Contestaţie la executare. Sentința nr. 7441/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 7441/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 25533/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7441/2014

Ședința Publică din data de 04.07.2014

Președinte – E. L. D.

Grefier – D. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de contestatoarea .. - CU S. ALES LA CABINET AVOCAT O. R. situat în G., ., ., . în contradictoriu cu intimatul C. P. cu domiciliul în G., ., ., județ G., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.06.2014, 18.06.2014, 20.06.2014, 27.06.2014, 02.07.2014 și apoi la data de 04.07.2014 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.12.2012 sub nr._ contestatoarea . G. a formulat, în contradictoriu cu intimatul C. P., contestație la executare împotriva executării silite pornită împotriva acesteia în cadrul dosarului execuțional nr.1035/2012 al B. P. Ș.. A solicitat și suspendarea executarea silite până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii a arătat că executarea silită a fost demarată în temeiul sentinței civile nr.1652/15.09.2011 a Tribunalului G. și a Deciziei civile nr.705/20.03.2012 a Curții de Apel G., iar prin Somația emisă la data de 19.12.2012 s-a pus în vedere acesteia să achite intimatului drepturile salariale aferente perioadei 24.01.2010 – 15.03.2010 prin raportare la salariul de bază de 840 de lei; indemnizația/diurna în cuantum de 20 euro/zi; alocația de hrană în cuantum de 8 euro/zi, drepturile bănești corespunzător orelor prestate peste programul de lucru, în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, prin raportare la mențiunile jurnalului de bord; suma de 3.114,45 lei reprezentând cheltuieli de executare plus TVA în sumă de 720 de lei și cheltuieli procedurale efectuate cu executarea în sumă de 88,04 lei, precum și să efectueze mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă, precum și virarea contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată.

A precizat că debitul datorat conform titlului executoriu, respectiv suma de 5032 lei a fost achitată integral în perioada 01.02.2010 – 17.03.2010, fapt necontestat de către intimat.

A mai arătat că în perioada 24.01.2010 – 15.03.2010 intimatul a fost plecat în voiaj efectiv doar o lună, dar a fost plătit conform înțelegerii stabilite.

În drept a invocat disp. art.399 și urm. Cod proc.civ.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. (filele 5-10)

Cererea fost legal timbrată. (fila 37)

Prin Încheierea de ședință din data de 28.01.2013 instanța a dispus anularea ca netimbrat a capătului de cerere privind suspendarea executării silite.

Prin precizările formulate la data de 18.02.2013 contestatoarea a arătat că, potrivit titlului executoriu, datorează suma totală de 6968,36 lei compusă din suma de 1097,28 lei – salariul brut, suma de 3836,41 lei – diurna și suma de 2034,67 lei – alocația de hrană.

În perioada 18.02.2013 – 12.04.2013 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art.242 Cod proc.civ.

La data de 15.04.2013 contestatoarea a formulat cerere completatoare a acțiunii introductive, formulând contestație la executare și împotriva Somației emisă de B. P. Ș. la data de 27.03.2013 prin care aceasta a fost somată să achite intimatului: suma de 2881 lei – drepturi salariale aferente perioadei 24.01.2010 – 15.03.2010; suma de 1206 euro – diurnă; 482 euro – alocație de hrană; 1081 – indemnizația pentru concediu de odihnă în perioada lucrată, plus cheltuieli de executare.

A învederat că expertul a calculat în mod greșit zilele lucrătoare (48 de ore pentru luna ianuarie în loc de 40) și a inclus un spor de vechime de 25%, spor care nu se aplică în domeniul fluvial.

A solicitat în susținerea cererii efectuarea în cauză a unei expertize contabile judiciare.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și expertiză tehnică contabilă, Raportul de expertiză și Suplimentul la raport fiind depuse la dosarul cauzei. (filele 123-264; 275-312).

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare silită nr.1035/2012 al B. P. Ș.. (filele 15-33)

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr.1652/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._/121/2010 a fost admisă cererea formulată de intimatul C. P. în contradictoriu cu ., s-a constatat că intimatul a fost salariat al societății pârâte în perioada 24.01.2010 – 15.03.2010, în funcția de căpitan fluvial, cu un salariu de bază de 3.000 lei și a fost obligată societatea contestatoare să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă și să vireze contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată. Prin aceeași sentință a fost obligată contestatoarea să achite intimatului:

- drepturile salariale aferente perioadei 24.01.2010 – 15.03.2010, prin raportare la salariul de bază de 3.000 lei,

- indemnizația convenită(diurna) în cuantum de 20 euro/zi, în echivalent lei la data efectuării plății,

- alocația de hrană în cuantum de 8 euro/zi, în echivalent lei la data efectuării plății

- indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada lucrată,

- drepturile bănești corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale, prin raportare la mențiunile jurnalului de bord.

Prin Decizia civilă nr.705/20.03.2012 a Curții de Apel G. a fost admis recursul declarat de . G. împotriva sentinței civile nr.1652/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/121/2010 și modificată în parte sentința civilă atacată în sensul constatării că în perioada 24.01._10, intimatul C. P. a fost salariatul societății cu un salariu de 840 lei (în loc de 3000) și, ca atare, a fost obligată societatea să plătească drepturile aferente prin raportare la salariul de bază de 840 lei.

Urmare a cererii formulată de intimatul creditor C. P. și înregistrată la B. P. Ș. în data de 19.11.2012, s-a procedat la demararea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă și decizia civilă susindicate, împotriva debitoarei ., în cadrul dosarului execuțional nr.1035/2012.

Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea nr.7254/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._/233/2012.

Prin somația din data de 27.03.2013, emisă de B. P. Ș. în dosarul de executare nr.1035/2012, i s-a pus în vedere contestatoarei ca, în termen de o zi de la comunicarea somației, să facă dovada achitării debitului stabilit prin titlul executoriu, concretizat în calculul efectuat prin Raportul de Expertiză Contabilă extrajudiciară întocmit de expert M. V. P., respectiv: suma de 2881 lei – drepturi salariale aferente perioadei 24.01.2010 – 15.03.2010; suma de 1206 euro – diurnă; 482 euro – alocație de hrană; 1081 – indemnizația pentru concediu de odihnă în perioada lucrată, plus cheltuieli de executare. De asemenea, s-a pus în vedere contestatoarei să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă, precum și virarea contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată: CAS – 593 lei; CASS – 310 lei; Șomaj – 28 lei; Impozit pe venit – 755 lei.

Prin Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la solicitarea executorului judecătoresc s-au calculat drepturile salariale cuvenite intimatului cu luarea în calcul a unui număr de 48 de ore reprezentând timp activ în cursul lunii ianuarie 2010 (54 ore suplimentare, spor pentru zile libere corespunzător unui număr de 24 de ore, diurna și alocația de hrană corespunzător unui număr de 9 zile), 160 de ore reprezentând timp activ în cursul lunii februarie 2010 (120 ore suplimentare, spor pentru zile libere corespunzător unui număr de 64 de ore, diurna și alocația de hrană corespunzător unui număr de 28 zile), 88 de ore reprezentând timp activ în cursul lunii martie 2010 (66 ore suplimentare, spor pentru zile libere corespunzător unui număr de 32 ore, diurna și alocația de hrană corespunzător unui număr de 15 zile). De asemenea, conform art.11 din Anexa 6 la Contractul Colectiv de Muncă pentru angajarea navigatorilor români pe nave sub pavilion român sau străin pentru anii 2008-2010, expertul a stabilit că intimatul era îndrituit a i se plăti 12 zile de concediu.

La calculul efectuat a fost avut în vedere și un spor de vechime de 25%.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, raportat la salariul de bază de 840 lei/lună a fost stabilită în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 2.881 lei (salarii), 1081 lei (concediu plătit), 1206 euro (diurnă) și 482 euro (alocație de hrană), totalizând suma de 3.962 lei și 1688 euro.

Prin Procesul verbal întocmit de B. P. Ș. la data de 03.04.2013 s-a constatat că debitoarea contestatoare și-a achitat integral obligațiile de plată către creditor, respectiv: virarea sumei de 731 lei reprezentând contribuția către bugetul asigurărilor sociale de stat, suma de 1685 euro reprezentând diurnă și alocație de hrană, respectiv suma de 8.171,96 lei (drepturi salariale, cheltuieli de executare și cheltuieli procedurale).

Prin Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, expertul a determinat drepturile salariale cuvenite intimatului, indemnizația pentru concediul de odihnă, diurna și alocația de hrană, respectiv orele lucrate suplimentar prin raportare la mențiunile jurnalului de bord prezentat acestuia în două versiuni, în limba germană română (care cuprinde consemnări din perioada 04.02.2010 – 14.03.2010) și în limba română (care cuprinde consemnări din perioada 24.01.2010 – 02.03.2010).

Din calculul efectuat de expert au rezultat:

  1. Conform înregistrărilor din jurnalul de bord în limba română (24.01.2010 – 02.03.2010): drepturi salariale nete incluzând orele lucrate peste program – 2.011,79 lei; diurnă de 760 euro; alocația de hrană de 304 euro; indemnizația pentru concediu de odihnă - 373,35 lei
  2. Conform înregistrărilor din jurnalul de bord în limba germană (04.02.2010 – 14.03.2010): drepturi salariale nete – 2065 lei; diurnă de 780 euro; alocația de hrană de 312 euro; indemnizația pentru concediu de odihnă - 383,64 lei
  3. Conform înregistrărilor comune din cele două jurnale de bord (04.02.2010 – 02.03.2010): drepturi salariale nete – 1476,85 lei; diurnă de 540 euro; alocația de hrană de 216 euro; indemnizația pentru concediu de odihnă - 1267,17 lei.

Constatând că prin calculul efectuat în cuprinsul raportului de expertiză nu a fost avută în vedere în mod compact întreaga perioada lucrată conform dispozitivului titlului executoriu, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, rezultând următoarele:

  1. Pentru perioada 24.01.2010 – 04.02.2010: drepturi salariale nete incluzând orele lucrate peste program – 1.149,05 lei; diurnă – 440 euro; alocația de hrană – 176 euro, indemnizația pentru concediu de odihnă – 354,63 lei
  2. Pentru perioada 02.03.2010 – 14.03.2010: drepturi salariale nete incluzând orele lucrate peste program – 651,19 lei; diurnă – 260 euro; alocația de hrană – 104 euro, indemnizația pentru concediu de odihnă – 176,34 lei

Sintetizând cuantumul drepturilor cuvenite intimatului conform calculului efectuat de expertul desemnat în cauză, instanța reține că pentru perioada 24.01.2010 – 15.03.2010, contestatoarea datora: drepturi salariale – 3.277,09 lei, diurnă de 1220 de euro, 1728 de euro alocație de hrană și 1.798,14 lei indemnizație de concediu.

În drept, conform disp. art.399 Cod proc.civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați pot face contestație la executare, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită atrăgând nulitatea actului nelegal.

Totodată, potrivit disp. art.404 Cod proc.civ., dacă admite contestația la executare instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia.

În cauză, problema ridicată vizează nu nesocotirea unei dispoziții legale cu privire la actele de executare contestate în cauză, ci modul de calcul realizat de către expert în determinarea drepturilor salariale conform titlului executoriu, remediul legal constând în îndreptarea actelor de executare corespunzător unui calcul corect al creanței ce face obiectul procedurii de executare silită.

Or, instanța reține că, în speță, cuantumul creanței astfel cum a fost determinat prin expertiza judiciară efectuată în cauză este superior valoric celui determinat în cadrul Raportului de expertiză extrajudiciară efectuat în dosarul execuțional nr.1035/2012 al B. P. Ș., motiv pentru care contestatoarea nu poate justifica producerea unei vătămări prin actele de executare contestate în prezenta cauză.

Instanța nu va putea reține susținerile contestatoarei în sensul că aceasta a achitat deja intimatului suma de 5032 lei încă din perioada 01.02.2010 – 17.03.2010, constatând că situația plăților efectuate de societate în această perioadă, sub titlul de drepturi salariale, a fost deja analizată cu putere de lucru judecat în cuprinsul atât al sentinței civile nr.1652/15.09.2011 a Tribunalului G. cât și al Deciziei civile nr.705/20.03.2012 a Curții de Apel G..

Referitor la plățile efectuate prin dispoziții de plată primite sub semnătura soției intimatului, Tribunalul G. a reținut faptul că aceste dispoziții de plată nu pot fi avute în vedere, nefiind semnate de reclamant. Mai mult, s-a reținut că în lipsa unei convenții exprese între părți, prin care societatea era îndreptățită a acorda drepturile bănești unor terțe persoane, aceste pretinse plăți nu pot fi considerate documente justificative care să demonstreze efectuarea plăți.

Același aspect a fost analizat și de către Curtea de Apel G., reținând că unitatea nu a făcut dovada plății salariului în modul prescris de lege, la dosar neexistând nici un document justificativ precum și faptul că nu s-a depus nici un act care să ateste împuternicirea dată de salariat unei alte persoane (în speță soția) în vederea încasări salariului în numele său.

Pentru considerentele expuse anterior, va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea . G. în contradictoriu cu intimatul C. P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoarea . cu sediul ales la Cabinet avocat O. R. situat în G., ., ., . în contradictoriu cu intimatul C. P. cu domiciliul în G., ., ., județ G..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. E.L.D./Dact. P.D./4 ex./30.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7441/2014. Judecătoria GALAŢI