dacă prim adițională este suplimentară celei stabilite în contract (668 euro) sau dacă prima de asigurare de 668 euro, egală pe perioada celor 6 ani, include și prima adițională.
Instanța va interpreta această clauză în favoarea celui care s-a obligat, respectiv în favoarea reclamantei, stabilind că potrivit acestei clauze suma asigurată este în valoare de_ euro pe toată perioada de asigurare, motivat de faptul că prima de asigurare ar fi trebuit să scadă în fiecare an de asigurare, odată cu scăderea sumei asigurate.
Însă, această clauză nu este de natură să atragă obligația asigurătorului (pârâtei) de a plăti asiguratului suma asigurată în valoare de_ euro, indiferent de anul în care s-a produs evenimentul asigurat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8.3 din contractul de asigurare despăgubirea nu poate depăși suma asigurată, cuantumul pagubei și nici valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat. Aceste dispoziții sunt valabile pentru toate tipurile de asigurări, fiind prevăzute și în art. 27 alin. 2 din Legea 136/1995, în vigoare la momentul încheierii contractului de asigurare.
Așadar, aceste prevederi stabilesc o triplă limită a valorii maxime a despăgubirii: suma asigurată, cuantumul pagubei și valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
În cauză, limita în funcție de care se stabilește valoarea maximă a despăgubirii o reprezintă valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.
Potrivit art. 8.4 din contractul de asigurare valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat este egală cu valoarea de nou stabilită la data încheierii asigurării la care se aplică coeficientul în funcție de vechime luat în considerare la data încheierii contractului de asigurare, corespunzător fiecărui an de asigurare.
În cauză, la încheierea contractului de asigurare, s-a stabilit valoarea reală a autoturismului pentru fiecare an de asigurare, avându-se în vedere valoarea de nou a acestuia, respectiv 17.870 euro. Aplicându-se coeficientul de uzură, s-a stabilit că pentru al patrulea an de asigurare, an în care s-a produs evenimentul asigurat, valoarea maximă a despăgubirii este de 10.722 euro.
Acesta este motivul pentru care valoarea despăgubirii nu poate depăși suma de 10.722 euro.
Este adevărat că reclamanta a plătit o primă de asigurare mai mare, aceasta nescăzând odată cu suma asigurată.
Potrivit art. 4.6 din contract, dacă suma asigurată este mai mare decât valoarea reală a autovehiculului (suprasigurare), contractul de asigurare nu produce efecte decât în limita valorii reale a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat, iar calculul despăgubirii se face raportat la această valoare. În acest caz, Asigurătorul recalculează și restituie prima de asigurare aferentă excedentului de sumă asigurată.
Practic, această clauză contractuală, prezentă în toate contractele de asigurare, reprezintă o apărare a societăților de asigurare împotriva neglijenței sau relei-credințe a angajaților săi. Așadar, indiferent de suma asigurată menționată în contractul de asigurare, valoarea despăgubirii nu poate depăși valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.
În aceste condiții, reclamanta nu poate pretinde să i se plătească suma asigurată în cuantum de_ euro. În schimb, reclamanta are posibilitatea să formuleze împotriva pârâtei o acțiune prin care să solicite restituirea primei de asigurare achitată în plus.
Referitor la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge cererea. Astfel, dovada cheltuielilor de judecată se face cu chitanța de plată a onorariului de avocat în original sau cu extrasul de cont bancar.
În cauză, pârâta a depus un ordin de plată, în copie neconformă cu originalul, care nu face dovada achitării onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea civila având ca obiect pretenții formulata de reclamanta M. R. domiciliata in galati, ., . cu pârâta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul in Bucuresti, ..23, sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.- 4ex.-07.03.2013
← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 5431/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2903/2013.... → |
---|