Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8662/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8662/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 8756/233/2014

Dosarul nr.8756 /233/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8662

Ședința din Camera de Consiliu din data de 05.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte – E. L. D.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta P. M..

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

-cauza se află la primul termen de judecată;

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. și 1027 C.proc.civ, procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Constatând că proba cu înscrisuri propusă de reclamanta este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., instanța o încuviințează.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2014, sub nr._, conform procedurii speciale a cererii de valoare redusă, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta P. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 371,41 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie, Catv și internet, a sumei de 241,93 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale de 0,2% și a sumei de 1.187 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil Samsung_ achiziționat în condițiile ofertei promoționale. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a utilizat serviciile furnizate, de telefonie, internet și Catv, însă nu a achitat contravaloarea acestora, conform dispozițiilor contractuale. S-a arătat de asemenea că pentru neplata la termen a contravalorii facturilor pârâta datorează și penalități de întârziere în valoare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3.6 din contractul nr._/24.12.2012.

A mai arătat că suma de 1.187 de lei reprezintă contravaloarea clauzei penale prevăzută de art.5.5.2 din contract conform cărora în cazul rezilierii înainte de termen beneficiarul se obligă să achite operatorului, cu titlu de justă despăgubire, diferența dintre prețul de listă al telefonului mobil și prețul promoțional la care acesta a fost achiziționat.

În acest sens menționează că prețul de listă al telefonului în cauză este de 1250 de lei (TVA inclus), dar acesta a fost achiziționat conform pachetului promoțional Digi Mobil Smart 12, pentru suma de 100 de lei cu condiția menținerii în vigoare și a efectuării plății contravalorii serviciilor contractate pe întreaga durată inițială a contractului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. Cod proc.civ., art.1270, art.1530, art.1516 Codcivil.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de furnizare servicii nr._/24.12.2012 împreună cu anexele, proces verbal de instalare și facturi fiscale, tabel de calcul penalități, Furnizare informații ORC.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 de lei.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, nu a propus probe in apărare si nici nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin contractul de furnizare servicii nr._/24.12.2012, încheiat între reclamanta . și pârâta P. M. s-a convenit furnizarea, către aceasta din urmă, de servicii de telefonie, Catv și internet.

Potrivit clauzei contractuale nr. 3.5 pârâta, beneficiarul din contract, s-a obligat să achite contravaloarea abonamentului până la sfârșitul fiecărei luni în care sunt furnizate serviciile.

În temeiul contractului încheiat între părți, reclamanta a emis în perioada februarie – iulie 2013 facturile fiscale nr._/19.02.2013, nr._/19.03.2013, nr._/18.04.2013, nr._/20.05.2013, nr._/18.06.2013, nr._/18.07.2013 în valoare totală de 371,41 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și a ratelor prețului telefonului mobil Samsung I9003.

Facturile fiscale nu au fost contestate de pârâtă, deși aceasta a avut această posibilitate conform art. 3.9 din contract.

În drept, conform disp. art.1270 Cod civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul, conform art.1516 cod civil la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar având dreptul la daune interese.

Conform disp. art. 662 NCPC, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță, iar creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată în actul de creanță emanând de la debitor sau recunoscut de acesta.

Raportând situația de fapt astfel cum a fost reținută la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței raporturilor contractuale între părți, a existenței și întinderii prejudiciului încercat prin neîndeplinirea obligației de plată asumată prin contract, în vreme ce pârâta, a cărei culpă este prezumată, nu au făcut dovada plății debitului imputat.

Creanța este certă, existența acesteia rezultând indubitabil din cuprinsul contractului nr._/24.12.2012 și a facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei. Caracterul lichid al creanței este evident, cuantumul acesteia fiind determinat în cuprinsul contractului încheiat între părți și al facturilor fiscale. Condiția exigibilității creanței este îndeplinită, scadența obligației de plată a sumelor cuprinse în facturile fiscale, fiind depășită.

În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, instanța reține că prin clauza prevăzută la art. 3.6 din contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita penalități de întârziere la plată în procent de 0,2% pe zi, până la data achitării integrale a sumei restante.

Potrivit clauzelor contractuale, reclamanta a calculat, în perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi fiscale și data de 07.05.2014 penalități de întârziere în cuantum de 241,93 lei.

Instanța constată ca întemeiate și pretențiile reclamantei în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii clauzei penale conform art.5.5 din contract.

Instanța reține că la data de 24.12.2012 părțile au convenit încheierea unui act adițional la contractul de prestări servicii nr._/24.12.2012 în temeiul căruia pârâta a achiziționat pachetul promoțional Digi Mobil Smart 12, optând pentru cumpărarea unui telefon mobil Samsung I9003 cu preț de listă de 1250 de lei și preț promoțional plătibil în 12 rate lunare în cuantum de 9 lei fiecare. (fila 13, 16)

Potrivit clauzei contractuale 5.5.2 pct.VI în cazul rezilierii contractului înainte de expirarea duratei inițiale, beneficiarul se obligă să achite operatorului, în funcție de aprecierea acestuia din urmă și potrivit dispozițiilor legale, cu titlu de justă despăgubire, contravaloarea oricăror reduceri, subvenții sau promoții oferite de către operator în cadrul duratei inițiale, inclusiv diferența dintre prețul de listă al telefonului mobil și prețul la care a fost achiziționat.

Conform condițiilor speciale ale contractului încheiat între părți, în considerarea faptul că durata contractuală inițială a fost convenită pentru 24 de luni s-a stipulat că pârâta poate beneficia de achiziționarea de echipamente de telecomunicații la preț promoțional cu condiția menținerii în vigoare a contractului pentru durata minimă inițială.

Pârâta a luat cunoștință de conținutul clauzei penale și al consecințelor acesteia prin semnarea contractului, a actelor adiționale și a procesului verbal de predare primire echipamente din data de 24.12.2012.

D. fiind faptul că, urmare a neîndeplinirii obligației de plată a contravalorii serviciilor contractul a fost reziliat înainte de termen în temeiul clauzei contractuale nr.3.7, instanța constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile care declanșează eficiența clauzei penale prevăzută mai sus, reclamanta fiind îndreptățită a recupera diferența de valoare între prețul de listă al telefonului mobil achiziționat de pârâtă (1250 de lei) și prețul promoțional la care a fost cumpărat. (12 rate lunare de câte 9 lei fiecare)

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada plății cu privire la suma ce face obiectul cererii, precum și dispozițiile art. 1270 Cod.civ., fiind îndeplinite și condițiile de admisibilitate prevăzute de art.1025 Cod proc.civ., instanța constată că cererea formulată de către reclamantă este întemeiată, urmând a fi admisă, astfel că va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 371,41 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie, Catv și internet a sumei de 241,93 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale de 0,2% și a sumei de 1.187 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil Samsung_ achiziționat în condițiile ofertei promoționale.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, sector 5, .. 75, în contradictoriu cu pârâta P. M., cu domiciliul în G., ., ., ., jud. G..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 371,41 lei reprezentând contravaloare servicii, suma de 241,93 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 1.187 de lei cu titlu de contravaloare clauză penală.

Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2014.

Președinte, Grefier,

RedELD / Dact IM/ 4 ex / 19.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8662/2014. Judecătoria GALAŢI